Continuăm pe kreatoria.ro investiția în educația financiară, pentru că, vorba aia creativitate, creativitate dar și creatorii trebuie să cunoască ABC-ul financiar, să fie bine împământați în concretul vieții și să MONETIZEZE.

Așadar, articolul de mai jos, realizat de Sergiu Penciu, este o invitație la analiză financiară a propriului buget și până la urmă, un act de maturitate.

Sergiu este absolvent de jurnalism, master în publicitate și doctorat în sport, actualmente Supervizor Digital Engagement în cadrul Băncii Comerciale Române. Profesor de Educație Financiară și adeptul noutăților în materie de digital banking, social media, engagement comunități și inovație. Susținător înfocat al educației de orice fel, participant activ la educarea românilor, de orice vârstă, având convingerea că în materie de educație financiară putem schimba mentalități doar dacă, înainte de toate, conștientizăm nevoia.

 

Pe Sergiu îl poți citi în întregime aici: www.sergiupenciu.ro
 

Pe siteul lui povestește despre interacțiunile – în contextul educației financiare – cu participanții de toate vârstele, de la copii de grădiniță până la adulți.


Analiza propriului buget. Ce trebuie să facem pentru noi și pentru finanțele noastre, cum luăm decizia bună, cum economisim și mai ales cum ne planificăm bugetul.

de Sergiu Penciu


Context

În această perioadă incertă multă lume discută despre educația financiară și care sunt soluțiile pentru a nu ajunge în impas. Ce trebuie să facem pentru noi și pentru finanțele noastre, cum luăm decizia bună, cum economisim și mai ales cum ne planificăm bugetele pentru următoare perioadă.

Unicitatea acestei perioade cu implicare globală și cu efecte în sănătate ne face să fim mult mai precauți și să analizăm în detaliu fiecare pas al vieții noastre.
Am trecut printr-o stare de urgență și panica a luat locul deciziilor inteligente. Viteza cu care am cheltuit neispirat și modul în care am gestionat acțiunile din punct de vedere financiar nu au făcut decât să ne îngreuneze modul în care am ajuns astăzi să ne gestionăm viața. Suntem într-o stare de alertă însă greșelile financiare instinctuale și implusive ne fac să deschidem mai des și mai mult buzunarul. Acum, din păcate, fiecare dintre noi simte tot mai puternic lipsa Educației Financiare.

Se spune că “în cele mai dificile perioade se iau cele mai bune decizii”. Ei bine, în realitate, pentru a lua cele mai bune decizii ai nevoie de educație, asumare și consecvență, iar pentru asta plecăm de la câteva lucruri foarte simple:
·      Să îți cunoșți foarte bine bugetul și să îți analizezi în fiecare lună venituri vs. cheltuieli;
·      Să reduci cheltuielile și să creșți veniturile (dacă acest lucru este posibil);
·      Să controlezi permanent modul în care cheltuieșți și să maximizezi reuzltatul pozitiv al exercițiului financiar pentru a economisii;
·      Să faci diferența clară între nevoie și dorința și să programezi în timp și bani fiecare cheltuială;
·      Să nu cheltuieșți bani din viitor (bani pe care urmează să îi primești);
·      Să îți iubeșți banii și să ai grijă de ei.

Nevoia de Educație Financiară

“Dacă nu ai grijă de banii tăi aceștia nu vor sta aproape de ține” Educația Financiară nu este o calitate cu care te nașți. Educația Financiară se învață, se dezvoltă și se aprofundează până ajunge să devină un comportament. Educația Financiară stă la baza fiecărei decizii și ne ajută să avem o viață sănătoasă și echilibrată.
“Banii nu aduc fericirea” Cu siguranță fiecare dintre noi a auzit cel puțin o dată această expresie. Ei bine în urma studiilor realizate de către economișți în ultimii ani s-a demonstrat contrariul. Cu cât avem mai mulți bani cu atât ne simțim mai satisfăcuți și avem un grad de mulțumire mai ridicat. Lipsa banilor în schimb este unul dintre factorii importanți de stres pentru cei mai mulți dintre noi. Așadar banii aduc fericirea și banii fac parte din starea noastră de bine dacă știm cum să îi folosim astfel încât să ne asigure independența financiară.

Greșeli financiare


Așa cum spuneam puțin mai sus în această perioada lipsa educației financiare s-a văzut încă de la începutul stării de urgență. Greșelile din deciziile financiare au fost nenumărate. Faptul că suntem pe ultimul loc în UE din perspectiva Educației Financiare nu este sau nu ar trebui să fie o scuză. Ar trebui să fie o motivație în plus pentru a schimba atât topul rușinos cât și pentru a ne face viața financiar mai sănătoasă. O singură decizie financiară bună nu înseamnă educație. Comportamentul nostru în relația cu cu banii ne face să devenim educați financiar.

Factori care au dus la greșeli financiare în pandemie:
·      Lipsa organizării unui buget de venituri și cheltuieli – a dus la cheltuieli mult mai mare decât veniturile;
·      Lipsa interesului față de banii pentru care muncim – nu avem comportamentul de a “ne plăți pe noi” în momentul în care încasăm un venit în cont;
·      Nu știm pe ce îi cheltuim și de unde am putea să reducem cheltuielile – atunci când avem cheltuieli mai mari că și veniturile primul lucru pe care trebuie să îl facem este să revenim asupra lor și să identificăm unde putem reduce și la care din acele cheltuieli putem renunta;
·      Nu ținem cont de rezultatul fiecărui exercițiu financiar, ba mai mult nu facem acest exercițiu simplu în fiecare luna – așa nu ne putem ajusta viață financiară într-un mod eficient;
·      Nu știm să economisim – să ne organizăm economiile pe bugete clare și dedicate. Ideal este să avem economii pe situațîi neprevăzute (pandemia este una dintre ele);
·      Nu luăm în calcul, într-un mod serios, pierderea locului de muncă – pe principiul “mie nu mi se poate întâmpla” ce facem atunci când totuși se întâmplă? Un buget clar de economii cu sume între 4 și 6 salarii nete trebuie să se regăsească dedicat acestui aspect.

O categorie foarte importantă a greșelilor financiare este reprezentată de cheltuielile impulsive. Pentru a înțelege cât de mult ne afectează acestea bugetul este nevoie să ne răspundem la câteva întrebări simple. “De câte ori v-ați regăsit în ipostaza în care ați mers la cumpărături și ați ajuns acasă cu un coș mult mai plin decât cel stabilit inițial? De câte ori ați mers la cumpărături fără lista clară? De câte ori dorința a luat locul nevoii? De câte ori ați cumpărat ceva ce nu se afla pe listă doar pentru simplu fapt că a atras atenția? De câte ori ați depășit bugetul stabilit pentru a satisface o dorința neplanificată? De câte ori ați cheltuit bani pe care nu îi aveați, bani din viitor?”

Tips and tricks Scăpăm sau minimizăm riscul de a face aceste greșeli ținând cont de câteva sfaturi financiare simple. Astăzi două dintre ele:


·      Regula celor 24 de ore care vine să ne ajute în amânarea unei decizii impulsive de cumpărare. Exemplu: Vezi un produs ce nu se regăsește pe lista de cumpărături și decizi că vrei neapărat să-l cumperi deși suma nu a fost prevăzut în acel buget de cheltuieli. Sfatul este să amâni decizia de cumpărare 24 de ore și abia atunci să reanalizezi nevoia de a cumpăra acel produs. În cele mai multe cazuri realizăm că nu există un motiv întemeiat și achiziția se amână sau se programează într-un buget viitor.
·      Banala și simpla listă de cumpărături. Nu te angrena în achiziții care nu se regăsesc pe lista și nu alocă sume pentru ceva ce nu reprezintă o nevoie sau o dorință planificată deja. Dacă totuși faci acest lucru caută banii de care ai nevoie și planifică modalitatea prin care vei realoca acele sume fără că bugetul să aibă de suferit.

“Factorul Latte” – provocare

Există o concepție eronată conform căreia, dacă vrei să faci avere, trebuie pur și simplu să câștigi mai mult. În realitate, lucrurile stau altfel. Averea derivă și din cum alegem să cheltuim banii pe care îi avem. Mulți oameni habar nu au câți bani cheltuie (aici nu e vorba doar despre achizițiile mari, ci despre lucrurile mici, lucrurile pe care cheltuim bani zilnic). Factorul Latte își regăsește denumirea în faptul că, dacă am sta să adunăm banii pe care îi dăm zilnic pe cafea și latte-uri și am investi ulterior acea sumă, am reuși să ne creștem averea mult mai repede. De aici vine și provocarea pentru voi. Încercați să vă monitorizați toate cheltuielile pe care le faceți într-o lună, de la cafea, la alimente, la mâncatul în oraș sau comandat acasă, la satisfacerea nevoilor și îndeplinirea dorințelor. Cei care reușiți să duceți la capăt această provocare o să fiți surprinși de câți bani se duc pe lucruri mărunte de care nu avem neapărată nevoie.

Vă doresc să aveți parte de bugete echilibrate, de cheltuieli asumate și de economii nenumărate!