Grădinile Senatului României găzduiesc, în perioada 9–11 mai 2026, evenimentul „Zestrea urbană – Descoperiți zestrea urbană din Grădinile Senatului”, o manifestare dedicată patrimoniului cultural românesc, produselor tradiționale și dialogului dintre instituții și comunitate.

Deschiderea oficială a avut loc sâmbătă, 9 mai, la ora 10:00, în prezența reprezentanților Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Senatul României, inițiatorii proiectului.
Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii sunt invitați să descopere atmosfera autentică creată de cei 45 de producători veniți din toate regiunile țării, alături de meșteșugari, artiști locali, organizații neguvernamentale și parteneri instituționali. Standurile cu produse tradiționale, demonstrațiile gastronomice, momentele de muzică populară, atelierele pentru copii și adulți și vizitele ghidate în sala de plen transformă Grădinile Senatului într‑un spațiu viu, în care tradiția și educația se întâlnesc firesc.
Georgiana Udrescu, Președinte al Cooperativei Agricole Sud‑Muntenia, a subliniat amploarea ediției din acest an și energia adusă de comunitatea de producători: „Prin acest proiect Poftim, din România împreună cu partenerii co-organizatori aducem energia producătorilor locali, și mai ales produsele lor. Suntem astăzi în curtea Senatului și avem 45 de producători din toată România, avem și meșteri populari, artiști locali… toți aceștia vă așteaptă până luni ora 18.00.”
Evenimentul are și o importantă componentă socială și educațională, prin participarea unor organizații precum World Vision România și UNICEF România, care contribuie la promovarea valorilor comunitare și a accesului la educație pentru toate vârstele.
În numele organizatorilor, Raluca Contanu, Consilier parlamentar în cadrul Comisiei pentru agricultură, a transmis un mesaj de deschidere adresat publicului larg: „Vă invităm să redescoperiți tradiția, gustul autentic și bucuria de a fi împreună, chiar în inima Bucureștiului. Comisia pentru agricultură, alături de partenerii săi, deschide porțile Senatului pentru un eveniment dedicat tuturor vârstelor. Fie că vreți să susțineți fermierii locali, să le oferiți copiilor o zi plină de activități educative sau pur și simplu să vă bucurați de frumusețea grădinilor istorice, vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună Ziua Europei și bogăția tradițiilor noastre.”
Deschiderea oficială în data de 9 mai – Ziua Europei – a conferit evenimentului o semnificație aparte, subliniind legătura dintre valorile naționale și cele europene și reafirmând rolul culturii și al comunității în consolidarea identității românești.
Articole recente
Despre mine
Om creativ, Mom of twins, Creative Manager, Trainer CREATIVITATE&SCRIERE CREATIVA, kreatoria.ro
Ultima carte publicata
Categorii
- Au ceva de spus (185)
- Cu dichis (20)
- Educatie (1)
- Haine creative (1)
- Kreatoria Mom (1)
- lifestyle (23)
- Noutăți (146)
- simple (36)
- Viața este frumoasă (67)