1.Sunteti un medic mai altfel care promovati o abordare bazata pe echilibrul fin dintre corp si psihic. De ce credeti ca pana acum, nu multi medici puneau accent pe aceasta conexiune, tratand pacientul ca un intreg?
 

Imi amintesc ca, in urma cu cativa ani, o discutie despre modul in care mintea noastra e implicata in aparitia bolilor noastre era intampinata de multi dintre colegii mei medici cu retinere sau cu un zambet circumspect. Unul dintre ei m-a sfatuit chiar (cu toate bunele intentii): ,, Mirela, tu esti doctor, nu vraci! Revino-ti, ce naiba!”. Nu ma asteptam atunci ca lucrurile sa se schimbe atat de rapid. In ziua de astazi, la numai un deceniu distanta, foarte multi medici sunt convinsi de legatura indisolubila dintre minte si corp, de faptul ca aceasta legatura nu mai poate fi ignorata in domeniul sanatatii.
   Motivele acestei ,,schimbari de paradigma” sunt diverse, dar tinand cont de faptul ca un om format in creuzetul stiintei de obicei este mai receptiv la dovezile stiintifice, cred ca factorii cei mai importanti au fost noile cercetari din domeniile medicale: neuropsihologia,psiho-neuroendocrinologia, biologia celulara, epigenetica. Ca sa dau un singur exemplu de cercetare stiintifica ce a avut darul de a schimba in mod radical conceptia despre boala a medicilor, voi aminti de lucrarile si experimentele lui  Bruce Lipton ( unul dintre cei mai reputati cercetatori in biologie celulara), care au demonstrat ca genele pe care le purtam in ADN-ul nostru se activeaza sau nu in functie de experientele prin care trecem si de modul in care reactionam la ele din punct de vedere psiho-emotional. (Desigur ca exista multe alte exemple, incepand cu cercetarile statistice care au stabilit legaturi directe intre bolile coronariene si tipul de personalitate de tip A, si terminand cu identificarea unui anumit tipar mental in randul persoanelor care sufera de diverse boli  : fibromialgie, astm, ulcer, etc.)
 

2. Ce se intampla atunci cand doare viata? Si ce remedii sunt?
 

Viata doare de felul ei! Durerea nu este insa un lucru negativ, un accident nefericit in planul creatiei. Un om care nu simte durerea fizica moare rapid, caci fara semnalul pe care durerea ni-l da, nu am sti ca ceva ne face rau si nu ne-am proteja la timp. De altfel in toata  lumea vie ,,durerea este mai importanta decat placerea”, si aceasta tocmai pentru ca apararea organismului de un agent nociv este mai urgenta pentru supravietuire decat satisfacerea unei necesitati.
  In mod similar durerii fizice, somatice, durerea psihologica sau sufleteasca incearca sa ne atraga atentia asupra unor situatii sau factori care ne agreseaza. Este firesc sa simtim acest tip de durere- si este  bine sa o identificam cat mai rapid pentru a putea lua masurile necesare inainte ca vatamarea sa fie prea grava.
  In ceea ce priveste ,,remediile” pentru durerea sufleteasca (psiho-emotionala), ele seamana cu cele pentru durerea fizica: Daca ne doare brusc un picior, vom privi locul durerii si poate vom afla ca am calcat pe o piatra, asa ca ne vom indeparta piciorul de ea. Daca nu vedem piatra, poate ca am calcat pe un spin care a ramas infipt in talpa noastra, si atunci vom acorda o atentie sporita locului dureros, ca sa putem intelege ce s-a intamplat si sa luam masurile necesare. Daca nici astfel nu aflam ce anume ne produce durerea, vom apela la un specialist care – folosind mijloace specifice- va cerceta ce anume este in neregula cu piciorul nostru, si ne va recomanda un ,,remediu” potrivit. Desigur ca remediul potrivit nu este un antialgic, un medicament care sa ne scape de durere fara sa rezolve cauza care a dus la aparitia ei. Remediul potrivit este cel care indeparteaza pericolul si ajuta repararea naturala a tesutului agresat.
In mod similar durerii fizice , durerea sufleteasca ne anunta ca ceva in viata noastra ne face rau, ca ceva trebuie schimbat. Ea este prietenul, si nu dusmanul nostru, asa ca ar trebui sa o tratam ca pe un bec de avertizare de la bordul masinii: daca s-a aprins un bec de avertizare pe bord,  oprim si aflam care este defectiunea care ne pune in pericol, si nu incercam  sa ne uitam in alta parte sau sa spargem beculetul care ne-a dat vestea proasta ce ceva nu este in regula!
 

3. Folositi in scrierile dvs. un ton degajat, relaxat si prietenos. Asa pe intelesul tuturor, care ar fi instrumentele ingenioase, la indemana, atunci cand o persoana se comporta anxios.
 

Anxietatea este derivata din frica, iar frica este benefica. Ganditi-va ca un om care nu ar simti frica deloc, ar traversa strada fara sa se uite in jur si ar fi calcat de prima masina care ar trece pe acolo. In absenta fricii sansele lui de supravietuire ar fi minime.
Anxietatea este insa o frica amplificata, exagerata, care implica foarte multe situatii, unele fara un potential periculos mare. Daca vreti, anxietatea presupune sa consideri ca riscurile pe care orice actiune le implica, sunt mai mari decat sunt in realitate. Daca esti anxios in legatura cu traversarea strazii, nu numai ca te vei asigura ca traversezi pe la trecerea de pietoni dupa ce masinile au oprit (ceea ce este un lucru bun), ci iti vei imagina ca o masina poate aparea brusc, in viteza, fara ca tu sa o vezi; ca semaforul ar putea fi defect si sa arate verde si pietonilor si soferilor; ca soferul care a oprit la trecerea de pietoni ar putea fi un psihopat care vrea sa te calce, etc. Intre noi fie spus, oricare dintre aceste evenimente imaginate se poate intampla din cand in cand. Asa ca anxiosii nu sunt ,,irationali”.
  Problema este insa ca aceasta frica exagerata are mai multe sanse sa afecteze viata in sens negativ, in comparatie cu sansele de aparitie a evenimentelor negative exceptionale. In exemplul cu traversarea strazii, anxietatea are sanse mari sa te convinga sa nu mai  traversezi nicio strada, niciodata, ceea ce te-ar face cu timpul sa nu mai mergi la serviciu sau la cumparaturi, sa nu te mai vezi cu prietenii, sau chiar sa nu mai iesi deloc din casa. Aceasta restrangere drastica a vietii ar duce la probleme foarte serioase materiale, sociale, relationale, caci vei avea sanse mari sa ajungi somer, singur, deprimat, flamand si bolnav .  ”. Pare un paradox, dar incercarea de a ne apara cu orice pret viata, duce la afectarea ei!
   Frica nu este o durere psihoemotionala, ci doar o avertizare, un semnal de atentie, cam ca un zgomot foarte puternic: este neplacut, dar nu doare. In schimb anxietatea ne afecteaza direct viata, ne-o limiteaza, ne-o agreseaza, asa ca poate fi considerata ,,durere”.  Anxietatea  seamana cu durerea pe care o simtim atunci cand nu ne miscam piciorul perioade mari de timp, in incercarea de a proteja o rana: lipsa miscarii duce la amorteala si apoi la durere fizica, caci tesuturile nu se mai iriga si intepenesc. Solutia este sa ne reantrenam miscarea, adica sa invatam sa toleram progresiv frica, ceea ce va duce cu timpul la estomparea ei!
 

4. Sau mai grav…sufera de depresie?

  Depresia are si ea la baza o emotie simpla: tristetea. La fel ca si in cazul fricii, tristetea in sine are un scop pozitiv: ea apare atunci cand am pierdut (sau nu putem obtine) ceva important pentru noi, ceva ce ne satisface o anumita necesitate si pe care nu il putem recupera/obtine- cel putin pe moment. (Daca avem posibilitatea de a recupera ceea ce am pierdut, atunci emotia este diferita, este furie, care ne da energie pentru lupta, pentru actiune.). Tristetea ne scade energia, actiunea, ne face sa intram in repaus, ca un organism flamand care isi scade metabolismul bazal astfel incat sa functioneze cat mai multa vreme cu energia care i-a ramas.  Aceasta scadere a actiunii, a consumului energetic, are rolul de a prezerva resursele dar si de a reface organismul, de a-l repara, asa cum se intampla cand suntem bolnavi si stam la pat.
   Ceea ce transforma insa tristetea in depresie este- ca si in cazul fricii/anxietatii- modul in care ne raportam la tristete. Daca ne intristam pentru ca suntem tristi, daca ne condamnam pentru ca nu mai avem energie si chef de viata, daca ne imaginam ca nu vom mai fi niciodata ,,bine”, etc, atunci vom transforma tristetea in depresie. Viata lipsita de durere sau discomfort este realmente imposibila! Asa stau lucrurile!  Daca  noi credem ca viata TREBUIE sa fie permanent placuta, sau ca noi suntem vinovati pentru orice neplacere a vietii, sau ca ploaia de azi dovedeste faptul ca niciodata nu va mai iesi soarele, atunci avem sanse mari sa intram in depresie, caci depresia este- in ultima instanta-  rezultatul unei convingeri gresite despre viata! Atunci cand suferim de depresie, intrebarea corecta pe care ar fi bine sa ne-o punem este: ,,ce convingere pe care o am despre viata s-a dovedit a fi gresita?”. Poate fi convingerea ca ,,viata trebuie sa fie placuta”, sau ca ,,viata este permanent groaznica”, sau ca ,,noi suntem singurii responsabili de ceea ce ni se intampla” sau- dimpotriva- ca ,,noi nu avem nici un fel de responsabilitate pentru viata noastra”, etc.
 

5.Care sunt indiciile care prezinta faptul ca ne autosabotam in vindecarea noastra?
  

Poate ca termenul de autosabotaj este un pic cam dur…. pentru ca sabotajul presupune o intentie negativa clara iar noi, oamenii, nu avem intentia de a ne face rau. Va referiti probabil la faptul ca, in incercarea de a ne face bine, uneori nu stim cum sa actionam si ne facem rau! Transformarea unei emotii intr-o problema psiho-emotionala este rezultatul unei greseli de abordare, de intelegere a modului in care ne putem ajuta pe noi insine. Neintelegand ca o durere de stomac ne avertizeaza ca am mancat ceva care ne face rau si ne invita la a schimba alimentele pe care le consumam, nu avem sanse sa traim prea mult sau prea bine. Relatia deschisa si flexibila cu durerile noastre- fie ele fizice sau emotionale- este cheia unei vieti lungi si implinite. Durerile psihice sau somatice sunt ,,consilierii” si nu dusmanii nostri! Peristenta unei dureri- fizice sau emotionale- este indicatorul cel mai clar al unei abordari gresite.
 

6. Din bogata dvs. experienta care credeti ca este cel mai eficient cuvant in procesul de vindecare?
  Intelegere. Daca intelegem care este problema, vom cauta solutii pentru a o rezolva.
 

7. Si cuvantul care va place dvs. cel mai mult?
Curiozitate! Fara ea omenirea nu ar fi descoperit nimic, nu ar fi aflat nimic, nu ar fi inteles nimic.  Slava Domnului ca Newton a fost curios sa afle de ce un mar cade pe Pamant si nu ramane suspendat undeva in aer! Ca sa il parafrazez pe Shakespeare:  ,,De ce?… aceasta este intrebarea!”