Magia începe doar când omul conștientizează că responsabilitatea pentru viața lui îi aparține. Așa aș începe interviul cu Dana sau Gabriela Roșoiu, un interviu în care am pus foarte mult suflet, ținând cont de rolul foarte mare pe care l-a avut în viața mea. Luni de zile, Gabriela a stat lângă mine, în lucrul pe care l-am avut ieșind la propriu dintr-un …ceea ce am numit un burnout sufletesc care a durat foarte mult.

Gabriela este coach, trainer și autoare, cunoscută pentru stilul ei direct, empatic și lipsit de clișee. Abordarea sa combină introspecția profundă cu umorul tăios, într-un mix care scoate la lumină adevărurile de care oamenii fug, dar de care au nevoie. Directă, intuitivă, profundă. Are acel curaj rar de a spune adevărul exact așa cum e — dar cu blândețe, cu umor și cu o înțelepciune care vine dintr-un loc autentic.

Am traversat o perioadă extrem de grea în primele luni ale anului: un burnout combinat cu un doliu profund al sufletului. Pentru că, odată cu divorțul am retrăit (ceva ce am crezut că am vindecat și lucrat de altfel, ani întregi prin multe sisteme de terapii din 2002 – când a murit tata, și din 2006 – când a murit mama). Ei bine, toate durerile sufletului combinate cu un trup obosit s-au reîntors anul acesta și au urlat vindecare. Iar Gabriela a fost lângă mine, săptămână de săptămână.

Sâmbătă mă duc cu inima deschisă la Brașov la ceva foarte inedit: “Stand-Up Coaching: “Nu sunt Perfectă, Dar Am Tupeu” by Gabriela Roșoiu și … te invit și pe tine.

Pe 30 august o voi vedea pe scenă, în spectacolul ei de Stand-Up Coaching: „Nu sunt Perfectă, Dar Am Tupeu” 📍 Keys Coffee & Lounge, Brașov | 🕖 ora 18:00

🎟️ Biletele sunt pe iaBilet.ro ⚠️ Locurile sunt limitate și prima ediție a fost sold-out.

Biletele pot fi achiziționate de aici

  1. Ai fost pentru mine sprijinul profesionist vital esențial într-o perioadă cumplită din viața mea. Ce înseamnă pentru tine “să readuci oamenii la viață” și cum o recunoști la cei cu care lucrezi?

Așa cum spui și tu, cei care ajung într-o colaborare cu mine traversează de obicei perioade foarte grele. Unii sunt prinși de ani întregi în blocaje, alții abia au trecut printr-un divorț, iar alții repetă aceleași conflicte și dezamăgiri în cuplu, în familie sau în carieră. Punctul comun este mereu același: dezechilibru, suferință și sentimentul că viața i-a pus la încercare.

Îmi place expresia „a readuce oamenii la viață”, pentru că exact asta se întâmplă prin programele mele de coaching: pornim de unde sunt ei și îi conduc pas cu pas către o versiune mai puternică, mai liberă și mai capabilă să se bucure de viață. Poate părea o afirmație puternică, dar procesul de transformare chiar asta reușește să facă.

Recunosc oamenii care pot fi readuși la viață după un semn foarte simplu: ajung în punctul în care spun „Gata. Eu nu mai tolerez asta. Eu nu mai vreau să stau aici. Eu fac ceva!”. Când apare acel moment de hotărâre, de schimbare, știu că sunt pregătiți să lucreze cu adevărat cu ei înșiși.

Un om care nu își dorește cu adevărat ajutorul rămâne pe loc, așteptând ca altcineva să rezolve pentru el. Magia începe doar când omul conștientizează că responsabilitatea pentru viața lui îi aparține și că singura cale spre libertate și împlinire este să se implice activ în proces. Atunci îl pot însoți și sprijini să-și reclădească viața.

  • Cum ai ajuns să îmbini coachingul cu astrologia și dezvoltarea spirituală? A fost un parcurs intuitiv sau o alegere conștientă?


Sincer, nu simt că le-am „îmbinat” la un moment dat, pentru că ele au făcut mereu parte din parcursul meu. De mică am fost preocupată de psihologie și psihiatrie, mai ales având în familie un membru cu dizabilități. Încă din copilărie căutam în cărți răspunsuri despre cum putem vindeca psihicul, pentru ca sora mea să aibă o viață mai bună.

Astrologia, numerologia și alte instrumente s-au lipit natural de mine de-a lungul vieții. Le-am integrat inconștient, atât în felul meu de a privi oamenii, cât și în deciziile mele zilnice. Din tot ce am studiat, doar câteva lucruri au rămas cu mine pe termen lung – acelea care au adus cu adevărat valoare și profunzime.

În coaching, le folosesc ca pe niște busole atunci când simt că obiectivul clientului este realizabil, dar rezultatele nu apar exact cum se aștepta. Atunci mă uit și la perspectiva mai mare: care este misiunea lui de viață? Poate că noi vrem să fim în punctul A, dar de fapt sufletul nostru a venit să lucreze din punctul C. Îmi place să adaptez dezvoltarea personală la misiunea reală a omului.

Și dacă mă întrebi „Ce faci cu cei care nu cred în astrologie sau numerologie?”, răspunsul meu e simplu: vorbesc cu fiecare pe limba lui. Nu folosesc mereu astrologia sau numerologia. Dacă omul nu rezonează cu ele, mă bazez exclusiv pe fapte concrete, obiective clare și pași practici. Flexibilitatea și adaptarea sunt esențiale în proces.

Pentru mine, spiritualitatea nu e separată de coaching, ci îl completează. Ea aduce perspectiva de ansamblu, iar coachingul oferă pașii concreți. Împreună, fac ca transformarea să fie nu doar posibilă, ci și sustenabilă.

  • Ce rol joacă astrologia în procesul de coaching? Poate o hartă natală să devină un instrument de transformare?

Astrologia este una dintre uneltele pe care le am în cutia mea, dar procesul de transformare al unui om nu depinde exclusiv de ea. Nu faptul că îi fac o hartă natală schimbă viața cuiva, ci modul în care acel om se implică în procesul propriu de creștere.

Eu folosesc astrologia în primul rând pentru mine, ca să înțeleg mai clar ce misiune are omul în această viață și ce lecții importante traversează. Îmi oferă un context mai larg și mă ajută să-l ghidez cu mai multă precizie. Desigur, nu toți clienții își cunosc ora exactă a nașterii spre exemplu, și asta limitează anumite detalii, dar transformarea lor nu depinde de acest aspect. Am avut clienți care au obținut rezultate incredibile chiar și fără harta natală completă: și-au rezolvat problemele, și-au regăsit sensul și și-au construit un drum de viață autentic.

Cu cât am mai multe informații, cu atât pot să însoțesc mai bine omul în proces. Dar indiferent dacă folosim astrologia sau nu, cheia rămâne aceeași: transformarea nu e un sprint, ci un maraton. Iar inamicii reali ai dezvoltării nu sunt lipsa instrumentelor, ci lipsa disciplinei, a răbdării și a perseverenței.

  • Stand-up coachingul pe care îl practici are un nume care intrigă. Ce înseamnă mai exact și cum diferă de coachingul tradițional?

Am pus „stand-up” și „coaching” laolaltă și, într-adevăr, la prima vedere par să se certe între ele. Dar exact așa sunt și eu ca om: combin seriozitatea cu hazul, profunzimea cu umorul.

Cei care mă cunosc de peste 10 ani știu că am fost mereu „lovită de tren”, cum îmi place să spun, și totuși am reușit să transform provocările în lecții, cu autoironie și cu zâmbet. Stand-up coachingul a apărut din dorința mea de a face lucrurile altfel, nu după șabloanele de marketing pe care le urmează toată lumea.

Pentru mine, stand-up coaching înseamnă să mă exprim autentic, să fac ce iubesc – dezvoltare personală și lucrul direct cu oamenii – dar și să aduc în proces acel haz sănătos care destinde și deschide inima. Umorul nu înseamnă superficialitate, ci un instrument prin care poți privi viața mai relaxat și poți integra mai ușor lecțiile grele.

Râzi dar și te transformi.



  • Ai un mod foarte autentic de a lucra cu oamenii. Cum îți păstrezi energia și claritatea când lucrezi cu povești grele sau momente de criză?

Îmi place întrebarea ta. Cred că autenticitatea mea vine și din faptul că îmi plac problemele. Eu nu le văd ca pe un blestem, ci ca pe o oportunitate de creștere. Pentru mine, dezvoltarea personală a însemnat și plânsete mari, și nopți negre, și confruntări dureroase – atât în viața mea, cât și alături de clienții mei. Aceste „anotimpuri” de durere interioară sunt, paradoxal, cele care deschid calea vindecării și a trecerii la următorul nivel de viață.

De aceea, mie chiar îmi place atunci când un client ajunge într-un puseu emoțional și simte nevoia să stea de vorbă cu mine. Mulți fug de astfel de momente, dar eu cred că vindecarea începe exact atunci: când nu mai fugi de durere, ci o traversezi.

Așa îmi păstrez energia și claritatea: nu mă sperie întunericul emoțional, îl consider parte din meserie. Îmi pun toată prezența și toată inima alături de om, pentru că știu că din acea noapte grea se naște mereu o lumină mai puternică.

Pe mine întunericul nu mă obosește pentru că știu că este poarta către lumină!

  • Care este cea mai frecventă “realizare” pe care o vezi la oamenii care vin spre tine? Și cum îi ajuți să o depășească?

Prin ”realizare” cred că te referi la momentul de conștientizare, iar aici există o expresie magică pe care o aud din ce în ce mai des:

„Nu se mai poate așa. Eu fac ceva să ies din starea asta!”

Este momentul în care omul își dă seama că nu mai poate continua să trăiască în durere, blocaj sau stagnare. Când spune „Eu fac ceva!”, acolo apare scânteia transformării.

Rolul meu ca coach este să iau acea energie de decizie și să o canalizez într-un proces clar, cu pași concreți. Îi ajut să nu rămână doar la nivel de intenție, ci să construiască efectiv schimbarea pe care și-o doresc. Le arăt că drumul poate fi greu, dar nu imposibil, și că fiecare mic pas îi duce mai aproape de viața pe care o merită.

”Realizarea”, sau mai exact conștientizarea e doar începutul călătoriei, adevărata magie apare atunci când o transformăm în acțiune!

  • Există o lecție spirituală care ți-a schimbat complet perspectiva asupra vieții? Ne poți povesti despre ea?

Da. Am trecut prin multe lecții de-a lungul vieții și niciuna nu a fost „mică” sau „mare” în sine – toate m-au schimbat prin combinație. Transformările reale nu au venit peste noapte, ci după ani de disciplină, muncă interioară și confruntări cu mine însămi.

Dar când am citit întrebarea ta, mi-a venit imediat în minte o parabolă cu Buddha. Se spune că într-o zi, Buddha mergea pe drum și a trecut pe lângă doi oameni ale căror căruțe se răsturnaseră în șanț. Unul împingea de căruță singur iar celălalt stătea pe jos lângă căruță și plângea. Pe unul dintre ei l-a ajutat să ridice căruța, iar pe celălalt l-a lăsat să se descurce singur. Ucenicii lui, mirați, l-au întrebat: „De ce pe unul l-ai ajutat și pe celălalt nu?”. Iar Buddha a răspuns: „Pe primul l-am ajutat pentru că era pregătit să primească ajutor. Pe celălalt l-am lăsat, pentru că în lupta lui de a ridica singur căruța își va descoperi forța interioară și va crește mai mult decât dacă i-aș fi ridicat-o eu.”

Această parabolă mi-a schimbat radical perspectiva. Mi-a arătat că nu toți oamenii trebuie salvați și că uneori iubirea adevărată înseamnă să-i lași pe ceilalți să-și găsească singuri puterea. Pentru mine, ca și coach, asta înseamnă să nu iau povara clientului pe umerii mei, ci să îl însoțesc până când descoperă că are resursele necesare deja în el. Adevărata lecție a fost să înțeleg că nu e de datoria mea să ridic căruța tuturor, ci să-i ajut pe oameni să-și ridice singuri propria viață. Toată suferința prin care trecem este menită să fie simțită pentru a putea deveni puternici. Fără încercări și obstacole noi nu putem construi un eu interior solid și puternic pentru viitor.

  • Cum se simte pentru tine momentul în care cineva “se reconectează” cu sinele său? Ai un exemplu care te-a marcat?

Pentru mine, acel moment este mereu sacru. Îl simt ca și cum s-ar aprinde din nou o lumină în sufletul omului din fața mea. De multe ori, oamenii vin către mine obosiți, goi pe dinăuntru, fără direcție. Dar clipa în care se reconectează cu sinele lor este ca o respirație nouă: li se schimbă vocea, privirea, postura. E ca și cum și-ar aminti cine sunt cu adevărat și de ce merită să trăiască cu sens.

Îmi amintesc de o clientă care, după multe luni de lucru împreună, a avut o revelație simplă, dar profundă: că nu e datoare să trăiască după așteptările familiei și că are dreptul să-și creeze propria viață. Am văzut cum s-au relaxat grijile care o bântuiau, cum drama care îi încărca viața a început să se dizolve și cum a început să zâmbească altfel – dintr-un loc de autenticitate, nu dintr-o mască. Atunci simți că adevărata transformare nu e despre tehnici sau teorii, ci despre a-ți recâștiga libertatea interioară.

Aceste momente de regăsire în sine sunt cu adevărat unice atunci când se întâmplă. De multe ori nu am ocazia să fiu cu clientul exact în momentul în care realizează schimbarea. Noi lucrăm azi ceva, iar „rotitele” se învârt și abia după un timp piesele se așază și „îți pică fisa”.

Pentru mine, aceste momente sunt o bucurie imensă și un privilegiu: să fiu martoră la clipa în care un om se întoarce „acasă” în sinele lui.

E ca și cum sufletul ar spune: Bine ai revenit, te așteptam!

  • Ce înseamnă pentru tine succesul în munca ta? Este o transformare vizibilă sau o schimbare subtilă?
    Succesul în munca mea înseamnă să ajut clientul să-și identifice clar obiectivul și să lucrăm împreună în direcția respectivă. Atâta timp cât clientul își atinge obiectivul, pentru mine aceasta reprezintă succesul.

Cât despre vizibil sau subtil, transformarea unui om poate fi ambele. Uneori, schimbările se văd imediat – o decizie curajoasă, un gest, o acțiune concretă. Alteori, transformarea se întâmplă în interior: în liniștea gândurilor, în felul în care se simte în pielea lui, în modul în care își recâștigă energia și claritatea. Ambele forme sunt valoroase și fiecare client experimentează propria lor schimbare în felul său.

Succesul nu e doar ce se vede, ci și ceea ce simți că ai câștigat în propria viață.

  1. Pentru cei care te citesc acum și simt că au nevoie de mobilizare, care ar fi primul pas pe care l-ai recomanda?

Spune-ți ție: ‘gata’! Apoi asumă-ți drumul și acționează – doar tu poți porni schimbarea în viața ta. Eu sunt aici, lasă pe mine ce nu știi, bazează-te pe mine că știu drumul spre tine. De multe ori ne temem mai mult decât e cazul și fugim ca de dracu’. Și totuși, doar atunci când acceptăm să ne înfruntăm durerea aflăm adevărata cale a rezolvării.

Primul pas e simplu, dar necesită curaj: Spune „gata”. Fii dispus să lucrezi la temele pe care ți le dau, asumă-ți angajamentul și ține-te de ele. Nu aștepta schimbarea să vină de la alții – fă primul pas și contactează-mă. Restul va urma natural, pe măsură ce te implici cu adevărat în procesul tău.

  1. Despre eveniment:
  2. Ce te-a inspirat să creezi acest format neconvențional de Stand-Up Coaching? A fost o nevoie personală sau o observație din munca cu oamenii?

Să știi că ambele. Practic stand-up coaching de mult timp, pentru că oricine m-a cunoscut știe că oriunde mă aflu fac glume despre dezvoltarea personală… sau despre lipsa ei, atunci când e cazul. Așa sunt eu ca om.

Show-ul a luat naștere din dorința de a aduce comunității mele autenticitate și naturalețe. Am vrut să creez un spațiu unde oamenii pot învăța, se pot conecta cu ei înșiși și pot râde pe parcurs – exact așa cum sunt eu. Stand-up coaching-ul este expresia mea sinceră și relaxată a felului în care abordez dezvoltarea personală.

Stand-Up Coachingul este felul meu de a arăta că dezvoltarea personală poate fi serioasă și amuzantă în același timp. Râzi, înveți, te transformi – totul autentic, totul real.

  1. Titlul spectacolului e provocator și sincer. Ce înseamnă pentru tine “tupeul” în procesul de vindecare și transformare?

O, Anca, ce întrebări bune pui!

Sincer, majoritatea dintre noi suntem victime ale sistemului și ca să ne ridicăm avem nevoie de mai mult decât curaj. Traumele, convingerile limitative și tiparele toxice ne condiționează mai mult decât credem și ne influențează sever deciziile pe care le luăm.

Pentru mine, a avea tupeu în procesul de vindecare înseamnă un curaj amplificat, născut dintr-un amestec de credință și frică: credința că suntem fii ai Universului și că merităm viață și sens, și frica de a nu rata șansa de a ne împlini misiunea sufletului – și, ulterior, misiunea noastră pe Pământ.

Tupeul în vindecare nu e aroganță, ci curajul de a te înfrunta pe tine însuți, de a păși în necunoscut și de a-ți revendica viața și menirea.

  1. Cum reușești să îmbini umorul cu profunzimea într-un context care atinge vulnerabilități reale?

Draga mea, noi, cei din Cluj, avem un stil transilvănean de a aborda viața. Pentru noi, cel mai mare tabu nu este moartea sau suferința – la noi sunt altele. Și mare lucru se întâmplă în viața ta dacă faci pace cu moartea: cu a celor care au plecat și cu propria ta.

Întrebarea care mă ghidează mereu este: Dacă lumea s-ar termina săptămâna viitoare, ce ți-ar părea rău că nu ai trăit? Eu sunt mereu în grafic cu ce am de făcut și până la ultima suflare voi lucra la misiunea mea de viață și la misiunea sufletului meu.

Umorul nu trebuie neapărat „îmbinat” cu durerea – el este o abordare a durerii. Să fii vulnerabil și să te confrunți cu ceva ce ai ascuns poate fi un moment de plâns, dar și unul de râs printre lacrimi.

Văd multă suferință în jurul meu și îmi vin glumele mereu. Crescând cu sora mea cu dizabilități și având și alți membri ai familiei în situații similare, am învățat să folosesc umorul pentru a destinde durerile apăsătoare, momente care te pot înghiți. Umorul înmoaie emoțiile – dacă e făcut cu cap. La acest eveniment nu pregătesc nici o glumă de dinainte. Totul se întâmplă după vibe-ul din sală.

Cum îmi iese mie? Ca să afli, te invit la eveniment să experimentezi pe pielea ta. Nu avem script, nu facem slide-uri cu teorie – discutăm de la suflet la suflet, despre durerea pe care o ascundem și despre cum râsul și lacrimile pot coexista.

Umorul nu șterge durerea, dar o face mai ușor de purtat – uneori râsul și lacrimile merg mână în mână pe drumul vindecării.

  1. Ce te-a surprins cel mai mult la prima ediție a spectacolului? A existat un moment care te-a emoționat sau te-a provocat?

Îți mulțumesc pentru întrebare. La începutul primei ediții am întrebat publicul dacă știe cine sunt și dacă știe la ce fel de show au venit.

Surpriza a fost uriașă: aproximativ 80% din oameni habar nu aveau cine sunt, nu văzuseră niciun reel cu mine și au venit doar pentru că li s-a părut interesant afișul.

Acest lucru m-a emoționat și m-a provocat în același timp – pentru că îmi doream să creez conexiune, autenticitate și impact, chiar fără ca oamenii să mă cunoască în prealabil. A fost un moment care mi-a confirmat că energia și sinceritatea contează mult mai mult decât notorietatea sau marketingul.

  1. Formatul cu bilețele anonime e foarte curajos. Cum te pregătești intuitiv pentru a răspunde în timp real?
    Sincer, fac asta de mai bine de 20 de ani. Cu mult timp înainte să devin coach, am „citit” prima dată de naștere. Pentru mine, e natural: oriunde vorbesc – la restaurant, la hotel, în tramvai – cu orice persoană interacționez pentru mai mult de 10 minute eu întreb data nașterii. Fac asta pentru mine, ca să îmi fac o idee despre ce lecții ar putea avea omul de învățat, dacă pot fi de folos și ce aș putea învăța eu de la el sau ea.

Bineînțeles, îmi fac împământările și meditațiile de conectare cu sinele, caut mereu să fiu odihnită și să nu apăs acolo unde nu este cazul. Sunt și oameni pentru care nu pot „citi”, însă aceștia sunt mai rari și ține de energia lor. Dacă sunt deschiși să afle, atunci pot vedea mai mult și le pot spune lucruri dincolo de așteptările lor.

  1. Ai avut vreodată un moment pe scenă în care ai simțit că răspunsul tău a schimbat ceva profund în cineva?

Absolut. Înainte să devin coach, am participat la multe evenimente pentru diverși clienți sau colaboratori. Chiar dacă nu am spus întotdeauna mesajul meu personal pe scenă, mereu am căutat să inspir oamenii și să fac ca prezența lor să merite efortul de a fi venit să vorbească cu mine. Așa fac și acum, nu doar în meseria de coach ci și la evenimentele de stand-up coaching.

La finalul evenimentelor, vin oamenii să mă îmbrățișeze. Unii plâng, alții mă înjură că m-am pus cu convingerile lor limitative, dar tot mă îmbrățișează. Ce iubesc este să aflu după câteva luni sau chiar ani că în urma discuțiilor cu mine omul a făcut conștientizări și schimbări puternice în viața lui.

Asta sunt eu: Nu las durerea sau frica să mă convingă că nu am dreptul să mă simt bine în propria mea viață. Și dacă pot inspira pe cineva în drumul meu, atunci fiecare moment merită.

  1. Cum reacționează publicul la combinația de astrologie, numerologie și coaching live? Ai simțit vreodată rezistență sau scepticism?

Da, absolut. Scepticii îmi plac cel mai mult! Gândește-te cât de antrenată sunt: am crescut cu tatăl meu, care este inginer și un adevărat om de pământ – complet paralel cu intuiția, dar perfect aliniat cu matematica și logica lucrurilor.

Având acest antrenament, îmi vine ușor să adaptez glumele și abordarea astfel încât să ajung la ei, să le provoc curiozitatea și să deschid un spațiu în care să fie dispuși să exploreze și să se descopere.

Partea cea mai frumoasă e că, de cele mai multe ori, scepticii pleacă de la eveniment zâmbind sau cu o revelație neașteptată. Rezistența lor devine pentru mine un catalizator – cu cât mai mult se opun, cu atât mai mult am ocazia să le arăt că transformarea și înțelegerea de sine nu țin de credințe, ci de deschidere și curajul de a se privi pe ei înșiși.

  1. Ce tip de provocări personale apar cel mai des în bilețelele anonime? Există un tipar colectiv pe care îl observi?

Tiparul colectiv pe care îl observ cel mai des este cel al victimei, urmat de cel al salvatorului, iar cel mai rar este tiparul persecutorului.

Victimele vin cu povești despre neputință, frică, vinovăție sau lipsa controlului asupra propriei vieți. Salvatorii apar cu dorința de a ajuta sau de a repara pe alții, adesea neglijându-și propriile nevoi. Persecutorii, mai rari, se manifestă prin critică, frustrare sau auto-justificare, fie împotriva lor înșiși, fie a celor din jur.

Interesant este că aceste tipare nu sunt doar etichete – ele reflectă lecții nerezolvate, traume colective și mecanisme de supraviețuire. Ceea ce facem la eveniment este să aducem conștientizare și umor, să arătăm oamenilor cum să-și recupereze puterea și să vadă situațiile dintr-o perspectivă mai sănătoasă.

  1. Cum îți dorești să plece oamenii de la spectacol? Cu ce stare, cu ce întrebare, cu ce revelație?

Ooo, ce întrebare frumoasă!
Îmi doresc mult ca oamenii să plece de la evenimentul meu și pe drum spre casă să-și pună mâinile la piept și să simtă curajul să facă ceva pentru ei! Să simtă că se poate! Să simtă că nu sunt prada blestemelor, karmei distrugătoare sau a unor „sentințe” imaginare că au spart oglinda acum 5 ani. Vreau să plece cu inima mai ușoară, cu un zâmbet și cu senzația că viața lor poate fi trăită pe cont propriu, cu curaj și cu adevăr.

  1. Ce urmează după această ediție? Ai planuri să duci conceptul în alte orașe sau să-l transformi într-un format online?

Planul meu în acest moment este să organizez un show de Stand-Up Coaching la Brașov, cam o dată la câteva luni. Pentru mine, esențial este să îmi cresc și să îmi cunosc comunitatea, să mă bucur de interacțiunile directe cu oamenii – asta e partea mea preferată din show. Pe viitor intenționez să extind întâlnirile și în alte orașe din țară.

În ceea ce privește coachingul, îl desfășor online, așa cum am făcut până acum,. Însă deciziile finale privind extinderea conceptului le voi lua abia după ce am câteva ediții de stand-up la activ, ca să văd cum se conturează dinamica și impactul asupra publicului.