Îmi plac business-urile care au ceva de spus, mai mult decât ambiția ownerului de a face profit.
Îmi plac business-urile care mișcă un ceva în cei cărora se adresează, producând un impact mental, sufletesc, financiar ca niște unde care se propagă.
De ceva timp, găzduiesc pe kreatoria.ro poveștile unor business-uri potrivite pentru 2021 care aduc noul, povestea, interesantul alături de un model de business performant și de originalitatea matricei de marketing.
Unele sunt start-up-uri, altele sunt intrate deja în rulajul provocări – reușite.
În primii ani am căutat aceste business-uri cu neoboseala creatorului care simte că/ sau poate își dorește să vadă orizontul unei noi arhitecturi de business, iar în ultimul timp mă bucur să observ că bat la ușa Kreatoria.ro tot mai mulți astfel de tineri creativi cu business-uri inovative.
Interviul de astăzi este cu Ciprian Marcu, cel care aduce un mesaj cu un vibe optimist pentru artiștii care sunt afectați de criză, spunând că unde este voință este o cale.
Din pasiunea pentru frumos, din spiritul de a observa detalii ascunse a început un business care se numește Buturuga Design, un brand de design care dă o șansă nouă bucăților de lemn la sfârșit de capitol.
L-am descusut despre procesul creator, despre cum îmbina lemnul cu muzica și ce înseamnă viața de artist pentru el.Dacă vrei să alegi o creație din portofoliul lui Ciprian îl poți contacta aici.
Buturuga Design: Arta LEMNULUI. Povestea unui start-up care dă o șansă bucăților de lemn care sunt la sfârșit de capitol.
Dacă ar fi să realizezi un AUTOPORTRET în cuvinte, cum ar fi?
Sunt o persoană care vede arta în orice. Îmi plac detaliile ascunse și povestea fiecărui lucru și a fiecărei persoane pe care o întâlnesc. Muzica a fost și este pe primul loc în viața mea dar, de 3 ani, am mai descoperit o nouă pasiune, lemnul. Mă consider un om bun, iar bunătatea excesivă este un defect, cu care pot să spun că mă mândresc. Rebel până la un anumit punct, îmi place să călătoresc, să întâlnesc oameni și locuri noi, deoarece mă inspiră și în muzică și în arta lemnului.
Despre ce proiecte ai vrea să vorbești și să le știe țara toată?
Aș dori să vorbesc despre proiectul numit Buturuga Design. A pornit ca un simplu hobby, avea să ajungă în 2 ani un brand de design de produs iubit de multă lume spre mirarea și fericirea mea. Zic mirarea deoarece eu, toată viața am facut muzică. Am terminat școala de arte, am făcut pian de la 5 ani, ceea ce m-a ajutat să pun bazele primului meu proiect ELECTRO Feelings, care m-a purtat prin toată lumea. Buturuga Design a pornit dintr-o ambiție de a mea și a iubitei mele. Ne plimbam pe străzile din Verona iar în drumul nostru am găsit un loc în care se vindeau tot felul de obiecte home deco, confecționate din rădăcini, scoarțe de copaci, crengi… în mare parte lemn reciclat. A fost dragoste la prima vedere. Am ajuns în București și am început să ne informăm despre lemn, despre tratamente, despre culori, despre lacuri etc. Așa am început să facem primele modele de produse. Am făcut prima colecție, am avut și prima expoziție în cadrul unui eveniment de fashion și de acolo a început lumea să ne contacteze cu poveștile lor. Buturuga Design înseamnă în primul rând poveste apoi produs. Dacă un produs nu are poveste, mie personal mi se pare ca este fără viață. Am zis să fim creativi prin povești, iar lemnul are povești infinite și mai ales lemnul reciclat, pe care de multe ori nimeni nu îl mai vrea și își găsește sfârșitul în foc, rumeguș, sau pur și simplu este aruncat. Încercăm să arătăm o imperfecțiune ce tinde spre perfect, pentru că perfectul absolut nu există, și mi se pare plictisitor. Eu mereu voi aprecia o vază putin crapătă mai mult decat una nouă, are patină, are de zis ceva. Mereu mă va atrage o creangă, în locul unei scânduri. Ca să fac un final frumos, Buturuga Design a pornit ca un hobby, dar acum mă simt dator față de lume să împărtăseșc acest hobby cu cei ce înțeleg povestea noastră și ne dorim să creăm obiecte unicat de design împreună cu oamenii. Ascultăm ideea și încercăm să o aducem la viață.
Lemnul are povești infinite.
În “hainele” cărui domeniu te simți cel mai bine?
De mic copil am fost atras de muzică. Am simțit acest har și am început să fac pian la vârsta de 5 ani. Am continuat cu liceul de muzică din Bacău, iar cea mai frumoasă perioadă pentru mine a fost perioada în care am făcut parte din corul Armonia. Cu acest cor am fost în multe orașe din Europa, în acele călătorii am înțeles ce impact are muzica asupra oamenilor, astfel mi-am propus ca după absolvire să mă mut la București și să lucrez la propriul proiect muzical. Am urmat o facultate în domeniul economic, dar pe lângă asta am pus bazele unui proiect live ce includea voce, DJ set și multe instrumente de percuție native și electronice, ce dau culoare oricărei prestații artistice. Poate fi descris ca un one man show. Este proiectul meu de suflet, care există și astăzi. Este împărțit în 2 concepte diferite și anume un summer party, ce ține de yacht party, pool parties și terrace parties pe parcursul verii, și cealaltă jumătate este pentru partea de clubbing, același concept colorat alături de DJ, acesta desfășurându-se mai mult indoor.
Cum te găsește cel mai incert an al ultimiilor decenii?
Cred ca noi artiștii am fost foarte afectați de această criză mondială cu acest virus, dar unde e voință este o cale. S-au găsit metode noi de a ajunge la public, mai mult online, iar acum ca avem voie să ne desfășuram outdoor, respectând evident restricțiile recomandate, încercăm să găsim metode sigure dar în același timp frumoase, pentru a ajunge la inima publicului. Pentru mine a fost o perioadă în care mi-am revenit un pic cu somnul pierdut de-a lungul anilor, am reușit să finalizez piese în studio demult începute, am reușit să fiu mult mai aproape de Buturuga Design deoarece eram mai mereu prins cu evenimente. Prin urmare încerc să văd partea plină a paharului și am speranța că vor veni și vremuri mai bune.
Defectul care te ajută cel mai tare să creezi?
Frumoasă întrebare, sunt un visător, un boem și de multe ori mă las ghidat de poveste și de forma ei. Când e vorba de a compune o piesă mă gândesc mai întâi ce inimi aș vrea să ating cu mesajul meu și de acolo pornește tot și curge singură, ca și cum ar fi pe pilot automat. Iar Îmi amintesc că am avut la un moment dat pe cineva care voia să îmi doneze niște resturi de scânduri care i-au rămas de la o casă în construcție. Am mers la el să le iau, iar în spatele casei am văzut o stivă de crengi uscate, pregătite pentru a fi puse pe foc. În acea stivă de lemne mi-a ieșit în evidență o bucată de lemn foarte frumoasă pe care am spus că vreau să o iau. Acea persoană a rămas uimită ca am ales acea bucată de lemn în detrimentul scândurelor pe care mi le pregătise. Din acea bucată de lemn uscată, murdară, mucegaită am facut un superb suport de vinuri. vreau să creez ceva la Buturuga Design mă las ghidat de lemn. Sunt zile când efectiv mă uit la bucăți de lemn, crengi, scoarțe, le întorc pe toate părțile până îmi vorbește lemnul printr-o formă ce eu aș vedea-o creativă.
Îmi amintesc că am avut la un moment dat pe cineva care voia să îmi doneze niște resturi de scânduri care i-au rămas de la o casă în construcție. Am mers la el să le iau, iar în spatele casei am văzut o stivă de crengi uscate, pregătite pentru a fi puse pe foc. În acea stivă de lemne mi-a ieșit în evidență o bucată de lemn foarte frumoasă pe care am spus că vreau să o iau. Acea persoană a rămas uimită ca am ales acea bucată de lemn în detrimentul scândurelor pe care mi le pregătise. Din acea bucată de lemn uscată, murdară, mucegaită am facut un superb suport de vinuri.
Dar calitatea care îți stă frână la manifestarea inspirației?
Aici aș menționa că am o calitate mai puțin constructivă. Încerc mereu să mai găsesc cate ceva de adăugat și la muzică dar și la creațiile din lemn, astfel ajung la o aglomerație din care ies mai greu. Au fost momente când am renunțat la tot proiectul din cauza asta.
Cum monetizezi artistul? Iată o întrebare din partea celor care se ascund sub frica: din creație nu poți trăi!?!
Aș răspunde simplu și scurt. De-a lungul veacurilor artistul a fost mai sărac din punct de vedere financiar dar foarte bogat sufletește. Noi ne hrănim cu arta și ne mulțumim cu asta. Acum depinde ce aspirații ai și ce vrei să realizezi ca artist. Dar părerea mea este că principalul scop al unui artist este de a oferi ceva oamenilor, fie că vorbim de muzică, pictură, sculptură etc. Dacă reușim măcar un pic să le schimbăm oamenilor starea de spirit prin ceea ce le oferim, atunci ne-am atins scopul. Da, cred că se poate trăi din arta, numai că drumul este mai lung.
Ce i-ai spune unui Creator în blocaj?
Să-și ia o vacanță și să uite total de ceea ce face pentru o perioadă. Depinde cât de mare e blocajul. Pe mine mă ajută asta. Fac o ieșire la munte, o ieșire la mare, un city break. Când revin, văd totul cu alți ochi, sunt mai odihnit în gânduri și pot relua sau continua ce am început.
Care este procesul creator al realizării unui produs Buturuga? Cu ce începi?
Dacă ideea și povestea o am de la cel ce vine la mine să îi creez un produs, totul decurge usor. Atunci când vreau eu să creez ceva, sunt mai mulți factori, dar în primul rând las lemnul să-mi vorbească. Încerc să-l înțeleg. De unde vine, ce a văzut la viața lui, forma, culoarea chiar și mirosul mă inspiră să creez ceva dintr-o bucată de lemn. Îmi amintesc că am avut la un moment dat pe cineva care voia să îmi doneze niște resturi de scânduri care i-au rămas de la o casă în construcție. Am mers la el să le iau, iar în spatele casei am văzut o stivă de crengi uscate, pregătite pentru a fi puse pe foc. În acea stivă de lemne mi-a ieșit în evidență o bucată de lemn foarte frumoasă pe care am spus că vreau să o iau. Acea persoană a rămas uimită ca am ales acea bucată de lemn în detrimentul scândurelor pe care mi le pregătise. Din acea bucată de lemn uscată, murdară, mucegaită am facut un superb suport de vinuri.
Dacă ai scrie un scurt Tratat de Imaginație cum l-ai începe?
Imaginați-vă o lume cu oameni fără imaginație…
Ai ritualuri de creativitate? Dacă da, care sunt?
Când creez muzică, încerc să fac mai întâi o structură, un negativ, iar apoi pe acea structură creez linia melodică și povestea piesei în versuri. Iar ca ritual am nevoie de liniște totală. Când creez un obiect la Buturuga Design, ascult muzică country rock foarte multă, deoarece mă induce în starea de woodworking. Sunt momente însă când mă inspiră mai mult dacă ascult muzică clasică, indie pop și chill out. Cred că în funcție de ce trebuie să creez, cam aia e muzica ce o ascult.
Care sunt oamenii pe care îi apreciezi cel mai mult, creativ vorbind, din lumea întreagă? (și cu care relaționezi)
Toată muzica anilor ’80/ ’90 m-a influențat într-un fel sau altul. Dar muzica electronică mereu va avea un loc special în inima mea, mai ales trance-ul, cu el am copilărit. Artiștii care m-au inspirat să fac muzica ar fi ATB, Armin van Burren, BT, Ferry Corsten, dar și mulți, mulți alții. În ultima vreme am început să ascult artiști de live looping. Este un trend pe care îl studiez mai recent, cam de 2 ani și este bazat pe a face piese pornite de la zero cu un looper. Se pornește de la un beat, și se ajunge la o piesă întreagă la final. De relaționat e foarte ușor acum în mileniul 3, mai ales cu rețelele de socializare. Poți comenta ce îți place la artistul preferat, poți să îi dai mesaj, să îi ceri sfaturi, și spre mirarea mea mulți și răspund. Pentru mine este foarte important când primesc un reply de la cineva în care cred. În ultima vreme am interacționat cu meșteri și meșteșugari din România pentru sfaturi în legătură cu ce aș mai avea nevoie pentru proiectul Buturuga Design, dar și cu artiști pe care îi apreciez pe plan muzical.
Semnatura ta creativă stă în… (completează, te rog)
… poveștile ce se regăsesc în fiecare produs al meu.
Articole recente
Despre mine
Om creativ, Mom of twins, Creative Manager, Trainer CREATIVITATE&SCRIERE CREATIVA, kreatoria.ro
Ultima carte publicata
Categorii
- Au ceva de spus (156)
- Cu dichis (20)
- Haine creative (1)
- Kreatoria Mom (1)
- lifestyle (22)
- Noutăți (142)
- simple (2)
- Viața este frumoasă (67)