de Anca Ghinea

L-am scris dintr-o suflare. Un năduf care ieșea din inima direct în vârful degetelor. Zău, asta-i lumea toată? M-am născut la timpul nepotrivit, în țara nepotrivită? Am tot sperat până la 30 de ani că se va configura o altă lume… am pus si eu umărul la realizarea ei, cu tot ce am primit de acasă, cu valori, verticalitate și bun simț.

                                    Este lumea aceasta prea îngustă pentru oamenii buni?


… pentru cei corecți, pentru cei care nu știu să joace în culise, ci doar cu sufletul pe față?

Cei care au nu 7 ani de acasă, ci ditamai 18. Cei care și-au luat majoratul în principii, în valori, în respect, în omenie…  în chiar lucrurile alea simple de care unii acum nu mai dau 2 bani. Alea, precum: să ne privim în ochi când vorbim, și nu după laptop într-o stare de greață mai ceva ca la enterocolită. Să ne salutăm când trecem unul lângă altul și să nu ne prefacem că nu ne cunoaștem, doar suntem vecini, colegi, foști colegi. Să nu mai lăsăm dâre de importanți, că, zău așa nimeni nu a inventat roata sau a adus focul. Să nu mai băgăm otrava asta numită bârfă să stingă tot ce este uman, de parcă ar conta că ești în acel minut cu 1 cm mai bogat, mai însemnat, mai smart într-o situație. Să nu mai practicăm sportul asta național cu datul peste nas și cu lăsarea impresiei de sunt mai șmecher decât restul muritorilor.

Recunosc cu mâna pe inimă că nu mă pricep la discuții de culise. Dacă, într-o situație, la masa rotundă, noi am stabilit un lucru, eu, în mintea mea de om corect, îmi spun că, da, gata, discuțiile nu se vor prelungi pe sub mese, peste mese, la colțuri ori în organizațiile secrete numite pe românește bisericuțe. Ori nu este așa! Ba ce spun, este tocmai invers!

Nu am făcut parte niciodată din Clubul Fumătorilor pentru că pur și simplu nu m-a atras nici țigara în sine ca viciu, nici actul în sine, nici acea cleveteală ce apare uneori la țigară. Da, cei de la țigară sunt primii care află ceva, dar pur și simplu nu mi-a dat mâna să-mi cedez un plămân pentru a fi cu 10% mai informată. Poate dacă mi-ar fi plăcut gustul, poate dacă mi-ar fi plăcut senzația în sine… poate că…. dar asta sunt. Acesta nu este un paragraf pretext pentru ca să mă urască fumătorii sau un paragraf de dat cu pietre spre fumători, nicidecum! Așa cum bârfa nu apare doar în acel context.

Mi se par atât de neumane toate vorbele urâte care se târăsc între oameni, bârfele purtate dintr-un colț în altul al birourilor, al meselor de restaurant, al străzilor. De ce ne învață, însă, părinții să fim corecți și buni, când peste tot se practică machiavelismul în cea mai pură formă?

Avem etichete fără să știm de ele, le purtăm peste suflet, peste minte. Ni le punem noi, ni le pun ceilalți, mai scăpăm și noi la rândul nostru.

Mi-am propus, acum mult timp, ca în valul de răutate ridicat de alții, să fiu Eu. Să-mi fac jumătatea mea: eu să mă port uman, eu să fiu împăcată când pun capul seara pe pernă, eu să vorbesc frumos, elegant și uman, chiar dacă alții preferă altfel.

Nu, nu practic a fi prost de bun, nu calc pe mine, însă da, vreau să cred că voi putea, în continuare, că în vreme de furtună să fiu verticală, asumată și elegantă. Sper că nu sunt singură pe insulă.