Suntem în februarie, mai avem 11 luni în fața noastră pe care să ne așezăm creația. Cum facem? Cum facem să trăim frumos și magic?

Nu am rețete, însa ceea ce funcționează pentru mine este să păstrez cât mai curat spațiul din mintea mea, să evit plângerile, judecățile, scuzele, să fiu atentă la ce mă inspiră, să fiu prezentă și să aud când corpul îmi spune „da” pentru a alege și face ceva, să mă bucur pe mine și să contribui la bucuria celorlalți. Să rămân mereu curioasă în fața fiecărui moment, fără să am pretenția că îl știu/cunosc deja.

Întru puţin, dacă mă laşi, în cuibul sufletesc al anului tău. Cum ţi-l imaginezi? Dacă ar fi să-l strigi într-un cuvânt, care ar fi acela?

Mi-l imaginez că o festivitate de premiere, unde premiile sunt propriile creaţii. Într-un cuvânt, l-aş strigă MĂIESTRIE.

Ce te mişcă? De unde şi cum vine frumosul în viaţa ta?

Mă mişcă vulnerabilitatea, inima deschisă şi tot ce aduc oamenii între ei, spaţiul care se creează şi tot ce apare la suprafaţă în astfel de momente. Mă mişcă uşurinţă de a ierta, de a împărtăşi, recunoaşte, aprecia, iubi, întreba… cu autenticitate. Mă mişcă tot ce ţin oamenii în inimile lor şi sunt dispuşi să împărtăşească, indiferent că o fac prin artă,cuvânt, zâmbet, îmbrăţişare… Mă mişcă curajul cu care omul îşi urmează calea şi adevărul riscând să fie judecat şi respins… Mă mişcă sărutul care ajunge pe părul meu fără să-l văd când vine, de la cel iubit… Mă mişcă cei care mă acceptă indiferent ce alegeri fac. Mă mişcă bucuria din ochii cuiva care mă re-vede după un timp… Mă mişcă delicateţea, elegantă şi discreţia în interacţiunile, conversaţiile şi relaţiile interumane…

Un sfat pentru toţi cei care, cu avânt s-au aruncat în tot felul de rezoluţii la început de 2016. Cum să le ducă la bună îndeplinire?

Întâi să vadă dacă „rezoluţiile în care s-au aruncat” sunt ale lor, sunt ceea ce vor cu adevărat să împlinească. Deseori ne aruncăm în tot felul de dorinţe şi declaraţii care nu au nicio legătură cu noi şi cu bucuria noastră… Fie sunt ambiţii, fie sunt ale altora, fie orice altceva în afară de ceea ce ne bucură cu adevărat. Aşadar, pentru început, le-aş sugera să re-evalueze, să trieze şi să ajusteze dacă e cazul, tot ce şi-au propus. Folosind întrebarea: „vreau eu asta, da sau nu?”
Apoi, le recomand să aşeze aceste intenţii în ordinea: ce vreau să fiu, ce vreau să fac/creez, ce vreau să am…

Pentru a ne îndeplini dorinţele este bine să…? Idei, sfaturi, sugestii-nestemate? Dar ce poţi să le spui celor deznădăjduiţi că nu şi-au putut îndeplini dorinţe la care au stat lacoadă de mult timp?

Să fie cât mai prezenţi la ce şi-au ales şi să-şi alinieze gândurile, cuvintele, acţiunile şi alegerile cu ceea ce au intenţionat. Aici e nevoie de angajament dar şi de o doză de detaşare, în sensul de a fi ce şi-au propus dar fără a-şi lega/condiţiona bucuria de un rezultat anume. Şi, poate cel mai important, este să fie dispuşi să primească ORICE formă în care ceea ce au cerut vine la ei… uneori pentru a avea ceva, pleacă altceva. Sau e nevoie să schimbi ordinea obişnuită a lucrurilor în viaţă ta, pentru a crea ceva diferit. Aici cred că, de fapt, de blochează majoritatea oamenilor… ei cer lucruri, experienţe, stări… dar nu toţi sunt dispuşi să fie şi să facă/schimbe ce e necesar pentru a le avea.

Care sunt perioadele favorabile ( dpdv. astrologic) ale acestui an? Când avem vânt în pânze şi putem bate fierul cât e cald?

Anul acesta are o energie mult mai stabilă şi favorabilă manifestării concrete în realitate, decât 2015. E un an axat pe muncă, adevăr, sinceritate (cu noi înşine) atenţie la detalii, responsabilitate, disciplină şi prezenţă. Cei care îşi asumă tot ce au creat, se implică total în fiecare lucru pe care îl fac şi se pun serios pe treaba pentru ceea ce şi-au propus (indiferent că e vorba de treaba cu interiorul lor, dezvoltarea personală sau profesională ori muncă propriu-zisă), vor avea de primit multe daruri în acest an.
Finalul anului (începând din septembrie), este axat pe cooperare, reformularea sau consolidarea unor relaţii, începerea unor parteneriate şi colaborări.
Nu pot menţiona nişte perioade anume, întrucât depinde de zodia fiecăruia şi de horoscopul personal. Despre energia fiecărei luni, horoscopul anual şi tranzitele curente, dar şi servicii personalizate, găsiţi informaţii pe www.astrocafe.ro

Şi acum o întrebare mult aşteptată de mulţi. Spune-le celor ce ne citesc acum o propoziţie care să definească anul 2016 pentru fiecare zodie.

Berbec- evoluţie, oportunităţi profesionale, expansiune, schimbări de statut relaţional, revelaţii.

Taur- creativitate, dragoste, clarificări parteneriale, reglări de conturi în materie de asocieri şi finanţe.

Gemeni- testarea căsniciei şi a parteneriatelor, schimbare de statut relaţional, sporirea confortului casnic şi sufletesc.

Rac- muncă dedicată, selectivă şi responsabilă; instaurarea echilibrului familial, studii, succes prin comunicare, iubire şi/sau concepţia unui copil.

Leu- maturizare relaţională şi afectivă, şanse de prosperitate prin dezvoltare profesională şi muncă, decizii legate de casă şi domiciliu.

Fecioara- definirea unui nou drum în viaţă, deschidere, proiecte noi; vindecare emoţională şi schimbări legate de familie;

Balanţă- căutări spirituale, intuiţie, vindecare emoţională şi fizică, redefinirea şi îmbunătăţirea situaţiei financiare prin decizii şi efort personal.

Scorpion- susţinere socială, proiecte, aliaţi, schimbarea abordării legat de bani şi venituri, voinţă şi curaj în a obţine ce-şi doresc.

Săgetător- revizuire a priorităţilor, expansiune în carieră, discreţie, dezvoltare personală şi maturizare, auto-îngrijire.

Capricorn- putere interioară, credinţă, smerenie, transformare, orizonturi noi prin cunoaştere şi studiu, oportunităţi în carieră.

Vărsător- reformularea relaţiilor, proiectelor, aspiraţiilor; cunoaştere înalta, câştiguri şi favoruri prin alţii.

Peşti- implicare profesională totală, reorientare sau dezvoltare în carieră, schimbare de statul şi/sau stare civilă.

Cum pot oamenii care îşi pierd speranţa, optimismul, să mai creadă că viaţă este magică şi frumoasă şi darnică? Ce le transmiţi?

Nu poţi să convingi pe nimeni să creadă ceva ce nu vrea. Deci întâi i-aş întreba dacă sunt dispuşi să vadă şi să perceapă diferit. Ştii… e o alegere să fii deznădăjduit, aşa cum e o alegere să ai încredere. În ambele situaţii sunt nişte beneficii pe care le alegi la un moment dat, renunţând la altele… Celor care vor să schimbe percepţia, să aleagă diferit, le-aş spune să se apropie de ei mai mult. Să conştientizeze că viaţă sunt chiar ei, iar magia şi frumuseţea acolo se află şi de acolo pleacă, în viaţă lor. Să înceapă să se întrebe cum poate deveni asta posibil. Şi să creadă în răspunsurile care apar. Şi să se urmeze pe ei, orice-ar fi.

Revin la tine, ai vreo melodie pe care îţi imaginezi şi lucrezi viitoarele ateliere? Dacă da, o împărtăşeşti cu noi?

Nu, nu am una anume. Inspiraţia îmi poate veni şi în timp ce aştept să întru la stomatolog  Iar când lucrez, ascult muzică, dar e doar un spaţiu, nu sunt musai atentă la ce melodii se derulează…

Cine a interacţionat cu tine ştie că ai o încredere fabuloasă în viaţă, în ceea ce trebuie să vină. Cum reuşeşti?

Da?:) Eh, am lucrat mult la mine. Cred că încrederea vine din înţelegere, cunoaştere, conştientă de sine…

Ce pregăteşti pentru primăvară şi vara această? Cu ce ne vei încânta?

Nu e în primăvară/vara, dar urmează workshopul meu de suflet „Trăieşte viaţă pentru care ai fost creat” pe 20-21 februarie.
Apoi, pregătim o minunată tabăra la Vlahia Inn- Moeciu de Sus, în perioada 14-18 aprilie.
În afară de aceste două evenimente mai mari, vor fi şi alte evenimente/proiecte pe care le vom anunţă pe site – www.astrocafe.ro, la momentul potrivit.

Pe Nicoleta o găsiți și aici.