Realizează și prezintă două emisiuni la TVH, iubește viața și oamenii. Un om cu suflet mare care are ceva de spus și le spune tare bine.
Fix momentul ăsta este pur și simplu perfect, spuneai într-o zi pe Facebook. Mai zi-ne și alte momente perfecte. Ce ingrediente au aceste toate acestea? Din ce sunt compuse și cum vin?
Pentru mine perfecţiunea vine din liniştea sufletească, pacea, calmul zilei, din simpla bucurie că sunt. Mi-a luat ceva timp să înţeleg că perfecţiunea vine din interior, şi nu din exterior, printr-o notă de zece sau printr-un “Bravo!”.
Cred că ar fi bine venit ca oamenii să facă o diferenţă între norma socială, care aduce după sine reguli, legi, ce contribuie la buna convieţuire (sau aşa ar trebui în mod normal), care dă o ierarhie profesională, socială sau economică, şi această perfecţiune, care vorbeşte despre sine. Este acea unicitate a fiecăruia în manifestare! Perfecţiunea este subiectivă, perfecţiunea te ajută să te descoperi, pentru că odată trăită, te întrebi: „Ce s-a întâmplat cu mine atunci când am ţinut neapărat să spun: Fix momentul ăsta este pur și simplu perfect?”
Şi uite-aşa ţi se deschid mintea şi inima, cauţi armonia şi bucuria din tine şi le manifeşti în lume: poate că atunci când conduci maşina, într-o zi răcoroasă de vară, cu muzica bună dată destul de tare, te-apucă aşa o bucurie….şi spui “Mulţumesc!”. Aşa fac eu…
Ce te “mișcă”, ce te emoționează și ce te motivează să descoperi noi borne?
Eu iubesc Marea Neagră! Şi este atât de mare încât îmi imaginez câteodată cum ar fi să o pot lua pe toată în braţe!
Răspund cu această idee pentru că am primit curaj, am fost emoţionată atunci când am visat cu ochii deschişi la infinitele posibilităţi, şanse pe care viaţa sunt sigură că mi le va oferi. Dar cum să vină ele într-o minte mică, răutăcioasă, plină de invidie? Păi nu vin!
Aşadar, mă autoeduc, citesc, stau pe lângă oameni deştepţi, fur meserie, de ce nu moduri de manifestare, aleg să văd şi să trăiesc partea frumoasă a vieţii mele! Nu vă imaginaţi că totul este roz. Vai, sunt zile atât de gri câteodată, dar au ele un rost al lor, şi mai apoi ce m-aş face cu atâtea riduri de expresie stând tot timpul cu gura până la urechi …aşa, ca o glumă!
Ce ți se pare cel mai frumos lucru în tot ceea ce înseamnă viața?
Muzica! Pentru mine muzica este despre viaţă cu adevărat! Şi încă ceva: muzica sufletelor mari. Cei care ştiu muzica, cei care trăiesc şi prin muzică, ştiu ce înseamnă sunetul sufletelor mari!
Un simplu exemplu: atunci când pe scena festivalelor “George Enescu” sau “RADIRO” se cântă marea muzică a lui George Enescu, şi mai apoi dirijorul spune, la final, cu glas tare “GEORGE ENESCU!”, bucuria pe care o trăiesc este dincolo de puterile mele, este dincolo de fiecare zi. Pfuuu…oameni dragi, viaţa este grozavă dacă faci din ea o chestie grozavă!
Descoperiţi ce înseamnă pentru voi “viaţa grozavă” şi veţi fi fericiţi, foarte fericiţi!
Esti jurnalist, prezinți emisiuni la TVH, faci parte din rândul jurnaliștilor care vor să amprenteze lumea cu mesaje pozitive, benefice. Poartă-ne prin culisele realizării unei emisiuni, de la pregătirea temelor până la difuzarea lor.
Realizarea unei emisiuni începe cu: “Bună ziua! Sunt Teodora Drăgoi Pop, de la TVH şi realizez emisiunea Doctor H sau Medicina LIVE (în funcţie de intenţie), şi aş dori să vă invit pentru a discuta pe subiectul X”! Şi uite aşa se conturează o următoare ediţie!
Telefoane, foarte multe telefoane, e-mailuri, întâlniri, încurajări, discuţii aprinse, masa de prânz luată pe ceas sau deloc, bucurii, oameni noi, frumoşi şi deştepţi, deplasări, vizionări, montaj şi… “Vă mulţumesc penru atenţie, la revedere!”
Cum arată o zi din viața ta?
Aproape fiecare zi din viaţa mea este pe câte o filă din agenda mea! Zilele mele sunt destul de organizate, pe ore, pentru că altfel m-aş încurca pe mine şi mai apoi pe ceilalţi. Şi nu îmi place să fiu agitată!
În timpul săptămânii mă împart între emisiuni şi eventual, anumite evenimente, care oricum sunt din timp planificate.
Ziua începe cu o ceaşcă cu cafea, în timp ce mă uit peste agendă şi mă pun la curent cu Facebook-ul, (asta ca să fiu sinceră până în capăt!) . Şi mai apoi START către o nouă zi frumoasă din viaţa mea!
În weekend sau în zilele libere mă mai ocup şi de casă (ordine şi disciplină), îmi petrec timpul cu soţul meu, cu familiile noastre sau cu prietenii. Şi spre final de weekend „mă gătesc” pentru o nouă săptămână!
Kreatoria.ro este un site dedicat creativității. De ce crezi că este bună creativitatea în viața noastră de zi cu zi?
Creativitatea este aliment pentru un creier sănătos şi o inimă puternică! Prin ea descoperi faptul că viaţa nu are limite! Dacă am educa copiii şi prin creativitate, adulţii de mâine ar vedea luminiţa de la capătul tunelului!
Din păcate mulţi oameni au fost crescuţi şi educaţi mecanic şi uite-aşa trăiesc din frică şi prin frică. Ce vreau să spun este că această creativitate te face să ai încredere în activitatea ta de zi cu zi, şi îţi afli rostul! Atunci când creezi de fapt trăieşti pentru că participi cu toată fiinţa ta la realizarea unui obiectiv.
Creativitatea la noi, de multe ori a fost dusă în derizoriu: s-a spus că românul este creativ atunci când, cum – ne – cum, a scăpat basma curată dintr-o situaţie negativă.
A fi creativ nu înseamnă că eşti pictor, muzician sau scriitor, a fi creativ înseamnă, din punctul meu de vedere, să îţi construieşti viaţa într-un mod benefic ţie şi celor din jur. Dar asta doar prin educaţie, implicare şi respect faţă de propria-ţi persoană!
Cel mai frumos, creativ colț al casei tale. Poți să împarți cu noi o poză cu acest loc?
Este cel în care am o floare, o pianină şi o veioză. Toate albe, toate sunt repere ale vieţii frumoase: natura, muzica şi lumina fiecărei zile!
În ce valori crezi?
Mă rezum la o singură valoare: respectul de sine. Că de-aici pleacă totul. Şi vă întreb: Voi, fiecare în parte, aţi vrea să trăiţi în fiecare zi lângă un om ca voi?
Ce vrei să lași moștenire următoarelor generații? Cum vrei să fie semnătura ta?
Semnătura se construieşte în timp. Acum la 26 de ani mă cresc, încă mă cresc. Ce pot să spun este că totul din viaţa noastră ţine de voinţa noastră. Şi anume, Dumnezeu sau acea putere universală, fiecare cum doreşte să o numească, ne-a dat inimă să trăim, plămâni să respirăm, creier să gândim, şi tot aşa, noi mai trebuie să le şi folosim! Cu drag şi spor!
Cu ce îți place să-ți îmbraci timpul liber?
Timpul liber înseamnă odihnă, familie, acum că este vară, soare şi mare, câte-o îngheţată, o carte bună şi o muzică dragă inimii mele! Nu este nimic complicat sau sofisticat. De multe ori citesc tot felul de declaraţii asupra timpului liber, şi cât de scumpă a fost vacanţa X, dar mai niciodată nu citesc despre fericirea timpului liber. Fericirea timpului liber aduce oameni aproape, dragoste, împlinire şi frumos pe chipul fiecăruia dintre noi!
O carte care te-a ajutat să faci un salt în ceea ce ești?
Ce noroc pe mine că am dat peste acea carte! Ce bucurie pe mine că am cunoscut-o pe autoarea acestei cărţi: “Regăsirea puterii interioare”, semnată de psiholog principal Niculina Gheorghiţă.
Peste tot pe unde merg, şi am ocazia, vorbesc despre această carte, despre acest om. Vă spun că sunt rânduri care vorbesc despre educaţie, respect, mod de viaţă în armonie si iubire. Nu este dincolo de puterile noastre de înţelegere. Dimpotrivă, este despre noi, oamenii şi modul nostru unic de manifestare. În această carte am descoperit să trăiesc cu mine, să-mi vorbesc şi să mă uit către suflet şi minte.
Vă spun, am fost, sunt şi voi fi o femeie norocoasă prin fiecare zi din viaţa mea! Şi asta pentru că “merit să trăiesc uşor, frumos şi bine”! Aşa cum şi VOI meritaţi! Este mesajul pe care îl voi spune ori de câte ori voi avea ocazia!
Ești sociabilă și prietenoasă chiar cu oamenii pe care nu-i cunoști. Nu nega, te-am văzut în acțiune. Care este secretul acestei atitudini prietenoase?
Când eram copilă, eram tot după fusta mamei mele. Eram timidă, foarte timidă. Mama şi tata îmi spuneau că au încredere în mine şi în fratele meu, în deciziile noastre. Şi într-o zi am tras aer în piept, am ridicat fruntea şi am zâmbit! Oauuu…şi acum îmi aduc aminte de prima mea probă în faţa unei camere de luat vederi…2007, 17 ani…îmi bătea inima atât de tare încât domnul de la sunet a zis: „hai să-i mutăm lavaliera ceva mai jos, că aud cum îi bate inima, şi daţi-i un pahar cu apă”.
Prietenia se învaţă, încrederea de sine se construieşte, atitudinea prietenoasă vine din gândul bun faţă de oameni. Adevărata valoare a lumii sunt oamenii, iar motorul acestei lumi este dat de inimile oamenilor.
Sunt recunoscătoare vieţii că mi-a scos în cale oamenii potriviţi mie! Şi atunci, cum să nu fiu prietenoasă şi deschisă lor?
Pe Teodora o găsiți aici și aici
Articole recente
Despre mine
Om creativ, Mom of twins, Creative Manager, Trainer CREATIVITATE&SCRIERE CREATIVA, kreatoria.ro
Ultima carte publicata
Categorii
- Au ceva de spus (158)
- Cu dichis (20)
- Haine creative (1)
- Kreatoria Mom (1)
- lifestyle (22)
- Noutăți (142)
- simple (4)
- Viața este frumoasă (67)