“Am crescut cu “diferitul”, “străinul” și “diversitatea” lângă mine. Sunt identitatea mea.”

Pe Teodora Migdalovici o știu din 2009.

Da, am scris corect, încă din anii 2000 a expus România la creativitate globală, la o gândire out of the box reală, nu doar declarată și la foarte multe insighturi la care nici nu îndrăzneai să speri ca poți avea acces. Când mă pregăteam pentru Cannes Lions la The Alternative School,  făcea totul să aducă speakeri internaționali în sala de clasă, la rându-i  neconvențională.

Sesiuni de cooking, mindfulness, psihanaliză și rehab creativ, care alternau cu traininguri despre viitorul comunicării, proiecte de echipă făcute în mixuri ingenioase de caractere și talente, expuneri la evenimente și briefuri de-afară, toate astea erau revoluționare.
Diplomație privată, abordarea clinică a brandurilor sau personal branding, traininguri cu echipe de elită sau prezentări pe marile scene ale conferințelor internaționale – toate îi desenează azi agenda.

Munca ei in 3 pagini de web?

LOVEANDLOBBY.COM, THEALTERNATIVESCHOOL.COM și MEALCHEMY.COM.

Interviul a fost luat înainte de a fi cu toții în casă, când încă mai speram că va fi bine și încă mai credeam în călătorii sau mai bine zis în posibilitatea lor.

 

Dacă ar fi să realizezi un autoportret în cuvinte, cum ar fi?

Explorator, troublemaker, pionierat.

Pe 5 martie, în Cairo la WOMEN ECONOMIC FORUM, a anunțat #LadiesFirstEgypt

Despre ce proiecte ai vrea să vorbești și să le știe țara toată?

Mă amuză puțin întrebarea ta, pentru că de niște ani buni nu mi-am mai pus problema despre ce vreau să știe țara. Oricum, ce-aș vrea eu să știe țara și ce alege țara să știe sunt două lucruri destul de diferite. Dar dacă mă întrebi care este proiectul unde vizibilitatea este importantă, The Alternative School este răspunsul. Facem 16 ani în 2020. Școala rămâne proiectul vedetă și asta pentru că este important să recrutăm oameni talentați (mă refer și la studenți și la profi) și este important să găsim finanțări pentru deplasarile Canneze și Eurobestiale ale câștigătorilor.

Dincolo de The Alternative School, mă uit cu luciditate în urmă și realizez că n-am fost niciodată o vânătoare de vizibilitate. Platforma de personal branding de la MEALCHEMY.COM, care face în curând 20 de ani, nu are nici până azi o adresă de email la contact. Dacă intri acolo, găsești următoarea informație: “roagă un foarte bun prieten să te recomande”. Boutique-ul de design și strategie de brand de asemenea funcționează de aproape doua decade. Nu-i găsești poveștile și performanțele în media de la noi, dar asta nu înseamnă că ele nu există. Prietenii și clienții știu la ce mă refer. În industria noastră este foarte mult zgomot și foartă multă batere cu cărămida în piept. Sport național. Nu m-a interesat niciodată concursul “cine țipă cel mai tare”. Să lăsăm rezultatele să vorbească. Pentru că cine are ochi, are și curiozitate. Cu un telefon și-un mesaj oamenii ajung în cele din urmă la tine. Uneori discreția și modul de operare pe frecvența lui “tace și face” sunt cei mai eficienți comunicatori.

 

În “hainele” cărui domeniu te simți cel mai bine? Când ești speaker pe scenele lumii, când esti la MEALCHEMY, când faci lobby pentru diferite branduri sau pentru diplomație privată?

La un moment dat am cunoscut o fată care lucra în PR-ul bancar. Ne-am întâlnit în câteva rânduri, în contexte profesionale destul de diferite. Și-mi zice, într-o zi, cu o candoare dezarmantă: “știi care e problema mea? Mi-e foarte greu să te așez într-o căsuță. Nu știu ce etichetă să-ți pun.” Am râs mult. Poate pentru unii e mai ușor să proceseze informația așa, dar în esență oamenii n-ar trebui instalați în sertarașe și cutiuțe, ci cultivați în toată complexitatea lor. Iar eu aș fi un om foarte trist dacă m-ai obliga să port în fiecare zi același rând de haine profesionale. Nici n-aș da randament. Mă plictisesc foarte repede, am o mulțime de idei și simt nevoia să le exprim și să le declin în foarte multe moduri. De departe, lucrurile pe care le fac par extrem de diferite. În realitate sunt într-o sinergie foarte frumos articulată. Sunt un pionier și un accelerator pentru evoluție. Pentru oameni, pentru branduri, pentru comunități. Toate celelalte sunt instrumente.

 

Se "poartă în ultimul timp" ideea de a raporta experiența la cifre… dacă ai trece tot ce ai făcut printr-un filtru al cifrelor… cum ai răspunde la întrebarea: ce ai făcut în ultimii 20 de ani?

“Un suflet la poarta Raiului. Sfântu’ Petre îl întreabă: “Și, ia zi, ce loc ai avut în topul ZF? Dar în topul Forbes? BM, Capital… ceva?!… Nici macar un articol plătit?! Amărâtul tace, din ce în ce mai jenat. Sfântu’ Petre zice cu un aer penelisto-pesedist: “Păi în cazul asta, cu regret îți zic, fiule, nu prea avem ce să-ți facem…”Ai mai auzit bancul asta vreodată? Eu nu.


Cum te găsește primăvara proiectelor? Ești under construction sau under progress?

Sunt în evoluție și mereu pe plus. Ce nu iese din prima este doar o lecție valoroasă. Dar de cele mai multe ori lucrurile ies ca la carte. Dacă ai viziune, atitudinea potrivită, pui osul la treabă și ești pasionat de ce faci, e doar o chestiune de timp pâna bifezi la scară mare, oriunde în lumea asta. Vrei să-ți spun cum am reusit să fac într-o țară din Orient 14 sedințe foto MEALCHEMY, în mai puțin de 24 de ore, cu o echipă excepțională, în niște locații superbe, fără să știu limba și obiceiurile locale și adaptându-mă constant, într-un teritoriu unde datele problemei se schimbau de la oră la oră, de la o zi la alta? Nu încep, că scriem un documentar Netflix.  Dacă vrei,  dacă te mobilizezi, dacă îți știi “de ce-ul” și vezi linia de sosire, una personală, doar a ta, orice se poate, indiferent de condiția de la care pleci. Efectiv nu contează de unde pleci, poți s-o faci cu burta goală și cu 200 de franci în buzunar (echivalentul unui sandwich, în urma cu 20 de ani, când am pus prima dată piciorul la Cannes). Contează unde vrei să ajungi. Când mă apuc de câte un proiect cum e LOVEANDLOBBY, îl iau de mână pe Tatăl Nostru și mi se deschide în față o autostradă. De la caz la caz, cei mai mulți văd în același loc păpuris, Delta Văcărești, junglă sau desert. Într-un peisaj din asta, cum pot să zic că mă găsește primăvara proiectelor? Depinde ce vezi prin lentila pe care ai ales s-o folosești.  

 

 

Tedi cu Dina Aly (co-founder la Matter o super companie de branding) și Sara Onsi (singurul designer egiptean care a fost invitat la London Fashion Week, New York Fashion Week, Paris Fashion Week si Milan Fashion Week). Photo credit: @MO4NETWORK, @dowtonCairo,  @makeup.by.linaeltouni, MEALCHEMY.COM


Ce nu ai spus niciodată despre tine și ai vrea să se știe?


Tot ce-am vrut să se știe, am spus. Ce nu se știe – probabil așa trebuie să rămână. M-ai prins cu întrebarea asta. Merg mai degrabă pe principiul – cine vrea să știe mai mult, să (mă) caute. Sau să se uite la ce fac. Făcutul e publicitatea mea. Spune cam tot. Sumele ipotetic asociate unor articole plătite în presă prefer să devină investiții în călătorii cu miză profesională sau în proiecte de pionierat, cum ar fi diplomația privată, vezi LOVEANDLOBBY.COM.
 

 

Premiile Exceptional Women of Excellence

Defectul care te ajută cel mai tare să creezi?

Frustrarea, deși nu e un defect, ci o stare de fapt. Așa mi-am și început prezentarea la Women Economic Forum 2020, în Cairo – dacă e un numitor comun între proiectele foarte diverse care mi-au purtat semnătura – de la The Alternative School, la MEALCHEMY, până la LOVEANDLOBBY, răspunsul e “Frustrarea”. Poate e defect profesional, poate e boala de familie – la noi toată lumea rezolvă probleme și la propriu și la figurat. Când găsesc lucruri care mă frustrează, pun de câte-un business, de câte-un proiect, de câte o platformă, pe post de posibilă soluție… și ca să ma întorc la defect, cred că cel mai cinstit răspuns e nerăbdarea. E moștenire grea, de dinainte de a mă fi născut.
 

Dar calitatea care îți stă frână la manifestarea inspirației?

Perfecționismul. Nici nu știu dacă e calitate sau defect. Să-i întrebăm pe oamenii cu care lucrez. Glumesc doar pe jumătate. De la un punct încolo perfecționismul e maladiv și devine contraproductiv.
 

Ce i-ai spune un Creator în blocaj? (nota editorului: interviu realizat înainte de vârful pandemiei și de închiderea posibilității de a călători)
 

Să-și ia un bilet de avion și să se ducă în Middle East. De fapt, să se ducă oriunde nu e pomul lăudat. Sau unde sunt oile negre și pomul detestat.  Să se ducă unde zice lumea că nu se întâmplă niciodată nimic interesant. La Mizil, în tren sau în autobuz.  O să găsească inspirație la fiecare metru.

Dacă ai scrie un Scurt Tratat de Imaginație cum l-ai începe?

Despre unicorni numai de bine.

În CAIRO, după un maraton MEALCHEMY: 14 ședințe în mai puțin de 24 de ore

 

Ai ritualuri de creativitate? Dacă da, care sunt?


Da. Călătoresc mult. Stau în proximitatea unor oameni și-a unor culturi diferite de cea în care am crescut– diferite măcar la suprafață. Îmi caut inspirația dincolo de sursele de primă mână. Consum multe documentare, navighez în domenii în care – cel puțin în teorie – n-am ce căuta – fizică, astrofizică, arte de toate chipurile, vârstele și expresiile, sacralitate/spiritualitate inspirată de toate culturile și religiile lumii. Și nu bat pasul pe loc într-un singur proiect. Operez mereu simultan, pe mai multe planuri, fix așa cum făceau țesătoresele, când lucrau la gherghef. Din fire de multe culori iese kilimul spectaculos, nu?

 

 

Care sunt oamenii pe care îi apreciezi cel mai mult, creativ vorbind, din lumea întreagă? (și cu care relaționezi)

Oamenii care dublează talanții din creativitatea eficientă cu o combinație letală de umor, caracter și generozitate. Pare greu de imaginat, dar ei există. I-am găsit, îi țin aproape.

Când spui Tedi Migdalovici, spui Internațional. Pentru artiștii, trainerii, speakerii, scriitorii (pâna la urmă, comunitatea de creativi) care își doresc să performeze pe piața internațională, ce sfat ai pentru ca ei să se exprime global? De unde să o apuce?

Păi să-și răspundă mai întâi la întrebarea –“unde” și “de ce vreau acolo”? Care e “de ce”-ul lor. După ce-o să-și găsească “de ce”-ul, restul va deveni doar o chestiune de “cum”. La mine e o listă lungă de motivații care m-a împins să cultiv mediul internațional. Prima e curiozitatea, la pachet cu nevoia de a ști mai mult.  A doua e frica de a ma sufoca navigând într-un lighean. Am nevoie de aer, de spațiu și de noutate. A treia e o imensă bucurie a provocării. Efectiv, n-am limită. Vreau să cred că pot. Pot oriunde și pot la superlativ? E o întrebare la care mi-ar plăcea să dau răspunsuri bune. Euforia unei prezentări bine făcute în fața unei audiențe internaționale e direct proporțională cu anvergura provocării. Probabil e același mecanism si pentru alergătorii de cursă lungă. Și, ca să fim cinstiți până la capăt, acestei liste i se adaugă și niște povești personale. M-am născut într-o familie unde bunicii paterni erau refugiați. În casă vorbeau rusa, poloneza, germana. Nu le înțelegeam, dar pentru mine era absolut firesc ca cineva foarte apropiat să comunice în altă limbă decât româna. Când eram copil, tata avea și un coordonator francez pentru lucrarea de doctorat. O vreme, a putut să trimită în România mici delicii pariziene: albume de artă, parfumuri, o rochiță cu iepurași în culorile Republicii, o păpușă cu aer indonezian, chiar și-un șampon de mașină de un incredibil roșu cardinal. Am prins mare drag de Franța crescând cu “Voir Paris” în brațe, de la 4 ani. Acest album de fotografie a fost primul meu avion și profesorul care m-a învățat visatul cu ochii larg deschiși.

Am crescut cu “diferitul”, “străinul” și “diversitatea” lângă mine. Sunt identitatea mea. N-am realizat care a fost momentul în care conectarea cu mediul internațional a devenit și-un mod de viață și parte din ADN. S-a întâmplat la 5-6 ani după Revoluție, când am avut nu doar libertatea de a circula, ci și vârsta minima și resursele, minime și ele. Cert e că dincolo de familiaritatea mea cu alteritatea, totul a pornit inițial de la un “de ce” și de la un “pentru că”.

 

Cum monetizezi artistul? Iată o întrebare din partea celor care se ascund sub frica: din creație nu poți trăi!?!

Lasă monetizarea – ce pune artistul în lume? Ce frecvență și ce vibrație comunică? Dacă nevoia de a crea e mai mare decât îndoiala că rezultatul nu umple satisfăcător burta, s-ar putea să discutăm despre un artist. Dacă cetățeanul e perseverent și tehnica lui evoluează direct proporțional cu magnetismul ideilor lui, dacă la mijloc e pasiune, noutate, o perspectivă care mă îmbogățește în vreun fel, pe mine, pe alții din alte culturi sau vârste, e ceva care mă ține atârnat de arta lui și departe de telefon mai mult de x secunde, vorbim despre un artist cu arme și bagaje. Cum îl monetizezi? Depinde de impact, de potențial, de ce-și dorește omul de la arta lui – o face că simte, o face ca simte, dar să iasă și bani. Depinde de viziunea, expunerea și curajul tău de impresar și de al lui, când vine vorba de vândut în trei viteze – scump, foarte scump sau deloc. Restul e cancan (sau marketing, zi-i cum vrei)

 

Semnătura ta creativă stă în…

Clarvedere.

Pentru că de-o viață sunt cu ochii pe trenduri, am o legătură specială cu foresight-ul. Nu cel din design thinking, scenarii de contingență și domenii conexe, neapărat, ci cu vederea în perspectivă, în timp, la scară macro, în termeni atipici, de frecvență emoțională. Empat adevărat, văd în și prin oameni, în și prin comunități, în și prin timp, aliniat mai ales la viitor. Și simt, vorba poetului. Simt enorm și văd monstruos. Recunosc, e un avantaj incredibil.