După 11 reprezentații cu sala plină, în luna februarie, Opera Comică pentru Copii readuce pe scenă musicalul “Micuța Dorothy”, regizat de Antoaneta Cojocaru, după un scenariu de Silvia Kerim și muzica lui Marius Țeicu. La cele 11 reprezentanții programate pentru finalul lunii martie, o mare parte dintre bilete sunt deja epuizate.

Inspirat din romanul de succes “Vrăjitorul din Oz”, scris de Lyman Frank Baum, musicalul “Micuța Dorothy” i-a fascinat atât pe copii, cât și pe părinți, datorită transpunerii în scenă a acestei povești celebre. Spectacolul a avut premiera pe 11 februarie 2017 și de atunci s-au jucat 11 reprezentații cu casa închisă. Succesul musicalului a convins conducerea Operei Comice pentru Copii să programeze încă un set de reprezentanții, începând cu 25 martie.

“Micuța Dorothy“ reuneşte o echipă tânără şi energică, care transmite multă bucurie. Musicalul prezintă povestea lui Dorothy, o fetiţă care locuieşte la o fermă din Kansas, dar îşi doreşte întotdeauna ceva mai bun. Aflăm împreună dacă reuşeşte să obţină ce îşi propune, într-un spectacol despre prietenie şi curaj, dar și despre conştientizarea valorilor care se află în interiorul nostru, nu în afară.

Îndrăgitele personaje ale poveștii prind viață pe scena Operei Comice pentru Copii, în interpretarea artiștilor: Teodora Antal, Mădălina Constantinescu, Alexandra Giurca, Diana Hurjă (Micuța Dorothy), Matei Chioariu, Alexandru Constantin și Valentino Tiron (Povestitorul, Paznicul), Cătălina Antal, Eliza Lassel și Ciprian Chiricheș (Țic-Țic), Daniela Cârstea și Adriana Gheorghișor (Zâna Albă), Dumitru Filip și Adrian Rădulescu (Sperie-Ciori), Tudor Boloca și Răzvan Răduță (Omul de Tinichea), Matei Chioariu și Andrei Mihalcea (Leul Papanaș), Teodora Antal, Eliza Lassel, Andreea Paraschiv și Virginia Stamate (Piticul Șiretlic), Bogdan Podlovski și Cătălin Seimeanu (Maimuțoiul Șef), Andreea Iftimescu, Corina Ivanov și Andreea Moustache (Vrăjitoarea Zug), Lucia Racoveanu și Valentino Tiron (Vrăjitorul Oz).

Până la finalul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii pregătește alte 10 spectacole în premieră: “Pinocchio” (la Sala Mare), “Cu Nino la Londra”, “Concert-lecție de Harpă”, “Concert-lecție de Pian”, “Salonul de Musical”, “Concert-lecție de Vioară și Pian”, “Directorul de Teatru” (la Salonul Mozart), “Ivan Turbincă”, “Underground Tango”, “Harap Alb” (la Sala UnderGrant). Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.