Articol realizat de Roxana Bălan
Pentru orice iubitor de lectură, biblioteca reprezintă o lume cu adevărat paradisiacă. Un univers în care și-ar dori să zăbovească mai mult decât îi permite timpul, aidoma unui copil cucerit de bomboanele ochioase dintr-o ciocolaterie sau de jucăriile dintr-un magazin în care tocmai a intrat. Așa-i că am dreptate? Eu însămi sunt ahtiată după cărți și, nu de puține ori, mi s-a întâmplat să îmi dezlipesc cu greu privirile de pe rafturi și călcâiele de pe podeaua vreunei biblioteci în care am intrat.
Cei mai mulți dintre noi suntem deja posesorii unei mini-biblioteci personale de care suntem mândri până dincolo de nori. Însă adevărul este că, în secret, cu toții visăm să avem o bibliotecă ca cea pe care am văzut-o într-o revistă de home decor, într-un castel pe care l-am vizitat sau ca pe cea pe care am adăugat-o într-unul dintre board-urile noastre de pe Pinterest. Și, dacă tot suntem la acest capitol, e momentul perfect pentru a vă prezenta un top, subiectiv ce-i drept, al celor mai puțin convenționale biblioteci din întreaga lume. Așadar, să ne gâdilăm un pic inspirația.
Biblioteca Universității de Artă Musashino din Tokyo
Biblioteca Musashino reprezintă o dovadă elocventă a faptului că pentru a construi ceva ieșit din tipare ai nevoie de puține lucruri. Cum ar fi, de pildă, doar sticlă și rafturi. Da, ai înțeles bine. Acest concept îi aparține arhitectului japonez Sou Fujimoto care a creat biblioteca cu cel mai simplu design din lume. În interior biblioteca a fost realizată exclusiv din rafturi, iar in exterior aceasta este prevăzută cu pereți de sticlă.
Biblioteca Geisel a Universității California
Grație unei arhitecturi out of the box se evidențiază și Biblioteca Geisel din San Diego, numită astfel în onoarea celebrului Theodor Seuss Geisel. Aceasta se remarcă printr-o construcție asemănătoare unei nave spațiale, fiind înconjurată de mai multe grădini de un verde splendid.
Biblioteca Sir Duncan Rice din Aberdeen
Dacă iubești cărțile și dacă te afli în vacanță în Scoția, atunci merită să vizitezi Biblioteca Sir Duncan Rice din Aberdeen. Ceea ce o face să se deosebească de alte biblioteci este design-ul în formă de spirală pe care îl are. Dar asta nu e tot. Pe lângă spirala care luminează toate cele opt etaje, tavanul bibliotecii este prevăzut cu panouri fotovoltaice ce transformă lumina solară direct în electricitate.
Biblioteca Stuttgart din Germania
Cu o arhitectură inspirată, se pare, de Panteonul din vechea Romă, Biblioteca Stuttgart din orașul cu același nume surprinde privirea prin forma cubică pe care o are. Dispusă pe nouă etaje, această bibliotecă este în întregime albă, cărțile de pe rafturi fiind singurele pete de culoare.
Biblioteca Beinecke Rare Book & Manuscript din New Haven
Pe lângă faptul că este una dintre cele mai mari biblioteci ale lumii ce adăpostește cărți și manuscrise rare, biblioteca din New Haven se bucură de un design neconvențional de-a dreptul spectaculos. Pereții construiți din coloane solide de sticlă, elementele de decor moderne și, bineînțeles, cărțile contribuie la crearea unui joc spectaculos între nou și vechi, între viitor și trecut. Fabulos, așa e?
Tu ce alte biblioteci neconvenționale mai știi?
Roxana Balan: Indragostita pana peste cap de calatorii si de natura. Cea mai buna parte a timpului liber mi-o petrec in tovarasia cartilor, pe care le simt atat de aproape de inima. Scriu de cand ma stiu, iar aceasta pasiune m-a impulsionat sa-mi construiesc propriul blog si sa public articole pe mai multe site-uri de nisa. Ba mai mult decat atat, mi-a ghidat pasii si in aria profesionala, ajungand astfel sa ocup pozitii care presupun servicii de copywriting, social media management si content writing.
Pe Roxana o mai găsiți și pe blogul personal: www.roxanabalan.wordpress.com
Articole recente
Despre mine
Om creativ, Mom of twins, Creative Manager, Trainer CREATIVITATE&SCRIERE CREATIVA, kreatoria.ro
Ultima carte publicata
Categorii
- Au ceva de spus (156)
- Cu dichis (20)
- Haine creative (1)
- Kreatoria Mom (1)
- lifestyle (22)
- Noutăți (142)
- simple (2)
- Viața este frumoasă (67)