Zilele copilăriei noastre, eveniment pentru cei mici și mai mari, 30 si 31 mai.

 

În weekendul 30-31 mai, Parcul Grădina Icoanei din Sectorul 2 se transformă într-un spațiu de manifestat, artă și cultură în aer liber.

De la bijuterii, haine şi accesorii la dulciuri, tablouri, decoraţiuni şi alte lucruri minunate de purtat, de gustat, de oferit în dar sau de luat acasă, expoziția cu vânzare de obiecte handmade le va cuprinde pe toate.

De asemenea, vom avea ateliere de ceramică cu Ch’artist – Paint Your Own Pottery Studio, atelier de benzi desenate cu Legendele Dacilor, iar cu cei de la Creative Arts ne vom juca si ne vom aminti de copilărie cu x și 0, Spânzuratoarea, Fazan și multe altele.

Ediţia cu copii a Grădinii cu Artişti îi are alături şi pe copiii dansatori din grupul Rall’s Band, pe Judy Florescu cu o cântare caritabilă, dar şi pe prietenii de la Red Panda Romania cu o mulțime de căței care așteaptă să fie adoptați.

Ne potolim cheful de joaca cu cei de la Creative Board Gaming, unde vom încerca tot feluri de jocuri de societate pe un petic de iarbă, iar cei mai activi dintre noi pot merge la o sesiune de jocurile copilariei cu Nefiresc, iar cei mai creativi poți participa la un Jam session de improvizație, tot cu cei de la Nefiresc.

În partea de expoziție ne întalnim cu Wood Be Nice care ne încânta cu proiectul lor „Suntem fluturi”, un proiect cu grafică, colaj, fotografie pe lemn și osb, dar și cu Alina Manole care ne prezintă expoziția personală intitulată “… de poveste”, în cadrul căreia pot să fie văzute lucrări ce prezintă animale din universul poveștilor copilăriei.

Putem întâlni inorogii, vulpi, păsări etc. Pe lângă elementele animale artista a introdus și motive de artă tradițională românească, ce fac trimitere la timpurile când poveștile reprezentau cu adevărat un univers fascinant pentru toți copii.

Iar ca sa ne răcorim printre atât de multe lucruri de vazut și de făcut, ne putem opri să savurăm o limonada delicioasă facută de Limonada lui IULIAN.
Intrarea la evenimentul Grădina cu Artişti este liberă.

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole