Pe durata celor 4 zile de Conferințe BookLand Evolution, tinerii din Pitești s-au pregătit pentru o carieră de succes, alături de profesioniști din coaching, training, management, educație, nutriție, literatură, jurnalism și psihologie. Sute de liceeni s-au bucurat de interacțiunea directă cu speakerii și au profitat de oportunitate pentru a afla cum au reușit în carieră personalitățile pe care le admiră.

De luni până joi (26-29 septembrie), în intervalul orar 14:30 – 16:30, au urcat pe scena Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu câte 4 profesioniști, care i-au încurajat și motivat prin exemplu personal să facă alegerile potrivite și le-au povestit despre provocarile care-i așteaptă, dar care nu trebuie să-i oprească din a-și continua drumul sau a-și asculta vocația.

Camelia Dragomirescu – Psiholog& Psihoterapeut, Dan Florin Badea – Editor Argesplus.ro, Andreea Codrea – Fashion Blogger Xcentrica.ro, Florentina Mandoc – Psihoterapeut, Cristian Cocea – Scriitor&Publicist, George Șerban – Manager&Formator Profesional New Consult, Ionuț Riteș – Recordmen mondial, scriitor și bun român, Ruxandra Pietreanu – Managing Partner Path-Finder Management&Consulting SRL, Robert Beloiu – Președinte Fundația Compartir, Olimpia Doru – Vicepreședinte A.O.A & Speaker/Trainer The John Maxwell Team, Iulia Ilie – Wellness Coach la Herbalife & Realizator/Prezentator la HelloDoctor, Bogdana Elena Simionescu – Scriitor & Economist, Adrian Radu – Fashion Designer Atelier Adrian Radu & trainer/coordonator NV Models, Cristina Toma – Coach, Teacher, Trainer & Speaker Independent și Certificat John Maxwell, Cristian Rizea – Președinte AIESEC Pitești, Ana-Maria Manea – Event Manager Hotel Ramada au fost prezenți la conferințele BookLand Evolution din Pitești și le-au destăinuit liceenilor si studenţilor care ar fi cei mai importanți pași de urmat pentru a se realiza profesional.

„Consider că educația este cheia ușii dezvoltării personale. Este important ca tinerii să participe în proiecte extrașcolare pentru că în acest fel vor putea învăța foarte multe lucruri practice pe care altfel nu le vor învăța niciodată de nicăieri. Este important ca tinerii să participe în proiecte, pentru că în acest mod se pot educa cu un anumit tip de vocabular și de gândire. De exemplu, din proiectele de mobilitate vor putea învăța să aprecieze aspectele pozitive ale României învățând să găsească soluții pentru aspecte care necesită îndreptare”, declară Robert Beloiu.

„Societatea modernă de astăzi este o societate în care modernismul este foarte mult distorsionat de nonvalori, de manipulare directă și indirectă, astfel încât tinerii ajung să își piardă personalitatea, încrederea în ei și să își formeze modele de viață tot felul de personalități pe care, o parte din mass media le ridică la rangul de dive, de staruri, denaturând totodată imaginea culturii și evoluția acesteia. Un popor fără cultură, fără viitor dăunează complet și intens viața tinerilor! Astfel, Conferințele BookLand dedicate vouă tinerilor, vă pot fi mici portițe deschise spre înțelegerea sinelui vostru, cât de fundamentală este dezvoltarea personală pentru dezvoltarea profesională. Profitați, fructificând toate oportunitățile!” susține Bogdana Elena Simionescu.

Parteneri: BCR, Pladis, Avon, Doehler, Siveco, Nikon, E-Boda, Pegas.

Parteneri media: UTV, ProFM, Eva.ro, Ziare.com, Kreatoria.ro, BUZZ!Camp, Business Woman, Edu News, Didactic.ro, Olimpiade.ro, Suntpărinte.ro, Sfatulpărinților.ro, Intuitext, Inspire, Buzz Jobs, Revista CARIERE, Getlokal.ro, Urbankid.ro, Calendar Evenimente, Orașul meu, IQool, RIUF, Bookaholic, Bookblog, Speakers Club.