Articol realizat de Genoveva Hossu, decorator

Mi-am făcut un obicei din a vizita târgurile de design interior, naționale sau internaționale, la fiecare început de sezon. Mă încarc cu o supradoză de inspirație și creativitate, iar apoi, cu încredere, transpun în realitate cele mai curajoase idei desprinse de la Maison&Objet, Deco Off, Heimtextil sau Fiera Milano.

Anul acesta am ales să-l încep la Paris, cu două asemenea târguri internaționale: Maison &Objet și Deco Off. O concentrație aparte de artiști, profesioniști, designeri din întreaga lume au transformat Parisul, pentru un weekend, într-o oază de frumos și relaxare.

Au strigat într-un singur glas: “Wild!” și au aliniat tendințele pentru 2016 în jurul unei devize surprinzătoare: ReWild Yourself. Inspirate din Mama Natură, texturile și volumetriile care se vor instala în casele noastre vor revoluționa felul în care percepem lumea, frumosul și tehnologia.

Brutul și eleganța materialelor vor forma o combinație îndrăzneață, în care până și cromatica va împrumuta din nuanțele metalice de gri, cupru și auriu. Ca un liant între promisiunea reîntoarcerii în natură şi lumea modernă, ancorată în tehnologie şi viitor, tendințele acestui an se pot descrie în doar câteva cuvinte: Minimalist. Natural. Curajos. Sălbatic.

Pentru voi, am „cules” de la Paris, forme, culori, texturi și design-uri care, sper eu, vă vor încărca de inspirație și creativitate, pentru un an întreg de acum înainte.
Evadați din cotidian și croșetați un an în care puneți libertatea voastră creativă mai presus decât orice.

Decorate your life!

Pe Genoveva o găsiți și pe pagina ei oficială.