Deschiderea celei de-a 3-a ediții Arkadia ShortFest va fi un tribut adus artelor vizuale, festivalul debutând vineri 2 septembrie, de la ora 19:00, cu un vernisaj dedicat revitalizării și reintegrării spațiilor abandonate prin artă. Acesta va fi urmat, la ora 20:00, de proiecția documentarului Nourathar, care va purta publicul într-o călătorie vizuală prin estetica societății de azi.
Producția elvețiană este regizată de Milla Quixote și Jérôme Monnot și explorează relația dintre artă și tehnologie, văzută prin ochii a șase artiști contemporani. Aceștia, dedicați unor domenii precum arhitectura, design-ul și vjing-ul, folosesc noi tehnologii pentru a-și realiza operele de artă, reinventând astfel nu numai uneltele folosite ci și operele în sine.
Documentarul, prezentat și în cadrul celei de a 20-a ediții a Festivalului Internațional de la Nyon, Visions du Réel, este o investigație poetică a trendurilor tehnologice din cadrul artelor vizuale, una care pune în lumină modul în care acestea devin o extensie a vieții noastre reale. Nourathar le sugerează consumatorilor de artă să facă un pas înapoi pentru a privi sursa dorinței umane pentru progres și cum aceasta transformă foarte rapid cultura audio-vizuală.
Evoluția rapidă din domeniul artelor vizuale are impact direct în felul în care trăim și gândim, documentarul subliniind faptul că ne apropiem în mod constant de viziunea futuristă a lumii descrisă în vechile romane și filme SF.
Ediția a 3-a a Festivalului Internațional de Filme de Scurt Metraj Arkadia ShortFest va avea loc între 2 și 4 septembrie 2016, în orașul Băicoi (județul Prahova), în deja binecunoscutul spațiu neconvențional al Uzinelor Camexip. Cineaștii din 13 țări, de pe 3 continente (Europa, Asia și Africa), și-au înscris scurt-metrajele pentru cele două secțiuni propuse de festivalul prahovean. Selecția lor va fi anunțată în curând.
***
Festivalul de film Arkadia ShortFest este organizat de Asociatia Culturală Arkadia, în parteneriat cu Camexip SA, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Proiect Cultural Cofinanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Sponsor principal: ŠKODA Romania
Sprijinit de: Colorgrade, Alfaromtrans, Grupul Editorial All, Shop4Office, Final Distribution, Zizin.
Parteneri: Festival Biarritz Amérique Latine, ÉCU The European Independent Film Festival, KINOdiseea, Asociația Fără Nume, THE INSTITUTE, Asociația Make A Point, Teatrul Toma Caragiu, UNARTE, UNATC, Ultraviolet Media, Asociația Follow Art, Open Doors Travel, Calup, Amural, Asociația Rhabillage.
Parteneri media: Radio România Cultural, Cinemagia, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, Revista Arte & Meserii, Kreatoria, Dissolved Magazine, LiterNet, All About Romanian Cinema, MovieNews, CineAmator, Cinefan, Umblat.ro, IQool, SUB25
Parteneri media locali: Wyl FM, Observatorul Prahovean
***
Detalii: www.arkadiashortfest.ro.
Ne puteți urmări pe Facebook: Arkadia ShortFest.
Pentru informații suplimentare, ne puteţi scrie pe office@arkadiashortfest.ro.
Articole recente
Despre mine
Om creativ, Mom of twins, Creative Manager, Trainer CREATIVITATE&SCRIERE CREATIVA, kreatoria.ro
Ultima carte publicata
Categorii
- Au ceva de spus (156)
- Cu dichis (20)
- Haine creative (1)
- Kreatoria Mom (1)
- lifestyle (22)
- Noutăți (142)
- simple (2)
- Viața este frumoasă (67)