O agendă care să te inspire să te exprimi, să te organizezi, să-ți manifești mai cu folos creativitatea…ei bine, nu e chiar ușor de găsit.

Agenda, acea agendă nu trebuie:
-sa fie banală
-dar nici un model prea întâlnit la cei din jur

e musai :
-să-ți placă hârtia pe care o vei umple cu nesaț
-să aibă o copertă Wow
-să-ți inspire încredere și să te atragă spre scris, desenat, schițat etc
-sa aibă acel ceva care să te îmbie să o deschizi și să o porți prin lume, chiar dacă geanta e prea plină, îți va sta fest în buzunar și chiar dacă îți spui tare “mă grabesc groaznic și oricum nu o să am timp de așa ceva”.

Agenda potrivită care știe cum să-ți înghită între pagini ideile, mâzgăliturile, schițele, capturile de viață apare la timpul potrivit în viața ta. Dar, trebuie să o cauți printre rafturi sau printre clickuri.

Ți-am pregătit 5 idei de agende cu un “vino’ncoa” inclus iar primele doua modele sunt realizate chiar de doua talentate românce cu mult entuziasm, dar și îndemânare.


Model Nihil Sine Deo

Realizată handmade de o pasionată de hârtie și aproape tot de ceea ce presupune o legătorie manuală.


Bufnițe


Se spune că bufnițele sunt simbolul înțelepciunii și că poartă noroc. De ce nu?


Uite și alte abordări a ceea ce poate însemna agenda perfectă:
Make it happen


Fucsia, dar și la un preț mai piperat, agenda cu mesajul Make it happen te zorește să treci la treabă.

Culoare în buzunar


Un carnețel de buzunar extrem de accesbil și colorat în care poți să-ți notezi rapid ideile.

Do it yourself agenda


Și în încheiere, o idee tare interesantă despre cum să-ți personalizezi agenda. Alocă-ți timp și chef și gata, ai o agenda “nouă”.