Un dialog cu Ana Nicolescu care numai simplu nu poate fi numit. Nici discuția de dinainte, nici interviul în sine care e un spațiu de regăsire și nici ce va urma. O invitație la o descoperire-redescoperire strașnică, atât de necesară chiar dacă sunteți antreprenori, bloggeri, freelanceri etc.

Sigur o cunoașteți pe Ana Nicolescu de undeva. Ea și-a lăsat semnătura timp de 20 de ani în: Mămica Urbană – un blog care-i ajută de oameni să-și remodeleze viața după ce devin părinți, Parenting PR – agenție de comunicare și PR care se adresează clienților din nișa de parenting, dar nu numai, Digital Parents Talks – prima comunitate activă de bloggeri părinți din România, Școala de blogging DPT – un proiect prin care i-a adus pe bloggeri în bănci și le-a dat voce.
Pe scurt: consultant, creator de comunități, autor de blog și carte și trainer acreditat de ANC.
 

Valorile Anei Nicolescu sunt: #Community #CoachingBusinesses #InvestInYourself #CreateSuccesfulStories#CreateASuccesfulBusiness #MakeMoney #HelpPeople și #PutereaLuiÎmpreună.
           

                                 Seth Godin: we don’t need more stuff, we need more humanity.

Iată partea I a dialogului nostru despre:
– ancorare, autocunoaștere, lucrul cu propria persoană, recăpătarea puterii interioare, a clarității și acțiune chiar și în ceea ce priveste partea profesională.
-recăpătarea unei dimensiuni mai optimiste despre ceea ce se întâmplă acum în blogging cu toate ups&downs-urile de rigoare.
-starea de disconfort care aduce creștere
 

Anca Ghinea, kreatoria.ro: Un licăr de optimism. Hai să aducem, Ana, un strop de este posibil pentru toți bloggerii, vloggerii, realizatorii de podcast, pentru toți cei care se manifestă prin scris, voce, sunet. Pentru cei care au fost aruncați de acest an reformist într-o stare de disconfort, încremenire sau chiar prăbușire financiară. Ce le-ai spune?
 

Ana Nicolescu: Hmm, ce întrebare profundă. Le-aș spune că toate au un rost, un ritm și un timp al lor și că nimic nu e în zadar, totul e context de învățare dacă știm să ne punem în poziția observatorului și să vedem lucrurile obiectiv. Și vă zic și cum fac eu asta, poate vă aduce un licăr de lumină căci asta mi-am asumat ca misiune, să aprind lumina în viața oamenilor și o fac din spațiul sacru al inimii, nu din ego, dar o să vă dați seama de asta pe măsură ce citiți până la capăt.
 

Al doilea lucru pe care l-aș spune ar fi că nimeni și nimic nu poate să ne aducă într-o anumită stare dacă noi nu alegem asta, dar preferăm să ne poziționăm ca victime pentru că așa am învățat, așa ne comod și preferăm să dăm altcuiva sarcina să ne salveze ca să nu ne asumăm responsabilitatea pentru deciziile noastre. Și le iau acum pe rând.
 

Am citit prin cărțile de povești că mereu vine câte un Făt-Frumos care o salvează pe Ileana Cosânzeana sau câte un prinț care cu un sărut o salvează pe prințesa adormită. Nu-i prea mare efort, așa-i? Dar vă întreb, unde e puterea în acest caz? La Prințesă sau la Prinț? Și nu e vorba de feminism sau de orice alt curent misogin, nu, e vorba de puterea interioară și de ancorare, indiferent de sex.
 

În școală nu am fost încurajați să gândim cu creierul nostru, am învățat formule pe de rost, am învățat despre pilitura de fier pe caietul de fizică, am tocit comentarii și puțini au avut șansa să aibă câte un profesor de Română care să-i învețe că orice trezește în tine o poezie este bun și valabil, că nu există răspuns greșit în propria trăire dată de emoția unui vers. Așadar, cu greu am fost învățați și lăsați să gândim, să ne expunem ideile, să folosim argumente, să dezbatem și cu atât mai puțin, am fost învățați să ne spunem emoțiile, să învățăm să le trăim, să vedem ce mesaje ne aduc și ce deblochează în sufletele noastre.
Trecând prin toate astea, e clar că avem tendința să fugim de responsabilitate și mereu punem deciziile pe seama altcuiva despre care credem că știe mai bine. Nu zic că nu e posibil ca alții să știe mai bine, aici sunt mentorii, coachii, dar trebuie să ținem seama că oamenii ăștia se uită întâi la ei înșiși, se ancorează, se aliniază cu misiunea lor și apoi îi atrag pe cei care care au nevoie de ei.
 

Ok, și să zicem că ne-am prăbușit, că ne scăldăm în frică, în ceață, în nehotărâre, că nu știm pe ce drum să o apucăm, ei bine, atunci e momentul să acceptăm că așa arată momentul prezent. Și subliniez momentul prezent pentru că știți ce facem noi? Ne uităm la trecut și vrem un viitor mai bun. E ca și cum conducem o mașină și ne uităm doar în oglinda retrovizoare. Păi mai vedem pe unde să mergem înainte? Și încă ceva, nu putem să vedem peisaje diferite și să ne întâlnim cu alți oameni dacă mereu și mereu mergem pe același drum, cu aceleași instrumente, dar vrem rezultate diferite.

Dar să revenim. Să zicem că vin emoții pe care le percepem ca fiind grele, probabil că cel mai întâlnite în perioada asta ar fi deznădejdea și frica. Ce fac eu în astfel de situații? În primul rând sunt recunoscătoare că au venit peste mine pentru că știu că atunci când intru într-o criză, într-un conflict, într-un disconfort, e rost de creștere. Creșterea n-are cum să apară fără un trigger.

Și atunci știu că am de crescut undeva. Stau cu emoțiile atunci când vin și de cele mai multe ori vin noaptea, pe la 4 și mă trezesc din somn. Apare frica. Wellcome! Stau și respir cu ea. Unde o simt în corp, respir și stau acolo, nu fug pentru că dacă fug nu mai favorizez creșterea, ci dau un semnal că vreau să rămân unde sunt. Și stau cu frica, o văd, o simt, uneori văd culori, alteori am senzații, uneori ia diferite forme, iar când am răbdare, îmi transmite mesaje. Cel mai de preț mesaj pentru mine este: elefantul se mănâncă bucățică cu bucățică.
 

Apoi mă întreb când în copilărie am mai simțit acel tip de frică și-mi vin amintiri, iar eu știu că acolo am de lucrat și că de fapt, frica era a copilului interior care era rănit și avea nevoie de securizarea adultului, de conținerea lui și de iubirea lui. Și apoi fac asta intrând zilnic în meditație să mă întâlnesc cu acel copil și-l întreb de ce are nevoie și îi dau până se vindecă.
De cele mai multe ori, în interacțiunile cu oamenii, nu doar în ședințele de coaching sau la partenerii de business, dar și în viața personală, mă trezesc în fața mea cu copii răniți, nu cu adulți vindecați.
 

Ei, și abia după ce am făcut munca asta, pot să ies din victimă, să mă pun în observator și să pun acolo o acțiune care mă crește pe mine și business-ul meu. Când alegem să ne victimizăm în continuu, nu avem cum să creștem, că ne consumăm energia și toate resursele pe plângeri, în loc să vedem contextul ca și cum ne-am uita la un film, din postura de spectator și de acolo să identificăm pași și strategii.
Așadar pledez pentru ancorare, autocunoaștere, lucrul cu propria persoană, recăpătarea puterii interioare, a clarității și acțiune. La nivel de nație ne lipsește acțiunea. Dormim agresiv-pasivi și nici când ni se oferă șansa nu suntem proactivi.

Anca Ghinea, kreatoria.ro: Ai o experiența ta de peste 20 de ani în ceea ce înseamnă media și spațiul online, iar acest lucru te face să fii un sintetizator-coach care imprimă noi direcții de urmat. Dacă ar fi să oferi un sfat super concentrat pentru creatorii de conținut care vor să performeze în 2021, care ar fi acela?
 

Să-și găsească mesajul. Dar nu în funcție de context, ci mesajul pe care îl au ei de transmis lumii ca și când ar înțelege că sunt un canal de comunicare între Univers/Divinitate (fiecare în ce crede) și lumea pământeană. Ce beneficii aduc ei lumii? Ce fac cu vocea care le-a fost dată?
 

Anca Ghinea: Reinventare. Dulce cuvânt pentru unii, acru pentru ceilalți. Cum te-ai metamorfozat în această perioadă și ce înseamnă Ana Nicolescu. The digital coach?
 

Reinventare, rebranduire, regăsire, ancorare, toate pentru mine se traduc ca evoluție aliniată cu misiunea mea. Tot ce am făcut până acum m-a adus mai aproape de ea, doar că nu eram pregătită să mi-o asum acum câțiva ani, mă strivea energetic amploarea ei. Tot drumul de până acum m-a pregătit pentru cine sunt și ce îmi propun să fac și îmi propun două lucruri: să îi ajut pe oameni să-și găsească vocea, mesajul și misiunea și să unesc România prin comunitățile pe care le fac și pe care le fac și alți oameni sub ghidarea mea. Aș putea să spun două cuvinte definitorii: ancorare și împreună, cu rezultatul umanitate. Vorba lui Seth Godin: we don’t need more stuff, we need more humanity.
 

Asta e partea de coach. Iar cea de digital se referă la mediul online pe care îl explorez și îl exploatez de aproape 9 ani, cu analiză amănunțită pe blogging și comunități. Așa cum ziceai și tu în prima întrebare, mă adresez creatorilor de conținut online: bloggeri, realizatori de podcast, vloggeri și scopul principal e ca ei să știe ce mesaj au de transmis, indiferent de canalul pe care o fac. Platforma e doar un instrument.

Ramâi pe Kreatoria.ro, pentru următoarele părți ale unui dialog fascinant care îți va aduce conștientizări în noile tale direcții.