Există două tipuri de Fericire.
Fericire cognitivă* și Fericire non-cognitivă.
*Dimensiunea cognitivă face referire la mecanismele gândirii prin intermediul cărora are loc cunoașterea, de la percepție la raționament logic.

Iată câteva trăsături:

Pe una o gândești, o organizezi, o structurezi, o cauți iar pe cealaltă pur și simplu o simți.
Una necesită efort și cealaltă necesită lipsă de efort.
Una necesită manual de instrucțiuni -în funcție de societate și cultură-, cealaltă nu -este universală-.
Una cere sacrificiu, cealaltă nu.
Una se construiește activ și intenționat, cealaltă se descoperă pasiv și neintenționat.
Una îi este cunoscută adultului care ești astăzi și cealaltă copilului care ai fost ieri.
Una este coerentă cu Calea Lactee, cealaltă nu.
Una produce Frică, cealaltă și mai multă fericire.
Pentru una creșterea este liniară- 5+5= 10 -, pentru cealaltă exponențială- 5×5=25-.
Una poate fi descrisă prin cuvinte, cealaltă nu.

Poți să ghicești care este una și care este cealaltă?

Pe cea cognitivă o experimentăm de când suntem adulți.
Pe cea non-cognitivă am experimentat-o când eram copii.

Cred că drama existențială a ființei umane este tocmai această tranziție de la una la cealaltă, de cele mai multe ori imperceptibilă.

Să intrăm în detaliu.

Fericirea cognitivă este cea care pune accent pe formă.
Cu cât fizicul meu arată mai bine*, cu atât sunt mai fericit.
Cu cât hainele mele sunt mai frumoase*, cu atât sunt mai fericit.
Cu cât am mai multe obiecte*, mici sau mari, cu atât sunt mai fericit.
Cu cât am mai multe diplome* agățate pe pereți, cu atât sunt mai fericit.
Etc.
*Convenții sociale.

Această fericire necesită efort, manual de instrucțiuni -pași de urmat- și sacrificiu -de timp, energie, resurse-. Trebuie să o construiești prin disciplină și perseverență. Trebuie să ai un plan, să știi unde vrei să ajungi și ce vrei să obții.
Pentru această fericire trebuie să te pregătești. Este, de fapt, un premiu, o recompensă de care te bucuri undeva într-un viitor incert. Creșterea, în acest context, este lentă, se face pas cu pas.
Această fericire se poate descrie prin cuvinte pentru că de cele mai multe ori este fizică. Uite ce mașină frumoasă am, uite ce premiu am câștigat, uite ce pantofi am, uite unde lucrez, uite ce casă am, uite câți bani câștig, uite câte like-uri am primit, uite cât de corect scriu, uite câte cărți am citit, etc.
În acest context, practicanții de fericire cognitivă cred (spre binele lor) că aceste lucruri îi fac să fie oameni mai buni. Calitatea ființei se confundă cu cea a materiei.

Această fericire nu este coerentă nici cu planeta Marte și nici cu explozia unei stele. Nu este justificată nici de știință și nici de natură. Doar de oameni și mereu la un nivel tacit.
Există pericol de moarte dacă nu mergi la facultate?
Este acesta singurul mod de a obține informații cu care să te poți desfășura eficient în societate?
În ce fel creditul tău pe 30 de ani -transformat în 4 pereți- este coerent cu Calea Lactee?
Și de ce această întrebare nu este pertinentă? Oare nu locuim pe o planetă care la rându-i face parte din Univers?
De ce e bine să fim noi singurii care facem o excepție? Spre binele cui?

Fericirea cognitivă nu poate supraviețui în contextul unei gândiri logice. Chiar nu are cum.
De fapt, aceasta este posibilă doar dacă refuzăm să gândim logic.

Cum refuzăm să gândim logic?
Folosind următoarele:

Așa face toată lumea.
Așa e bine.
Așa trebuie.
Nu pot. Nu știu.

Fericirea cognitivă se învață, este opțională și nu este necesară. 

În schimb, fericirea non-cognitivă este starea naturală cu care ne naștem.
Venim pe lume cu ea la pachet. Nu trebuie să învățăm nimic ca să o activăm sau experimentăm.
Trebuie doar să dez-învățăm în cazul în care am pățit să ajungem adulți "serioși și responsabili".

Fericirea non-cognitivă are nevoie de o minte clară și obiectivă.
O minte care se întreabă: Care sunt cu adevărat nevoile mele pe această lume?
Mâncare, menținerea temperaturii corporale în echilibru, un acoperiș și conexiune-relație pozitivă cu ceilalți. Pe scurt, sănatate fizică și mentală.
Ce bun este acest măr, ce plăcute sunt razele soarele, ce pat pufos am (poate făcut chiar de mine) și ce oameni minunați am în preajma mea. Multumesc!

Joaca de-a fericirea cognitivă este stimulantă și distractivă doar atunci când o experimentezi des pe cea non-cognitivă.
Doar atunci jocul acesta de Adulți în Societate nu este riscant și nu se transformă într-o mare contradicție.

Pe Lina o găsiți cu totul aici și aici