Dragă mamă,

Astăzi este ziua ta, îngerii îți cântă în cor “La mulți ani”, iar eu stau cu urechea ciulită la fereastra deschisă între cer și pământ pentru a-ți auzi glasul. Cum spui Mulțumesc. Cum sufli în șuvoaiele de lumini.
 

Stau cuminte să nu zgudui lumile, deși în sufletul meu aș vrea să le zgudui atât de tare încât tu să vii aici, să ne bucurăm de Crăciun și de viață, de ziua ta și de viață, de ziua mea și de viață.
 

Vezi tu, e greu să formez numărul pentru ca tu să răspunzi la telefon.E un prefix complicat. Câteodată, de fapt, mai mereu centrală nu-mi face legătura. Și le-am spus de atâtea ori, că de ziua noastră, a mea și a ta, atât aș vrea: să ne auzim. Măcar pentru 1 minut. Atât. În fiecare an, 1 minut de viață și nemurire, de suflet și de Suflet.

 

Vezi tu, este greu să trimit cadouri în cer.E o adresă la care este dificil să ajungi, o destinație complicată. Poștașul nu se riscă. Și i-am spus de atâtea ori că de ziua noastră, a mea și a ta, aș vrea să-ți trimit flori între care să pun poezii, flori  între care să pun visuri, flori între care să pun planuri cu noi.

Și deși la telefon nu-mi răspunde nimeni. Și deși cadoul nu pot să-l azvârl până la cer, eu știu cât de imens te iubesc, mama. Eu știu cât de imens mă iubești, mama.
 

Iubită mamă, La mulți ani în cer, pentru că în inimă, te aniversez în fiecare an, în fiecare zi.