Pe Cristina Zarioiu o știu foarte bine de câțiva ani, fiind persoana foarte dragă care ori de câte ori aveam un eveniment, o conferință, o celebrare, un moment de suflet era acolo, lângă mine. Nu cred că doar pasiunea pentru scris ne-a unit, ci și o pasiune pentru a trăi onest, corect, principial. Și poate că e bine să se știe și sufletul scriitorului, nu doar coperta și conținutul minunat scris pe foi de carte, nu doar tematică scrisului pe care o voi atinge oricum și în acest interviu. De aceea, simt că merită acest intro diferit, unic și extrem de onest de interviu.
Mi-a fost aproape cu sufletul la fiecare ediție Transformatorii, evenimentele pe care le organizez pentru creatori și antreprenori, mi-a fost aproape și când descopeream oameni remarcabili și îi sugeram să-i cunoască pentru interviuri pentru că vedeam posibilități nebănuite sau pentru cine știe ce construcții minunate conceptuale și cel mai mult mi-a fost aproape în dialogurile noastre creative când analizam amândouă cu drag ce făceam și cum mai puteam crește. De multe ori mă întreba când mai faci un eveniment? Ce om extraordinar ai mai cunoscut? Cum te mai simți? Cum mai ești? Îi spuneam despre sufletul meu cu încredere. Recunosc că de câteva ori am și plâns fie în întâlnirile noastre, fie la telefon pentru că mă simțeam copleșită. Eu cea care inspiram, care eram puternică… aveam și eu nevoie de inspirația că…. totul va fi bine.
Își rezerva și o jumătate de oră pentru discuții de suflet, despre Anca, despre omul Anca, despre femeia Anca și nu doar despre profesionista și omul-conector Anca. O interesa mult partea aceasta umană, cum simțeam și ce trăiam. Ceea ce eu apreciez enorm la un om, fiind punctul cardinal al ghidării mele în viață: umanul din el.
Ori asta spune multe despre omul Cristina și, acum să facem și legătura cu scriitorul Cristina care scrie cu disciplină, rigoare și bucurie despre, nu una, ci despre 36 de femei care INSPIRĂ.
Proiectul ei- 36 FEMEI care INSPIRĂ ALTE FEMEI – îl cunosc de la punctul 0 și pot să consemnez cât suflet a pus în el încă de acum 2-3 ani, câte dificultăți dar și cât de multe bucurii s-au așternut pe drum.
În imaginea de mai jos, eram chiar acum 2 ani când a început secțiunea dedicată mie, alegându-mă ca poveste care inspiră. Mulțumesc, Cristina pentru că ai văzut în mine, dincolo de valoarea mea profesională, valoarea ca om, ca femeie, ca suflet și ca poveste care poate ridica alte suflete.
A urmat o serie de ajustări sau completări ale interviului și pas cu pas, acesta s-a îmbunătățit extraordinar, urmând un parcurs și un sens. Sunt convinsă că același procedeu l-a urmat și cu celelalte doamne, pe cele mai multe cunoscându-le și eu foarte bine sau chiar recomandu-le Cristinei.
În timpul conversațiilor, și-a dat voie să fiu prezentă, nu doar „autorul care ia notițe”. S-a surprinsă de profunzimea autenticității femeilor intervievate. S-a lăsat atinsă de felul în care vulnerabilitatea nu a apărut ca un „defect” de ascuns, ci ca o forță care ne-a remodelat viața.
Cristina are o bucurie mare în a documenta și a reține detalii despre intervievat, le știe pe toate elementele cu mare hărnicie. Și aici vreau să spun despre scriitura ei fluidă, captivantă, realistă. În același timp, simte o responsabilitate profundă față de fiecare femeie care îi încredințează bucăți sensibile din viața ei. Își dă seama că, uneori, pune în cuvinte episoade pe care poate nu le-a mai rostit nimănui sau pe care abia acum îndrăznește să le privească direct. Asta înseamnă să fie atentă la limite, la consimțământ, la felul în care o descriere poate răni sau, dimpotrivă, poate împuternici.
Ascultând – e cuvântul cheie pentru Cristina. Cu răbdare, cu atenție la nuanțe, la pauze, la ceea ce se spune și la ceea ce se evită. Ascultarea asta i-a arătat unde e adevărul dureros, unde e emoția încă vie și unde e nevoie de discreție. Stilul ei de scriitură este unul empatic, apropiat de cititor, la granița dintre literar și jurnalistic, formându-se din mai multe direcții: din lecturi (literatură, non-ficțiune, eseu), din experiența de a scrie texte foarte diferite (de la materiale „tehnice” sau de business până la texte personale) și, mai ales, din exercițiul de a asculta oameni. De la un text la altul, a ajuns să caute mereu echilibrul între emoție și claritate: să fie sensibil, dar nu siropos; bine construit, dar nu rece sau distant.
Cristina are un scop frumos al acestui proiect-carte, își dorește ca atunci când o femeie simte că nu mai poate, când se întreabă „de ce eu?” sau „ce mai are sens?”, să găsească în aceste pagini o frază, un gest, o experiență care să-i aprindă din nou o scânteie. Sper ca această carte să nu fie doar o lectură plăcută, ci o mică rezervă de curaj, de limpezime și de inspirație, la care să se poată întoarce ori de câte ori are nevoie – ca la o prietenă care îi amintește, discret, că nu este singură și că povestea ei încă se scrie.
Retrăind cu ocazia acestui interviu, momentul începutului cărții, Cristina spune: Acum doi ani răsfoiam o carte despre oamenii care au schimbat lumea”, își amintește. „Beethoven, Bill Gates, inventatori, lideri, vizionari… trei sferturi dintre nume erau ale unor bărbați.
Pauza care urmează nu e teatrală, ci necesară. Atunci mi-am dat seama că, în toată școala, am învățat despre foarte puține femei remarcabile. Jane Austen, Marie Curie, Ecaterina Teodoroiu, Anna Frank, Regina Maria… și cam atât. M-am întrebat cum e posibil ca, în secolul XXI, să oferim generațiilor care vin atât de puține modele feminine?!
Apoi, vocea i se încălzește. Răspunsul a venit din viață. Am avut norocul să întâlnesc femei extraordinare. Iar când acest noroc s-a întâlnit cu pasiunea mea pentru scris, s-au născut aceste 36 de povești. Portrete ale unor femei reale, pe care le-am cunoscut de-a lungul timpului. Femei care nu pozează în perfecțiune, ci trăiesc autentic, cu urcușuri și coborâșuri, cu frici și curaj.
Există momente în care, vorbind cu Cristina, ai impresia că privești printr-o fereastră spre o lume în care femeile nu se tem să fie întregi. O lume în care fragilitatea nu e slăbiciune, iar curajul nu are nevoie de aplauze. Când ajunge la tema „femeilor care inspiră alte femei”, vocea i se așază într-o sinceritate calmă, aproape ritualică — ca și cum ar deschide un spațiu în care poveștile devin punți, nu piedestale.
Femeile din carte pot fi repere pentru fetele din generația Z, dar și pentru femeile de orice vârstă care caută un model, o confirmare sau, pur și simplu, o voce care le seamănă și le spune, discret: „și eu am trecut pe aici, e în regulă”.
Prin această temă am vrut să transmit două lucruri esențiale: pe de o parte, că fiecare viață de femeie – chiar și cea care nu ajunge niciodată pe o scenă sau pe o copertă de ziar – poate conține o formă de exemplu și de curaj. Pe de altă parte, că între femei poate exista un fir nevăzut de solidaritate: citind povestea alteia, învățăm să ne privim pe noi înșine cu mai multă blândețe și respect.
Selecția celor 36 de femei care inspiră
Când vorbește despre cele 36 de povești, o face cu aceeași grijă cu care ai alege bijuterii moștenite: nu după strălucire, ci după adevăr. Pentru ea, valoarea unei vieți nu stă în vizibilitate, ci în felul în care poate aprinde o lumină în alta.
Am ales cele 36 de povești pornind de la un set de valori comune care se regăsesc în viețile acestor femei și pe care le împărtășesc, în mare măsură, și eu: autenticitate, curaj, vulnerabilitate asumată și dorința de a construi sens în lume, dincolo de etichete și roluri prestabilite. Nu m-a interesat notorietatea lor, ci felul în care traseul lor personal poate deveni oglindă, reper sau încurajare pentru alte femei. Mi-am dorit ca fiecare cititoare să se poată regăsi măcar într-un fragment de poveste.
Iar odată ce aceste povești au prins contur, următorul pas a fost să le întâlnească în realitate, acolo unde adevărul nu se scrie, ci se trăiește. Pentru ea, documentarea nu a însemnat arhive sau statistici, ci prezență: o masă, două cești de cafea și disponibilitatea de a asculta cu adevărat.
Am documentat fiecare poveste pornind de la ceva foarte simplu și foarte uman: o întâlnire față în față. Ne-am așezat la o cafea și, fără aer de interogatoriu, am avut o conversație în care i-am cerut fiecărei femei să-și spună povestea, în ritmul ei, cu cuvintele ei. Am preferat dialogul liber în locul unei grile stricte de întrebări, tocmai ca să las spațiu pentru nuanțe, tăceri, ezitări, întoarceri la episoade importante.
Pe măsură ce poveștile se adunau, în fața ei începea să se contureze un portret colectiv al femeii românce de azi — mult mai complex, mai puternic și mai nuanțat decât orice clișeu. Dincolo de interviuri, a descoperit o lume întreagă de forțe tăcute, lupte invizibile și curaj care nu cere niciodată luminile rampei.
Am descoperit, în primul rând, o forță mult mai mare decât cea pe care femeile și-o recunosc singure. Femeile din România de azi duc în spate muncă, emoție, grijă, epuizare, reinventare – și, cu toate acestea, foarte multe dintre ele încă spun „n-am făcut nimic special”. În spatele acestei modestii am găsit curaj, reziliență și o capacitate incredibilă de a o lua de la capăt, fie că vorbim de carieră, relații sau identitate personală.
Un alt lucru important pe care l-am văzut este diversitatea: nu există o singură „femeie româncă de azi”. Sunt femei care pleacă din țară, femei care rămân, femei care cresc afaceri, femei care cresc copii, femei care îngrijesc părinți, femei care schimbă domenii la 40+, femei care aleg să nu urmeze scenariul clasic al vieții. Dincolo de diferențe, însă, se vede un fir comun: dorința de a trăi mai mult după propriile criterii și mai puțin după așteptările „lumii”.
Poate cel mai frumos lucru pe care l-am descoperit este felul în care își iau curaj una de la cealaltă. Chiar dacă nu o spun mereu, multe se inspiră din poveștile altor femei – prietene, colege, antreprenoare, mame – și își spun, în gând: „dacă ea a putut, poate pot și eu”.
Când o întrebi ce poveste a atins-o cel mai profund, nu răspunde imediat; se vede cum, pentru o clipă, par să i se deruleze în minte toate cele 36 de vieți pe care le-a adunat în carte. Pentru ea, alegerea uneia singure ar însemna să rupă un fir dintr-un mozaic care funcționează tocmai prin diversitatea și vibrația fiecărei femei în parte.
Cred că, onest, nu pot alege o singură poveste „favorită”, pentru că fiecare dintre cele 36 m-a atins în alt fel. Fiecare are frumusețea ei proprie: de la povestea femeii-pilot de elicopter, care sfidează gravitația și stereotipurile, la cea a creatoarei de bijuterii din porțelan, care lucrează cu fragilitatea și o transformă în artă purtabilă. De la prezentatoarea TV, mereu în luminile reflectoarelor, la femeia care a făcut din creativitate un mod de a trăi și de a se vindeca. De la designerul de modă care construiește identități prin haine, la doctora specializată în chirurgie plastică și estetică, care atinge, la propriu, chipurile și corpurile oamenilor, cu toată responsabilitatea pe care asta o implică. De la creatoarea brandului Bookletta, care a îmbinat cărțile cu designul, la femeia pentru care cântatul a fost o formă de salvare și care a transformat vocea ei într-o profesie de vocal coach.
Unele vieți par desprinse dintr-un roman, cu răsturnări spectaculoase și decizii radicale, altele sunt de o simplitate dezarmantă – dar în această simplitate se ascund curajul zilnic și micile revoluții interioare. Mai mult decât o singură poveste, m-a marcat felul în care toate, puse una lângă alta, desenează un mozaic al feminității de azi: vulnerabilă, creativă, imperfectă și profund vie.
Când vorbește despre inspirație, nu o face ca despre un titlu pe care îl câștigi, ci ca despre o lumină care se aprinde în cele mai neașteptate momente. Pentru ea, puterea unei femei nu stă în gesturi grandioase, ci în felul discret în care își poartă luptele de zi cu zi.
Nu trebuie să faci lucruri spectaculoase ca să fii o sursă de inspirație. Uneori, felul în care treci printr-o perioadă grea, ceri ajutor, pui o limită sau alegi să nu renunți este exact exemplul de care are nevoie altcineva.
Cred că fiecare femeie este „inspiratoare” pentru cineva, chiar dacă nu știe încă. Aș încuraja-o să nu-și minimalizeze povestea și să înceapă prin a se privi cu mai multă blândețe și respect – inspirația pentru ceilalți pornește, de multe ori, chiar de acolo.
Proiectul a început să capete direcție abia în momentul în care poveștile au început să circule dincolo de pagini, între femei care se recunosc una în alta. Comunitatea „Femei care inspiră alte femei” a devenit, astfel, locul firesc în care energia acestor întâlniri continuă să crească și să se transforme. Văd mai departe o serie de cărți dedicate femeilor-inspirație, cu noi ediții care să aducă în față alte și alte povești. Mi-ar plăcea ca acest prim volum să fie doar începutul unei colecții în care, de la an la an, tot mai multe femei să se poată regăsi – fie ca cititoare, fie ca protagoniste.
În final, rămâne senzația că această carte nu e doar un proiect editorial, ci un gest de recuperare — al unor voci, al unor fragilități, al unei forțe feminine care merita spusă cu nume și prenume. Iar dacă poveștile acestor femei și inclusiv a mea vor aprinde măcar o scânteie în viața cuiva, atunci tot drumul, cu toate întâlnirile lui, își găsește sensul deplin.
Sunt Anca Ghinea și îmi place să aduc în față oameni și proiecte care transformă societatea românească. Știu că nu e ușor, de aceea mi-aș dori mult să ținem aproape toți cei care facem un bine într-un domeniu sau altul. Să fim un NUCLEU de bine într-un univers divizat. Proiectele și interviurile pe care le prezint nu sunt întâmplătoare.