Ana Maria Vasilache.

Toate interviurile incep cu ceva prezentare. Ori pe omul acesta fain, pe care l-am cunoscut acum 10 ani, intr-un context de lume buna si efervescenta, este cam greut sa-l indesi intr-o prezentare scurta, cu funda rosie de efect, cu tot. Si totusi, … writer, lover, mother.

Ne-am intalnit, acum vreo 10 ani la cursurile The Alternative School Thinking, apoi am fost la Festivalul Cannes Lions si absorbeam amandoua informatii, experiente, intamplari care ne faceau sa crosetam visuri.

Ana lucreaza in lumea publicitatii (acum este intr-o pauza de reclame pentru ca a aparut Kira) si scrie aici.  Iar ca sa spunem drept, probabil ca atunci cand vei citi interviul cu Ana, ea este cu Kira, ingrijindu-se de un pui de om nu mai mare de 1 luna si un pic.


Doamnelor si domnilor, fara alte prezentari, Anaaaaaaaaaaa Mariaaaaa…

1. Ana, esti o persoana calda si mai mereu cu o desaga de cuvinte la tine, dar nu asa cum au toti oamenii, ci mai cu soi si cu stare! Unde gasesti ideile si cuvintele, pentru a fi altfel?

Pana sa am copii, as fi zis ca aceste cuvinte vin dintr-un vocabular bogat, din cap, din cartile pe care le citesc, din orice observ, din vorbele altor oameni, din conexiuni sau analogii. Dupa ce am facut copii si am putut sa observ mai mult, sa ascult, sa explic pe limba lor (si asta a fost cel mai important – sa explic diverse lucruri unor copii mici, cat sa inteleaga si sa retina si sa nu para fortat sau sofisticat), mi-am dat seama ca orice cuvant vine dintr-o stare de prezenta. Ce simt in corp cand descriu o actiune, un obiect, o atmosfera, un sentiment. Cum se simte in mine. Cu ce seamana ceea ce simt. Desigur, publicitatea, facultatea, experientele si cele doua cursuri de storytelling au ajutat si mi-au dat voie sa am, poate, un stil firesc, sa scriu ca si cand as vorbi. Si toate cartile de care ziceam m-au provocat sa scriu in felul in care citesc, dar nu chiar asa. Sa vreau sa pun punct peste 3 pagini asa cum face Saramago, de exemplu, dar sa nu il copiez sau sa ma pierd in actiuni sau sa delirez.
Si pana la urma, cuvintele mele sunt altfel, pentru ca si eu sunt altfel. Asa cum si tu esti altfel si toti oamenii din jur. Ce-i drept, unele pot fi mai saracacioase decat altele, si atunci ce pacat, pentru ca fiecare cuvant are atatea de exprimat, daca e bine strunit si folosit.

2. Te cunosc de cand bateam la usa publicitatii la Cannes, printre miresme de clatite cu vanilie si covor rosu intins. Unde te poarta gandurile pentru viitor sau pe unde vrei sa le porti tu?

Simt ca gandurile viitoare ma vor purta in orice alta tara de pe glob. Ca intotdeauna. Daca n-as calatori, as fi mai trista si mai ingusta la minte. Si la inima.
Vreau sa ajung in Tel Aviv, in Oslo, in Sri Lanka, din nou in Spania, cu tot cu gandurile mele. In viitorul apropiat.

3. Acel musai ceva pe care sa-l faci in 2019.

Sa slabesc. Asta chiar e musai. Ca sa simt ca am mai mult aer si spatiu si putere. Apoi, sa scriu mult. Si nu doar texte pentru reclame. Si sa am mai mult din super puterea de a astepta calma sa treaca dramele sau furiile din capul meu, atunci cand apar.  Sa le las linistita sa treaca, asa cum vin. Adica sa am rabdare. In 2019 si de-acum inainte, mai ales cu 3 copii mici. Ah si sa fac niste rochii de fete pe care le am in cap de vreo doi ani. De fetite, pana in 6-7 ani, asa.

4. Mama cu 3 fete, cu 3 inimi, cu cel putin 3 impartiri de timp. Cat iti mai apartii si cand?

Greu imi mai apartin. Asa simt uneori. Ca ma pierd printre activitati si iesiri si plimbari si discutii si schimbat sau spalat de haine. Dar de cele mai multe ori insa, imi fac, cumva, timp sa ies, sa merg la un masaj, la un film, sa facem doua-trei calatorii pe an in doi, sa ne vedem la un pranz, la un vin. Deocamdata nu pot sa ma bucur nici de vin si nici de calatoria in cuplu, pentru ca alaptatul unui nou pui de om imi ocupa tot timpul. Dar am rabdare. Ies cand si cum pot. Dar ies, fac, ma misc in orasul acesta unde exista tot soiul de spectacole de teatru, de dans, de muzica, unde exista Frudisiac, Grano, Elvira Popescu, Linotip, Carturesti si multe altele de care inca vreau sa profit. Desigur, as putea trai fara toate aceste lucruri, dar pentru ca traiesc in oras, ele imi hranesc mintea si sufletul. Daca as trai in Sri Lanka, poate oceanul ar fi de ajuns.

In plus, fiecare iesire pe care o fac cand fetele sunt acasa (si nu la scoala sau la gradinita) imi da sansa sa le explic cum e cu timpul special, fie al adultilor, fie al copiilor. Uneori le cer si voie.

5. Fac ateliere, antrenamente pentru creativitate. Tu cum ai defini creativitatea?

Sa fii creativ inseamna sa stii despre ce vorbesti. Cred. Mi se pare opusul batutului campilor. E nevoie, fie sa cunosti foarte bine lumea, omul, subiectul, obiectul despre care vrei sa spui ceva, fie sa te cunosti foarte bine pe tine (si atunci te exprimi pe tine, creativ, prin orice faci – design, pictura, scriitura).

6. Cel mai fain eveniment, cu tot cu materialele pe care le-ai facut?

Cel mai fain eveniment facut de mine, cu White Rabbit as zice ca a fost primul. O petrecere de 1 an, la mare, in Constanta, la Manarola. A fost o zi superba, materiale superbe, copil superb. Poate pentru ca, repet, a fost primul eveniment.
 

Apoi, cel mai fain, dupa ce am mai capatat experienta a fost Hugo Express, petrecerea unui baietel de 7 ani, la el acasa, unde am avut tren imens din carton si cam tot ce era nevoie ca sa el sa tina minte fiecare detaliu.
 

7. Cu ce ai crescut in 2018?

In 2018 am simtit, mai degraba, ca am descrescut. Mi-a fost greu, n-am putut sa gasesc mai nimic in mine care sa ma ajute sa cresc si se pare ca a fost nevoie ca alti oameni sa ma ajute. Si cel mai mult, de inca o nastere. Si totusi, am crescut putin, cu fiecare stare de constienta, cu fiecare zambet, cu fiecare te iubesc , cu fiecare carte sau DoR citite si cu fiecare calatorie cu avionul. Si cu editia The Power of Storytelling care imi adauga an de an inca un cm de curaj si intelegere.

8. Cand vrei sa fugi (daca vrei sa fugi) de lumea „rea”, invidioasa, unde te ascunzi?

Lumea nu e rea. Se intampla ca oamenii sa faca insa si lucruri rele. De aceea, nu vreau sa fug, vreau sa schimb sau mai degraba sa inteleg si sa ajut. Cand nu pot, plang sau dau muzica la maxim sau calatoresc in alte lumii in care oamenii par sa nu faca lucruri rele. Sau chiar nu fac.

9. Cea mai mare temere creativa a ta.

Cea mai mare temere creativa ar fi sa uit. Daca as uita, n-as mai putea scrie. Desigur, as putea inventa, dar cred ca as uita starea de care spuneam la inceput. Starea pe care am avut-o cand am nascut, cand te-am cunoscut, cand am vazut prima data plaja de surferi din San Sebastian, cand am vazut filmul Bohemian Rhapsody si cate si mai cate. Ele sunt in memoria mea si imi hranesc creativitatea. Toate starile care declanseaza observatiile. Observ ca ma simt asa sau asa si atunci scriu despre asta.

10. Spune-ne, ceva, ceva mic, dar esential despre locul in care scrii.

Scriu in bucatarie pentru ca nu am unde. Dar si pentru ca bucataria este un loc frumos, cu mult alb, cu vesela aleasa de mine de prin toata lumea, cu o masa mare, cu energie buna. Sau in cafenele si in orice loc imita un birou. Am scris si de pe canapele, dar nu pot.

Intrebari fulger:

La casa sau la bloc?

Locuiesc la bloc, desi cred ca visez la o casa, inca din burta mamei. Anul asta caut sa indeplinesc visul.

La mare sau la munte?

La munte din cand in cand, la mare oricand. Cum ar fi daca aceasta casa pe care o visez ar avea si mare in spate sau in fata sau intr-o laterala?

Workaholica sau „motheraholica”?

Si una si alta. Poate pentru ca sunt Balanta.

Invidioasa sau generoasa?

Si generoasa si simpatizant invidioasa.