Alex Haivas este întruchiparea străduinței de a găsi finul echilibru între work și after work.

Am vrut să spun povestea lui pentru că este povestea reală, actuală și efervescentă a efortului celor născuți între 1970-1990 de a avea și carieră și un stil de viață așezat. Și casă și masă. Și acces la produse organice și zvâcul unei cariere treze. La toate se adaugă dorința de a avea liniște și pace.

Alex este Partner Marketing Manager la IBM dar și co-proprietar alături de soția lui la ferma Haivas: un loc la 15 km de București în care cultivă fructe,legume, crește găini, capre și duce o viață care dinspre pixelii Facebook pare ireal de frumoasă. L-am luat la întrebări și am aflat că perfecțiune nu există, că fiecare poză pe care o postează pe Facebook ascunde ore în șir de muncă. Dar măcar, are parte, pe lângă o brânză bună de o roșie zdravănă, ca odinioară. Pe Alex îl poți citi aici

Sunt în căutarea oamenilor cu un stil de viață diferit, aparte. Dacă ești unul dintre ei, scrie-mi pe pagina de Facebook kreatoria.ro

Tihna ca Stil de Viață. Slow food, slow life… asta pare să fie deviza familiei tale?

Pare, dar știm că ce se vede în social media este doar o parte din imagine. Și de asta, da, mă fac vinovat ca tot restul lumii. Începusem la un moment dat să arăt și partea mai neplăcută a întregii imagini, uite de ex. art ăsta în care e prezentat un comentariu de-al meu. Chestiile frumoase au în spate niște sacrificii, în cazul nostru.Printre chestiile neplăcute sunt toate activitățile legate de pregătirea de iarnă, spartul lemnelor, depozitatul lor, curățatul coșului, pregătirea grădinii, verificat acoperișul, burlanele, etc. Iarna nu mai zic! Ieși afară, dă de mâncare la păsări, sparge gheața din adăpătoare, pune-le apă caldă din casă, fă pârție, dă zăpada, curăță țurțurii etc. Sunt o grămadă de chestii pe care TREBUIE să le faci ca pozele alea să fie ok. Sunt chestii care nu se văd, dar necesită investiții de timp, energie și bani.

Uitându-mă pe pozele tale de FB, aș fi zis că trăiești într-o fermă. Într-o lume care se mișcă atât de rapid, cum este să trăiești în firesc, liniștit?

Fermă e mult spus. Undeva la 50 de păsări (găini și rate) și un vârf de maxim 12 capre Alpine Franceze nu e chiar fermă. Ne jucăm de-a ferma. Lumea noastră e împărțită între aceasță “fermă” și munca de la corporație. Te asigur că rețeta asta face ca viața să fie oricum, dar nu liniștită. Si nici firească. Suntem împărțiți între 2 lumi foarte diferite. Și asta nu e bine. Financiar, e evident că una o susține pe cealaltă, altfel n-am mai fi la corporație.

Nu cred că la o fermă adevărată lucrurile ar fi mai liniștite. Sigur, plantele, animalele cresc mai greu decât un excel sau powerpoint, dar treburi de făcut sunt și la fermă, stres decizii și riscuri. Nu e deloc ușor.

Nu ai senzația că “pierzi” ceva fiind departe de urban, de zgomot (mental, profesional)?
 

Departe e relativ. După 11 ani de traversat Bucureștiul de la sud la nord și înapoi, zilnic, în toate modurile posibile, nimic nu mi se mai pare departe. Nu, nu mi se pare că pierd nimic din ceea ce înseamnă urban. Sunt puține chestii care-mi plac la urban (desi am crescut la bloc) și mi le iau în doze atât cât am nevoie. Distanța nu e o problema dacă vrei neapărat să mergi la teatru, cinema, piscină, proteste, cafenea, etc. Profesional vorbind, suntem la fel de bine angrenați ca oricine altcineva. Meseriile din corporații se petrec 90% în virtual. Deci suntem acolo. Avem net! 

Cultivi legume, crești găini, capre, te bucuri de teren, te bucuri de roadele pământului, cum mai e ferma Haivas?

“Ferma” Haivas e obositoare. Și mă gândesc la o micșorare în volum și o creștere a calitații și nivelului de automatizare a sarcinilor zilnice. Sunt în plin proces de vânzare a caprelor alpine franceze, iar din primăvară vreau să construiesc un nou adăpost pentru găini și să reînnoiesc efectivul de păsări. Renunț la rațe pt că sunt gălăgioase, si avem work from home și call-uri. Deși fac niște ouă bestiale. Mai e și chestia că sunt mai greu de procesat dpdv al cărnii. Caut să aleg cea mai bună metodă de hrănitori automate sau cu minim de mentenanță și ceva automatizări pentru adăpare. Însă astea se vor petrece probabil la anu.
Mai am de zidit un grătar, de utilat o bucătărie de vară. Avem treabă, nu ne plângem.

Cum îmbini profesia cu viața de lângă București?

Destul de greu. Morning chores, evening chores si week-end chores.  Avem un bunic în familie si el ne ajută cu o buna parte din activități. Acum de când cu pandemia si work from home, putem sa le facem și noi, dar nu vrem să rapim bucuria unui pensionar. Grădina e 100% resposabilitatea noastră.

Aveți ritualuri de familie legate de grădinărit, amenajarea grădinii etc.?

Da, de-a lungul timpului s-au conturat niște ritualuri în mod natural, să zicem. De ex. la partea legată de creșterea plantelor din sămânță, îngrijirea răsadurilor, Mihaela e project manager. Apoi legat, copilit la roșii tot ea. De buruieni mă mai ocup și eu, de asamblat umbrarul gradinii, irigatia, solul, de chestiile astea mai heirupiste mă ocup eu.

Cel mai mult îtți place la casa și terenul tău… 

Că avem libertatea să decidem ce facem pe aici. Ce plantăm aici, tăiem copacul ăsta sau nu, chestii d’astea pe care le decidem împreună.

Care sunt momentele de “aur”, când te bucuri de tot și uiti că ai mâinile crăpate de la lucrul în grădină?

Dimineata, înainte să se trezească restul familiei, de regula fac rondul grădinii. Dau puțin drumul la irigație, mănânc o roșie coaptă, caut un castravete ascuns, rup o buruiana, o frunza uscată, chestii d’astea. Si desigur mai e “grătarul de miercurea”, așa numesc eu chestiile pe care le pot face oricând la curte si care pt un om la bloc necesită un întreg plan și aventură. Cafeaua de dimineață din foișor, liniștea, zăcutul în hamac. Cam astea ar fi.