#bookstagram, #carte #read nu sunt doar #, ci ar trebui să reprezinte un mod de viață.
Ce citim, ne definește, ce scriem, la fel, de aceea, mi-a făcut mare plăcere să vorbesc cu Loredana Tudor, iremediabil îndrăgostită de Libris.ro și de cărți, de 10 ani în echipa Libris.
Pentru că Loredana este cea care conduce echipa de marketing Libris.ro, răspusurile ei mi-au adus multă lumină în ceea ce privește fie piața de carte, despre ce înseamnă un bestseller și despre ce înseamnă dialogul scriitor-cititor.
Ca autoare de carte: Creatori în acțiune. Ghid de creativitate am putut observa și dificultatea și frumosul pe care îl traversezi ca autor iar discuția cu Loredana mie personal mi-a adus un strop de speranță
Interviu realizat de Anca Ghinea, fondator Kreatoria.ro
1. De curând, compania LIBRIS a fost distinsă cu un premiu din zona CSR. Ce credeți că v-a făcut câștigători: ideea, organizarea, mecanismul?
Câștigarea premiului a fost datorată, cu siguranță, unui cumul de factori precum implicarea tuturor părțilo, drumul parcurs, impactul și desigur cei trei piloni menționați deja în întrebare. Campania „Un gest pentru o viață” propusă de Salvați Copiii România și sprijinită de Libris.ro începând cu decembrie 2014 are un scop impresionant: reducerea mortalității infantile în România. Vorbim despre un subiect extrem de sensibil, extrem de dureros, și de niște obiective foarte clar stabilite.
Cei peste 500.000 de euro donați până acum prin Libris.ro către această cauză ne-au ajutat să dotăm 11 unități medicale din România cu echipamente vitale efortului medicilor de a salva viețile micuților aflați în dificultate. Această campanie ne-a arătat încă o dată că unde sunt mulți, puterea crește și că unde există perseverență, există și rezultate. Iar rezultatele acestui proiect sunt uimitoare: în 10 ani de la demarare, rata mortalității infantile a scăzut în România de la 11 la mia de copii născuți vii, la 5,8 (în anul 2019). Mergem înainte cu acest proiect și ne pregătim de o nouă dotare, programată a avea loc la final de mai.
https://www.libris.ro/salvaticopiii?qs=12
2. Cât de important este ca valoarea lui a face bine să fie una dintre coordonatele unei companii?
Este foarte important, în general, să ai ochi și suflet pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Iar dacă o companie reușește să întoarcă spre comunitate din binele pe care ea îl trăiește, îl vede, și-l dorește, este minunat. De cele mai multe ori binele funcționează ca un boomerang, care trebuie să-ți găsească și drumul înapoi. Este important ca și companie să oferi mediul prielnic pentru ca acest lucru să se întâmple. A face bine se traduce în speranță, viitor, șansă.
3. Care sunt cea mai semnificative lecții pe care le-ați învățat în 2020, dar și în primele luni ale lui 2021 din perspectiva adaptării?
2020 ne-a învățat că putem mai mult decât credem, dar și că avem, da, limite. Ne-a învățat despre răbdare, despre putere, despre fragilitate. Și ne-a învățat că adaptare înseamnă, de fapt, a merge înainte și a nu te abate de la propriile valori, mai ales în situații de criză.
4. Ce le-ați transmite autorilor? Din perspectiva unei librării online mari, ce secrete ați putea oferi autorilor? Ce face un autor să fie mare, iar o carte un bestseller?
Nu știu dacă există secrete. Cred, însă, că un autor trebuie să fie primul care să creadă în opera lui, trebuie să scrie sincer, să transmită emoție, stări, gânduri, să reușească trecerea de la particular la general. Autorul trebuie apoi să știe foarte bine care este publicul căruia i se adresează. Și să i se adreseze! Lui, și nu altui public.
Ce înseamnă un autor mare? Dacă am răspunde că numărul de volume vândute face un scriitor să fie mare, ar fi atât, dar atât de puțin. În primul rând, trebuie să existe o operă, trebuie să existe consistență, profunzime, trăire; să fie acele cărți pe care trebuie să le ai în biblioteca ta, pe care le-ai citi, le-ai da mai departe copiilor tăi să își ia din ele lecțiile, pildele, exemplele, modelele, informațiile. Și abia de aici îți poți pune întrebarea.
Ajung să fie bestseller cărțile care și-au găsit publicul, care poartă valoare pentru publicul cărora li se adresează.
5. Și care ar fi mesajul către cititori? Cum pot ei susține autorii?
Să-i citească. Să le cumpere cărțile. Să-i recomande. Așa cum susții un artist cumpărând bilet la concertul lui, la expoziția lui, scriitorului trebuie să îi cumperi cartea. Este o primă formă de respect.
6. Ați organizat un festival mamut: Târgul Libris. Târg online de carte și experiențe culturale. Cum a fost să creați, de data aceasta un Târg online și nu clasic?
Provocator, dar foarte frumos. Și destul de diferit de târgul clasic pe care îl organizăm de 18 ani la Brașov. LibFest a fost un adevărat maraton de evenimente transmise online, atât pe Libris.ro, cât și pe paginile noastre de Facebook și YouTube. Au fost peste 130 de lansări și discuții cu autorii, multe dintre ele live, în 4 zile de LibFest. Am avut bucuria să avem alături de noi marile nume ale literaturii române contemporane, autori aflați în topul vânzărilor din ultimii ani, numeroși scriitori internaționali. Toate aceste evenimente au rămas în paginile dedicate și sunt disponibile publicului, la un click distanță, la orice oră. https://www.libris.ro/libfest/program.
Un astfel de târg nu se poate organiza fără sprijinul editurilor care ne-au fost alături și cu această ocazie. LibFest a fost un târg de carte reușit, iar ediția din martie 2021 a fost doar prima dintr-un șir care va urma.
7. Ca autoare participantă la târg și chiar la unul din dialogurile internaționale, am putut să observ munca foarte mare depusă de echipă pentru realizarea acestui târg inedit. Ce se câștigă și ce se pierde printr-un târg online față de cele din mediul fizic?
Se câștigă „ușurința” de a aduce autori într-un târg aflat la un click distanță, față de unul clasic unde probabilitatea de a avea prezenți fizic scriitori din toate colțurile țării și ale lumii scade. Se câștigă din punct de vedere volumetric: de scriitori prezenți, de evenimente, de titluri aflate pe rafturile virtuale ale târgului, de public la care poate ajunge o lansare, un dialog, o conferință. Se pierde ceea ce online-ul nu poate să suplinească 100%, acel contact direct, nemijlocit dintre scriitor și public, feedback-ul direct pe care ți-l oferă o privire, mimica, și de ce nu, aplauzele.
8. Dacă ar fi să faceți o radiografie în ceea ce privește piața de carte, ce am putea găsi pe această radiografie? Este spre vindecare pacientul Piața de carte din România?
Nu este chiar un pacient, dar este, din păcate, o piață mică. Este o piață unde se publică mult, dar unde se promovează puțin. Evenimente în zona de carte sunt puține, cele mai multe dintre ele din inițiative private, publicul din zona de carte nu este numeros; statul nu este generos în a demara proiecte de încurajare a lecturii, în a susține scriitorii. Deci este loc muuuuult de creștere și mult de lucru.
9. Cum sună 2021 (următoarele luni) pentru Libris?
Important! 2021 este un an important pentru Libris. Sărbătorim 30 de ani de activitate pe piața de carte și 12 ani de online. În plus, avem o grămadă de idei care se vor transforma în curând în proiecte. Va fi un an frumos!
10. Și în final, o doză de optimism pentru autori, dar și pentru cititori: de ce să se mai scrie și de ce să se mai citească? Trimiteți-ne așa o stare de bine, de la Brașov, dintr-o librărie online uriașă, ce cuprinde autori români și internaționali.
Cărțile sunt și vor rămâne unele dintre frumusețile lumii. Vor exista mereu oameni, din ce în ce mai mulți credem noi, care vor ști să aprecieze aceste frumuseți și bogățiile din ele. Lecturile oferă atât de mult! De aceea trebuie să existe cărți, de aceea trebuie să existe scriitori!
Articole recente
Despre mine
Om creativ, Mom of twins, Creative Manager, Trainer CREATIVITATE&SCRIERE CREATIVA, kreatoria.ro
Ultima carte publicata
Categorii
- Au ceva de spus (158)
- Cu dichis (20)
- Haine creative (1)
- Kreatoria Mom (1)
- lifestyle (22)
- Noutăți (142)
- simple (4)
- Viața este frumoasă (67)