1. Cine este Paula Godeanu astăzi și ce aduce nou cu proiectul ei: Copiii Noului Pământ?
Un om cu lumini și umbre. În permanentă căutare de sensuri în interior. Ceva mai conștientă decât ieri și mai pregătită pentru noile conștientizări de mâine.
Proiectul “Copiii Noului Pământ” se află de mult în sufletul meu, ca o taină care mi s-a relevant în momentul în care am întâlnit foarte mulți copii curați, extrem de sensibili și talentați, înzestrați cu un nou set de caracteristici umane, care nu se mai integrează vechilor sisteme rigide de gândire și educație și care, prin caracterul lor opozant și rezistență scazută la frustrare, își pun în dificultate părinții, educatorii și psihoterapeuții. După ani și ani de dezvoltare personală, cursuri, formări, studiu al diverselor abordări în materie de psihopedagogie, am simțit că este momentul să mă deschid către lume și să-mi urmez Calea.
Susțin educarea copiilor cu iubire și înțelegere, fără pedepse sau recompense, dar utilizând limite rezonabile. Noutatea vine din abordarea holistică a terapiei oricărei probleme, tratând atât trupul, cât și sufletul, mintea și corpul energetic. Se pune accent pe alimentația sănătoasă, respirația corectă, odihnă, terapii alternative (meloterapia, cromoterapia, echilibrare energetică, împământare etc.), psihoterapie, analiza cauzelor spirituale ale bolilor, educația excelenței prin oferirea de idealuri și metode de învățare productivă.
2. Cum creezi o legătură frumoasă, o relație armonioasă între tine și fetița ta?
Prin conectare profundă. Fie că avem momente în care ne privim în ochi și vedem dincolo de ei, fie că mă transpun în jocurile ei sau că râdem împreună minute în șir, toate ne ajută să ne conectăm la momentul prezent, să ne bucurăm de magia fiecărui lucru, să comunicăm dincolo de cuvinte. Ea știe că are în mine un aliat pentru întreg restul vieții, iar eu îi înțeleg nevoile, emoțiile, renunțând la rolul clasic al părintelui atotștiutor care educă. Relația noastră este una de parteneriat și de îndrumare reciprocă.
3. La bază ești om de HR, ce ai schimba, inventa în abordarea acestui domeniu?
La bază sunt psiholog, însă am făcut o incursiune de aproximativ 10 ani in HR, deloc întâmplător. Am învățat foarte multe despre dinamica grupurilor. Aș schimba multe, deoarece acest departament tinde să devină destul de rigid, încorsetat de proceduri și reacții lipsite de empatie. Cel mai important este să ne reamintim să situăm omul în centrul organizației, ca principală resursă a ei, să ne preocupăm de fericirea omului în organizație, pentru că de aceasta depinde succesul acesteia. Pornind de aici, se pot organiza multe activități, precum organizarea unui spațiu de muncă ergonomic, cursuri de dezvoltare personală și profesională, socializare, activități creative și de team building. Oamenii fericiți și relaxați construiesc echipe eficiente si produc rezultate mai mari și mai durabile, aducând, în același timp, succes organizației pentru care lucrează.
4. Azi copii, mâine oameni mari, cât de important este EQul?
Oamenii mari sunt tot copii în adâncul ființei lor, doar că uită uneori să se bucure de lucrurile simple, să vadă extraordinarul într-un firav fir de iarbă, să creadă în magia vieții. Și pentru că esența sufletului rămâne pură și inocentă, indiferent de vârstă, adultul poartă cu el traumele, rușinea, sentimentele de vină și neașezările propriei copilării, neștiind cum să le gestioneze și manifestându-le în relațiile cu propriul copil, cu partenerul de viață, cu prietenii sau colegii de serviciu. De aceea este important să fim atenți la copilul nostru, să-l ascultăm și să lucram cu acele aspecte emoționale negative, să-l învățăm să și le înțeleagă și să le gestioneze eficient. Dacă nu lucrăm pentru a dezvolta acele aspecte ce țin de sensibilitatea emoționala, procesarea emoțiilor și învățarea emoțională, acest lucru ne poate afecta întreg parcursul vieții, relațiile cu cei din jur și poate avea urmări serioase.
5. Poartă-ne printr-o zi din viața ta
Ziua mea începe foarte devreme, în zori, când se trezește fiica mea și îi este foame, iar după ce adoarme din nou, îmi rezerv timp pentru a mă echilibra energetic și emoțional, prin meditație și afirmații pozitive. Mă bucur de o cafea tare, ascult muzică liniștitoare și îmi verific mesajele sau scriu pe blog. Citesc sau urmăresc câte un documentar despre noile descoperiri în materie de psihopedagogia copilului. Îmi place să învăț ceva nou în fiecare zi. Apoi, marea parte a zilei îi este dedicată fiicei mele, pentru joc, plimbări, socializare, stimulare senzorială și, mai ales, conectare. Întâlnirile de consiliere mi le stabilesc seara sau în weekend, când lucrez destul de mult. Am și ședințe online, pe care le desfășor dupa ora 20:00. Până târziu în noapte citesc din nou, scriu, îmi pregătesc întâlnirile de a doua zi, atelierele pentru copii și părinți pe care urmează să le desfășor și alte proiecte viitoare.
6. Ce reprezintă pentru tine maternitatea? Cum te raportezi la ea?
Este cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei, ce îți oferă împlinire sufletească, dar și multe provocări. Când primești, pentru prima dată, puiul de om în brațe, atât de curat, de firav si sensibil, o dragoste nemăsurată te cuprinde, realizezi că ții în brațe viața însăși și totul devine veșnicie. Rolul de mamă vine pe nepregătite și durează întreaga viață. Ai lângă tine o mică ființă căreia trebuie să-i arăți lumea, să o asculți și să o înțelegi în orice moment, chiar dacă nu are la dispoziție cele mai rafinate metode de comunicare, să-i oferi cele mai bune condiții de dezvoltare. Chiar dacă am citit mult, am mers la cursuri, nimic nu m-a pregătit pentru ce avea să urmeze. Percep maternitatea ca pe o permanentă învățare din situațiile noi pe care le trăiesc și din reacțiile copilului meu, care îmi comunică ce trebuie să fac. Copilul meu îmi este cel mai bun ghid.
7. Kreatoria.ro este siteul dedicat creativității, ce le-ai spune celor care nu-și exprimă spiritul creativ încă?
Le-aș sugera să se conecteze mai des la copilul interior, la ființa jucăușă, liberă, plină de entuziasm, care rămâne în noi și ne însoțește pe tot parcursul vieții. Conectarea se realizează foarte rapid, printr-un simplu gest de intenție. Adesea, copilul interior ne va învăța nenumărate lucruri despre noi înșine, ne va oferi ghidare si vindecare. Atunci când reușim să privim viața prin ochii copilului interior, vom putea vedea magia din tot ce există. Îmi vine în minte acum un citat al lui Picasso: „La doisprezece ani pictam ca Rafael, dar mi-a trebuit o viaţă ca să învăţ să pictez ca un copil.”. Așadar, să reînvățăm să percepem lumea asemenea unui copil!
Simți nevoie să vorbești mai multe despre subiectele de mai sus cu Paula? Ei bine o poți găsi aici.
Articole recente
Despre mine
Om creativ, Mom of twins, Creative Manager, Trainer CREATIVITATE&SCRIERE CREATIVA, kreatoria.ro
Ultima carte publicata
Categorii
- Au ceva de spus (156)
- Cu dichis (20)
- Haine creative (1)
- Kreatoria Mom (1)
- lifestyle (22)
- Noutăți (142)
- simple (2)
- Viața este frumoasă (67)