Există oameni care nu descifrează doar discursuri, ci și tăceri. Nu doar decizii, ci și ezitări. Nu doar cuvinte, ci și gesturi. Raluca Niță este un observator al lumii capabil să citească nu doar ceea ce este spus, ci mai ales ceea ce rămâne nespus. În scrisul și cercetarea ei se întâlnesc: geopolitica, psihologia, filosofia și observația fină a comportamentului uman. O știință tăcută a puterii, construită în ani de studiu, analiză și experiență directă.

Autoare, cercetătoare și Public Affairs Director, Raluca aduce o perspectivă atipică într-un domeniu în care, de prea multe ori, comunicarea a fost redusă la retorică și relații publice. Pentru ea, limbajul nonverbal nu este doar un instrument, ci o lentilă prin care se pot înțelege intenții politice, se pot anticipa direcții diplomatice și se poate redefini modul în care liderii influențează lumea.

Raluca privește liderii nu doar ca figuri publice, ci ca sisteme complexe de semnale — corp, voce, privire, ritm — și face vizibil ceea ce alții ignoră: că marile decizii nu sunt întotdeauna anunțate la microfon, ci de multe ori transpar într-o ezitare de o secundă, într-un umăr retras, într-o privire deviată sau într-un gest controlat prea atent.

Într-o eră în care războaiele pot începe printr-o declarație, dar se pot preveni printr-o privire, cercetarea Ralucăi devine nu doar fascinantă, ci indispensabilă.

Raluca, povestește-mi despre tine și relația ta cu domeniul geopoliticii și al comunicării nonverbale. Mi-ar plăcea să știu: Ce te-a inspirat să studiezi limbajul nonverbal în contextul geopolitic și, în special, comportamentul liderilor precum Vladimir Putin?

Prima mea facultate a fost cea de Studii Europene, în cadrul Facultății de Litere a Universității din București – un program conceput să formeze specialiști care să stăpânească mai multe domenii, să formeze un fel de “uomo universale”. Studiile îmbinau relațiile internaționale, filosofia politică, geopolitica, literatura universală și limbile străine.

Un rol esențial în formarea mea l-a avut profesorul Laurențiu Constantiniu, fiul reputatului istoric Florin Constantiniu, care ulterior a devenit consulul României la Moscova. Sub îndrumarea dumnealui – specialist în spațiul ex-sovietic – mi-am realizat lucrarea de licență, pentru care am studiat inclusiv limba rusă. Pentru a lucra cu domnia sa era o competiție acerbă, trebuia să vii cu o perspectivă inedită care să te diferențieze de toți studenții din trecut sau de concurența din prezent.

În acea perioadă devenisem pasionată de psihologie – citeam Carl Jung, Freud – și de arta de a citi oamenii. Astfel, am îmbinat „citirea oamenilor” prin analiza limbajului non-verbal al liderilor politici cu tema Vladimir Putin, rezultând o lucrare de licență care, după ani de dezvoltare și rafinare, a devenit volumul de astăzi – The Silent Language of Power.

Care sunt, după părerea ta, cele mai surprinzătoare gesturi sau expresii nonverbale pe care le-ai observat în analiza liderilor internaționali? Ar fi interesant să demitizăm, dacă se poate, unul sau două gesturi sau expresii care sunt adesea interpretate greșit în raport cu semnificația lor reală. În opinia ta, care sunt cele mai frecvente greșeli în interpretarea limbajului nonverbal al liderilor politici?

În primul rând, trebuie să înțelegem că limbajul nonverbal nu este o știință obiectivă/exactă, precum matematica, are mai degrabă valoare de indicator. Este un domeniu interpretativ, influențat atât de nivelul de pregătire al analistului, cât și de modul în care acesta reușește să integreze istoricul și contextul subiectului analizat.

Nu aș putea vorbi neapărat despre „gesturi greșit interpretate”, cât despre limitările inerente ale analizei: percepții subiective, proiecții personale sau atribuirea unor semnificații universale unor gesturi care, de multe ori, sunt strict contextuale sau culturale.

O altă limitare importantă constă în faptul că indiciile nonverbale capătă valoare reală doar atunci când sunt privite în cadrul întregului pattern comportamental. La fel de esențială este și înțelegerea condiției fizice și a istoricului persoanei analizate. De exemplu, dacă cineva își pune mâna pe abdomen, trebuie să ne întrebăm mai întâi dacă nu are o durere fizică sau dacă nu este pur și simplu stânjenit de propria imagine corporală. Abia după ce eliminăm aceste explicații logice putem lua în calcul posibilitatea ca gestul să indice apariția unor gânduri parazite sau o formă de disconfort psihologic.

Când vorbim despre lideri politici, lucrurile devin și mai nuanțate. Un analist trebuie, din punctul meu de vedere, să înțeleagă și agenda politică a liderului respectiv, pentru a putea oferi o interpretare cu adevărat corectă și contextualizată. Doar integrând obiectivele, presiunile și strategiile sale de comunicare putem distinge între un gest autentic și unul calibrat strategic.

Există și o confuzie frecventă în jurul micro-expresiilor considerate semnale ale disimulării. Mulți cred că le pot decodifica în timp real, doar privind interlocutorul în față. În realitate, micro-expresiile durează sub 1/15 dintr-o secundă și pot fi analizate cu acuratețe doar cu ajutorul filmărilor încetinite. În conversațiile față în față sunt aproape imposibil de perceput cu exactitate.

Mai degrabă decât să vorbesc despre greșeli, prefer să menționez o regulă de aur la care apelez constant în analiza mea. Împart corpul uman în două zone funcționale: partea stângă, care reflectă de regulă latura privată, emoțională și autentică, și partea dreaptă, asociată dimensiunii publice, controlate și sociale. Explicația pornește din neuropsihologie: emisfera stângă controlează partea dreaptă a corpului, zona responsabilă de rațiune și autocontrol, în timp ce emisfera dreaptă controlează partea stângă, asociată cu afectivitatea și reacțiile spontane.

„Atunci când un lider manifestă un gest pe partea stângă, acesta este adesea mai autentic decât un gest exprimat pe partea dreaptă.”

Ulterior redactării și publicării cărții Limbajul nevăzut al puterii, o carte care explorează un subiect actual și adesea ignorat: comunicarea nonverbală în geopolitică, cum ai spune că poate limbajul nonverbal să influențeze percepțiile și deciziile strategice la nivel global?

Limbajul nonverbal a avut întotdeauna un rol esențial în istorie și în relațiile internaționale, influențând atât negocierile directe, cât și modul în care liderii sunt percepuți la nivel global. Un exemplu celebru este întâlnirea dintre Hitler și Chamberlain din 15 septembrie 1938. În acel moment, Hitler îi promitea solemn că nu va destabiliza pacea europeană atât timp cât Cehoslovacia îi va accepta cererile, o afirmație rostită în timp ce ordonase deja armatei pregătirea pentru atac.

Dacă Chamberlain ar fi putut citi disimularea din expresiile și comportamentul lui Hitler, poate ar fi privit cu mai multă prudență aceste declarații. În schimb, a ajuns să îi scrie surorii sale că Hitler „este un om de cuvânt” și a transmis aceeași convingere și în Parlament. Este un exemplu istoric clar al importanței pe care o poate avea decodarea corectă a semnalelor nonverbale, fără însă a considera că limbajul trupului reprezintă singurul element al unei negocieri.

„Trebuie să ținem cont și de faptul că negocierile reale se poartă în spatele ușilor închise, iar comportamentul liderilor din acele momente poate influența decisiv deciziile ulterioare.”

Un negociator atent poate observa contradicțiile dintre declarațiile verbale și micro-gesturile involuntare: atingerile repetate ale nasului sau gurii pot semnala disimularea, la fel cum ochii larg deschiși sau brațele deschise pot indica disponibilitate, chiar dacă verbal mesajul este unul de refuz. Precizia cu care un lider sau un diplomat poate interpreta astfel de indicii poate schimba dinamica unei întâlniri.

Din perspectiva mea, un negociator performant trebuie să stăpânească foarte bine psihologia, dar și mecanismele limbajului nonverbal, pentru a discerne între intențiile reale și declarațiile de suprafață. Iar istoria ne arată că, dacă Chamberlain ar fi depistat minciuna din vocea și limbajul corpului lui Hitler, ar fi putut anticipa mai bine direcția evenimentelor și poate chiar preveni ascensiunea fulgerătoare a Germaniei în anii 1939–1942/1943, perioada de apogeu a puterii naziste în Europa.

Cum ai abordat cercetarea pentru cartea Limbajul nevăzut al puterii și ce provocări ai întâmpinat în procesul redactării sale?

Nu pot spune că am întâmpinat provocări propriu-zise în procesul de documentare. Pentru mine, această carte a fost în primul rând o plăcere, o continuare firească a pasiunilor mele. Dacă însă privesc retrospectiv, singura „provocare” reală pe care o pot identifica astăzi este timpul. În prezent, îmi doresc să lansez o nouă carte, dar ritmul unui business care îmi solicită în medie 10–12 ore pe zi, șapte zile din șapte, face acest lucru mult mai dificil.

Documentarea pentru „Limbajul nevăzut al puterii” nu a fost un proces rapid. A învăța simbolistica limbajului nonverbal, a parcurge bibliografie extinsă despre istoria Rusiei, a extrage ce se pierde/ păstrează în contemporaneitate pentru a putea valida un profil general al liderului rus, a urmări zilnic aparițiile lui Putin în presă, a analiza fiecare filmare cadru cu cadru— toate acestea au necesitat timp, disciplină și o dedicare constantă.

Îmi amintesc că am dedicat un an întreg formării mele: zile întregi petrecute în bibliotecă, citind, subliniind și extrăgând informații relevante pentru carte. Iar după acel an de fundament, munca nu s-a oprit timp de 12 ani, bineînțeles într-un ritm mult mai relaxat — a fost nevoie să rămân mereu la zi cu evoluțiile din spațiul geopolitic, cu orice schimbare de ideologie politică sau de comportament a lui Putin.

Studiul limbajului nonverbal este o zonă fascinantă, dar complexă. Care sunt cărțile sau experții care te-au influențat cel mai mult în aprofundarea acestui domeniu? Și ce te-a determinat, inițial, să începi să explorezi limbajul nonverbal, mai ales în context profesional și politic?

Nu am întâlnit o lucrare similară cu „Limbajul nevăzut al puterii” din 2012 când am depus licența pe acest subiect, până astăzi. Am identificat cărți teoretice, dicționare gestuale sau analize orientate spre criminalistică, dar nu o carte dedicată rolului limbajului nonverbal în geopolitică și leadership politic — iar această lipsă m-a motivat să încep să scriu propria mea carte.

Interesul meu pentru limbajul nonverbal s-a accentuat în mediul profesional în care am activat imediat după facultate, un mediu statal în care observarea comportamentului, identificarea nuanțelor nonverbale și decodificarea intențiilor sunt esențiale. Acolo am aplicat zilnic tehnicile pe care le prezint și în carte, iar experiența m-a convins că acest subiect merită o lucrare dedicată.

Printre autorii care m-au influențat, Paul Ekman ocupă un loc central. Cercetările lui despre expresii și micro-expresii — acele reacții de sub 1/15 secunde care apar în momentele de disimulare — au revoluționat domeniul. Cărțile Emotions Revealed, Telling Lies și Unmasking the Face mi-au oferit fundația teoretică necesară.

Joseph Messinger a venit cu o perspectivă unică, propunând un profil gestual fascinant construit pe trei indicatori: urechea la care se ține telefonul, brațul dominant și mâna dominantă.

La acestea se adaugă influențele lui Desmond Morris (Bodytalk, Peoplewatching), Robert Greene (The Laws of Human Nature), Allan Pease și Joe Navarro, autori care au completat imaginea de ansamblu asupra comportamentului uman.

În ce măsură ne poate ajuta cunoașterea limbajului nonverbal să anticipăm evoluții politice sau diplomatice?

Cunoașterea limbajului nonverbal poate ajuta surprinzător de mult în anticiparea unor evoluții politice sau diplomatice, pentru că în interacțiunile dintre lideri apar adesea semnale care trădează relația reală dintre ei, dincolo de discursul oficial.

Un exemplu clar a fost summitul din Alaska dintre Trump și Putin: deși totul părea o coregrafie diplomatică, limbajul nonverbal a arătat o aliniere și o apropiere vizibilă. Trump a manifestat atunci un comportament nonverbal interpretat de mine ca fiind submisiv (Daily Star a publicat interpretarea mea în acest articol), iar această dinamică a transmis un mesaj care ulterior s-a confirmat indirect, prin retorica și inițiativele diplomatice care au urmat.

Limbajul nonverbal poate anticipa și consolidarea unor alianțe. La Summitul de la Shanghai din această toamnă, gesturile de apropiere, inclusiv celebrul moment în care premierul indian Narendra Modi îl ia de mână pe Putin și declarația acestuia post-summit că „conversațiile cu Putin sunt izvor de înțelepciune”, au indicat o relație aflată deja într-un punct avansat de încredere. La scurt timp, săptămâna trecută am asistat la un acord prin care Rusia și India au convenit să își extindă semnificativ cooperarea, angajându-se într-un plan economic până în 2030 ce vizează creșterea comerțului bilateral la 100 de miliarde de dolari — confirmând astfel direcția sugerată inițial de limbajul corpului.

Migrând din sfera politică înspre sfera profesională comună, mi-aș dori să înțelegem mai bine următorul aspect: Cum poate să influențeze limbajul corpului succesul unui lider în mediul profesional?

Limbajul corpului influențează profund succesul unui lider în mediul profesional, pentru că oamenii reacționează instinctiv la prezență, coerență și siguranță. Liderii autentici au, de regulă, un limbaj nonverbal și un paralimbaj impecabil, la care se adaugă un discurs bine calibrat. O tonalitate potrivită, o strângere de mână fermă, o postură deschisă și gesturi care transmit dominanță calmă, nu agresivitate, îi fac pe angajați sau colegi să aibă încredere și să îi perceapă ca fiind competenți și stabili.

În schimb, liderii care afișează un limbaj al corpului nesigur, evitant sau incoerent, ori o voce tremurândă în situații stresante, riscă să piardă rapid respectul echipei și să devină vulnerabili în ochii celor pe care îi conduc.

În esență, limbajul nonverbal este o formă de leadership în sine: transmite forță, claritate și capacitatea de a gestiona presiunea — calități fără de care un lider nu poate inspira și nu poate influența în mod real.

Ce gesturi sau expresii creează încredere și autoritate într-o echipă sau într-o negociere?

Limbajul nonverbal joacă un rol decisiv în construirea încrederii și autorității, mai ales într-o echipă sau într-o negociere. În Public Affairs, unde activez zi de zi, am învățat că momentul „zero” al influenței începe din clipa în care intri pe ușa unui partener sau decident. Un mers hotărât, o strângere de mână fermă, eventual dublată de mâna stângă dacă vrei să transmiți autoritate încă din primul contact, și o privire directă, stabilă, creează imediat impresia de siguranță și control.

În discuție, postura transmite la fel de mult ca mesajul verbal. Un lider nu stă pe marginea scaunului, ci ocupă spațiul. Corpul este perfect drept, nu stăm cocoșați să transmitem că suntem împovărați și extenuați, capul rămâne drept, privirea atentă, iar gesturile sunt calibrate: ascultăm activ, dăm din cap, reflectăm discret postura interlocutorului pentru a crea raport și deschidere. Vocea — fermă, calmă, fără tremur — este un alt indicator esențial de credibilitate.

Există și detalii aparent mici, dar extrem de importante: evităm să ne atingem fața sau părul. În special pentru o femeie, gestul repetat de a-și atinge părul poate transmite involuntar submisivitate sau disponibilitate, un mesaj complet nepotrivit într-o negociere.

Un exemplu concret din activitatea mea: într-o întâlnire cu un decident important, am observat că, în timp ce își exprima rezervele, își retrăgea ușor umerii și își atingea frecvent gâtul — un gest de auto-protecție. Am înțeles că, în spatele argumentelor oficiale, exista un disconfort real. Am schimbat imediat registrul: am coborât tonul vocii, am relaxat postura și am încetinit ritmul discuției. Rezultatul a fost vizibil, s-a deschis, a început să ofere informații concrete și, în final, am reușit să ajungem la un compromis care, dacă m-aș fi rezumat strict la discursul verbal, nu ar fi fost posibil.

În negocieri sau discuții profesionale, care sunt semnele nonverbale care indică un acord sau o reticență?

Acordul se vede, de regulă, în gesturile care transmit deschidere și convergență. O înclinare ușoară a capului înainte arată atenție și disponibilitate de acceptare. La fel, orientarea corpului — umeri, trunchi și picioare — direct spre interlocutor indică implicare reală. Contactul vizual stabil, fără să fie insistent, este un alt semnal că persoana „vine către tine”. Micro-zâmbetele sau relaxarea colțurilor gurii trădează adesea percepția unui beneficiu, iar gesturile cu palmele vizibile, deschise, sunt semn clasic de cooperare și transparență, foarte frecvent înaintea unui „da”.

Reticența, în schimb, se manifestă prin gesturi de protecție sau distanțare. Retragerea corpului pe spătarul scaunului este un indicator puternic al ezitării, la fel ca încrucișarea brațelor sau picioarelor, care sugerează un blocaj — chiar dacă nu reprezintă întotdeauna un refuz. Înclinarea capului într-o parte, strângerea buzelor sau micile priviri laterale și în jos transmit îndoială, disconfort sau dorința de a evita decizia. Mișcările rapide ale picioarelor (dacă sunt vizibile) sau ale mâinilor (dacă nu sunt utilizate ca ilustratori ci ca adaptori – există o clasificare în cartea mea) sunt de regulă semne de stres, nerăbdare sau dorința de a închide discuția.

În esență, în negociere, acordul se vede în deschidere, iar reticența în retragere — iar un ochi antrenat poate surprinde aceste nuanțe cu mult înainte ca ele să fie exprimate verbal.

Care ar fi, după tine, primul pas pe care orice lider – fie din politică, fie din mediul de afaceri – ar trebui să-l facă pentru a deveni cu adevărat conștient de propriul limbaj nonverbal și de impactul său asupra celor din jur?

Primul pas pentru orice lider – fie din politică, fie din mediul de afaceri – este să devină conștient de propriile sale comportamente nonverbale. Iar acest lucru începe inevitabil cu auto-analiza. O tehnică simplă, dar foarte eficientă, este exersarea în fața oglinzii sau înregistrarea. Mulți lideri istorici își repetau gesturile și posturile pentru a-și calibra aparițiile publice; există inclusiv imagini de arhivă cu Hitler exersându-și gestica în oglindă. Oglinda oferă un feedback brutal de sincer: îți arată exact ce transmiți, nu ce crezi că transmiți. Și eu am folosit această metodă înaintea discursurilor importante — aveam nevoie să mă văd pe mine însămi, să înțeleg cum îmi exprim emoțiile, cât de congruentă este postura mea cu mesajul.

Un alt element esențial este paralimbajul: vocea, respirația, ritmul, intensitatea. O voce echilibrată, caldă, moderată, cu un dozaj corect de energie și pathos, convinge mult mai eficient decât una stridentă sau necontrolată. Iar toate acestea se pot învăța — prin exercițiu, înregistrări, feedback sau antrenament vocal.

Pasul doi ar fi ca liderul să înceapă să observe și limbajul nonverbal al celorlalți. Înțelegerea gesturilor altora îl ajută să devină mai conștient de propriile sale reacții și să înțeleagă ce impact produce în orice interacțiune.

Apoi urmează pasul trei, cel mai avansat: momentul în care poți controla, prin propriul limbaj nonverbal, modul în care se comportă persoana din fața ta.

Cum ai spune că putem folosi comunicarea nonverbală în viața cotidiană pentru a construi relații mai bune?

Comunicarea nonverbală poate fi folosită în viața cotidiană pentru a construi relații mai bune în primul rând prin autenticitate. Dacă ne dorim relații sincere, atunci trebuie să fim sinceri și în comportamentul nostru nonverbal: postură deschisă, gesturi calme, privire directă și o voce hotărâtă, dar relaxată. Oamenii simt instinctiv când cineva este congruent — când ceea ce spune se potrivește cu ceea ce transmite corpul.

În interacțiunile de zi cu zi, deschiderea corporală (palmele vizibile, umerii orientați spre interlocutor), o atenție reală și o tonalitate caldă sunt elemente care creează imediat siguranță și apropiere. La fel de important este să devenim mai atenți la semnalele celorlalți: micro-tensiuni, evitarea privirii, închiderea posturii. Acestea ne pot ajuta să ajustăm conversația într-o direcție mai empatică și mai conectată.

În esență, pentru a construi relații mai bune prin comunicare nonverbală avem nevoie de două lucruri: autocontrol și deschidere. Să fim atenți la ce transmitem și la ce recepționăm, iar relațiile din jurul nostru devin mai clare, mai sincere și mai stabile.

Care este cel mai important lucru de care ții cont pentru propriul tău echilibru interior, ca să reușești să îmbini cariera din Public Affairs cu proiectele de cercetare și scris?

Pentru echilibrul meu interior mă bazez, înainte de toate, pe relațiile umane de calitate, atât profesionale cât și personale. Țin foarte mult la prietenii mei, iar timpul petrecut cu oamenii care contează pentru mine mă încarcă și mă recalibrează. Am și o gândire pozitivă, cultivată în timp: am învățat să elimin overthinking-ul, să mă concentrez pe soluții, nu pe probleme, și să merg înainte indiferent de provocări.

Îmi place să învăț constant ceva nou, cred în împlinirea care vine din ceea ce facem cu sens (ideea sensului lui Viktor Frankl), chiar dacă uneori cere mai mult efort sau energie. Sunt și un om al pasiunilor: iubesc natura și hikingul (am urcat pe Mont Blanc și Gran Paradiso), iar arta îmi oferă liniște. Muzica clasică, opera sau serile în care ascult Paganini sau Maria Callas la pick-up și citesc filosofie (Nietzsche și Jung sunt preferații mei) mă relaxează profund. Uneori fug într-un muzeu ca să-mi regăsesc ritmul.

Scriu poezie încă din copilărie, deși nu am publicat până acum. În curând voi lansa volumul “La Femme: Ritual în 3 acte” – o carte despre deconstrucția și reconstrucția arhetipală a femeii neomoderne.

Toate acestea — oamenii, natura și arta — sunt sursele mele constante de echilibru.