Ce ne blochează sa ne atingem obiectivele?

 Articol realizat de Ema Căpitănescu, Intellitrust

Ți s-a întâmplat vreodată să observi că nimic din ce faci nu are rezultate? Sau că ești în aceeași spirală și că mereu repeți aceleași greșeli, aceleași vicii, sau că lași în viața ta același tipar de persoane toxice? Probabil în ultima vreme ai și experimentat ceva mai multă dorință de a… trage mâța de coadă, pe românește. Cel mai probabil, o bună contribuție la lipsa de motivare recentă se datorează și discontinuității fluxului de muncă pe care l-am avut în 2020, dar este necesar să nu ne lăsăm pradă mediului. Până la urmă, suntem în control asupra minții noastre, mai ales când avem un obiectiv specific.
Dar, chiar și așa, uneori ne este greu să urmăm acel obiectiv și ne abatem de pe cale. Până la urmă, ce ne ține din a ne atinge obiectivele?

1. Ți-ai stabilit obiective nerealiste sau ambigue
Nu poți obține ceva fără să știi ce vrei. Așadar, asigură-te că toate obiectivele pe care ți le stabilești sunt SMART (specifice, măsurabile, tangibile, realiste și bine încadrate în timp. Dacă ai ca obiectiv ”Vreau să fiu bogat”, atunci cu siguranță nu se va întâmpla. În schimb, îți poți dori să ”Îți crești cifra de afaceri cu 50% în primele 6 luni ale anului 2021” sau ”Îmi doresc să obțin o mărire de salariu până la sfârșitul lunii septembrie”

2. Nu ești suficient de pregătit/ă (sau nu ai skill-urile necesare)
Apropos de punctul anterior, uneori ne aruncăm și uităm câtă muncă presupune obiectivul nostru. Așadar, dacă urmezi exemplul de mai sus, în care ai stabilit că vrei să crești vânzările, cu siguranță te-ar ajuta un training de vânzări sau ceva mai multă expertiză în zona aceea. Cu cât tu devii mai bun, cu atât obiectivul devine mai realizabil.

3. Procrastinezi
Da, știu cum este, toți am trecut pe acolo. Când procrastinăm o facem fie pentru că avem prea multe de făcut, fie pentru că ne place să lăsăm totul pe ultima sută de metri, ori nu avem încredere în noi, ori este atât de important pentru noi subiectul încât vrem să-l facem perfect și ne autosabotăm. Oricare ar fi, ridică-te și treci la treabă. Doar acțiunea anulează procrastinarea. Lucrează la obiectivul tău MAI ALES când nu ai chef s-o faci.

4. Vrei rezultate imediate, iar drumul până la rezultat nu-ți place
Am o veste care n-o să-ți placă: Drumul către obiectivul tău, oricare ar fi el, nu este o cărare dreaptă, plină de panseluțe și vrăbiuțe care beau ceai din ceșcuțe. Vei avea și zile cu ploaie, cu frustrare, cu nervi, în care vei vrea să lași totul baltă, pentru că e prea greu și nimeni nu te înțelege. Din nou îți spun, ridică-te și treci la treabă, pentru că acea frustrare este o emoție de moment care trece. Dacă ești suficient de puternic/ă să vezi acest lucru, îți poți schimba starea imediat cu doar 3-4 gânduri pozitive despre obiectivul tău și de ce este el important. Încearcă!

5. Nu ai o misiune care să dea un sens vieții tale
Aici este mult de povestit, am să rezum pe cât posibil. Acel obiectiv indicat ar fi să facă parte din planul Misiunii Vieții Tale. Cât timp nu ți-ai declarat o misiune care îți bucură sufletul și te face să sari din pat la 6 AM fără alarmă, nu vei simți că viața ta are un scop. Și da, fiind ființe evoluate, cognitive și emoționale, mai mult decât atât, spirituale, avem nevoie să ne găsim și declarăm misiunea. Află cum să faci asta din cursul meu online – Misiunea Vieții Tale

6. Nu-ți asumi responsabilitatea
Îmi place să spun că Motivația vine din RAI (responsabilitate, autenticitate și integritate). Când simți și experimentezi aceste valori, conștientizezi că ți-ai luat un angajament față de tine și că, așa cum tratezi alți oameni cu respect, la fel cel mai mare respect este necesar să ți-l acorzi ție și ce-ți promiți ție. Dacă nu îți cuvântul față de tine, îți scade valoarea pe care o ai în ochii tăi despre tine, și astfel și stima de sine are de suferit.

7. Te apuci de prea multe proiecte (pe care nu le finalizezi)
Începutul și sfârșitul, în orice plan al vieții denotă disciplină și echilibru mental. Fii foarte atent/ă la oamenii din jur care au puține proiecte și le termină pe toate, întrucât ai ce învăța de la ei! Este ideal să ai trei obiective mari pe an, decât să-ți programezi 100, din care zici tu că faci 70. Biologic vorbind. Când nu îți îndeplinești obiectivele, la nivel de subcobștient, intervin anumite procese care te fac să te îndoiești de capacitatea ta. Mai mult decât atât, creierul nu este naiv, își dă seama că nu ai cum să le faci pe toate. Și așa ajungi cu multe de făcut, puțin timp, puține duse la final, frustrare și procrastinare. Alege un singur proiect important pentru 2021 și apoi sparge-l în trei mai mici. Te poți folosi și de planificatorul meu pe care l-am realizat ca resursă gratuită pentru oricine dorește mai multă organizare!

8. Ai o construcție mentală cu prea multe gânduri negative și scenarii groaznice
Deși sunt de ordinul science-fiction-ului, aceste scenarii asupra cărora catrastrofizezi, uneori ajung la tine și ajungi să le crezi. Cu cât crezi mai des un scenariu negativ și îl alimentezi cu gânduri negative, îți programezi creierul că acelea sunt comenzile lui. Așa că, primul pas spre a-ți atinge orice obiectiv este să crezi în el. Iar dacă nu crezi în el, prefă-te. Repetă zilnic, de zeci de ori, până ajunge la tine, cum vei ajunge acolo unde îți propui, cum vei obține relația împlinită, clienții necesari, contractele râvnite, mașina visată, casa, și așa mai departe.

9. Treci la treabă!
Da, gândirea pozitivă îți aduce oportunități. Da, nu toate lucrurile sunt anevoioase și grele. Da, este necesar să lăsăm Universul să ne dea. Dar din experiența de aproape 10 de ani de setat obiective, pot să declar cu tărie că până nu muncești tu pentru ce îți dorești, chiar și când este greu, nu o să se întâmple mare lucru.
Mult succes! 

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole