Tinerii din Buzău descoperă cheia succesului în actorie, coordonare proiecte, fotografie și psihologie la Conferințele BookLand Evolution

Luni, 16 octombrie 2016, debutează în Buzău seria de toamnă-iarnă a Conferințelor BookLand Evolution (ediția a 3a), cel mai amplu proiect socio-cultural, care oferă liceenilor și studenților o oportunitate inedită de dezvoltare prin discuții libere, bazate pe experiențe personale și interacțiune directă cu personalități marcante din România.
Tinerii cu vârste între 14-24 ani sunt așteptați să își cunoască modelele, care îi vor încuraja și motiva prin exemplu personal să facă alegerile potrivite, povestindu-le despre provocarile care-i așteaptă, dar care nu trebuie să-i oprească din a-și continua drumul sau a-și asculta vocația. Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 14:30 – 16:30, la Biblioteca Județeană "Vasile Voiculescu".

În prima zi a Conferințelor, invitații speciali sunt: Vasile Calofir – Actor, Tolea Poştovei - Coordonator de proiecte pentru tineret, Eduard Ciobotă – Fotograf, Mihaela Luncaşu - Psiholog - Psihoterpeut psihanalitic și moderator Alina Răducan - Prezentator TVSE .
"Copil fiind, am pus mâna pe o carte şi mi-am dat seama că eu traiam o conexiune cu cineva din partea cealaltă a pământului prin intermediul acelei cărți, acelor poveşti. E ca internetul de astăzi, când intri pe chat şi vorbesti cu cineva. Ma conectasem la povestea aia atât de tare şi atât de puternic, încât intrasem în poveste", declară Vasile Calofir.
Nu am decis să fiu fotograf, am muncit să devin unul. Meseria de fotograf pare una atrăgătoare, ușor de făcut...ce mare lucru? Iei un aparat foto, faci un curs online...și gata ești 'pozar', faci poze! Fotografia înseamnă mult mai mult: fotografia este rezultatul unei munci continue, rezultatul a mii de ore de muncă, de "căutat" acea lumina, de editări...Fotografia este artă...iar arta cere sacrificii! Întotdeauna! Eu sunt unul din cazurile fericite în care  sacrificiile au adus satisfacții, nu imediate, dar constante și pe măsura așteptărilor, declară Tolea Poştovei.
Participarea la conferințe este GRATUITĂ.
BookLand pune la dispoziția tinerilor şi platforma inPractica.ro, prin care au acces la programe de practică, internship, traineeship, part-time jobs și voluntariat în varii companii / organizații din România. 

Parteneri: BCR, Pladis, Avon, Doehler, Siveco, Nikon, E-Boda, Pegas.


Despre BookLand
BookLand a luat naștere în 2011, ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională activă timp de 600 zile, care a  vizitat anual peste 40 orașe. Librăria online www.book-land.ro și Tabăra Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului cultural, iar seria de Conferințe BookLand Evolution și platforma inPractica.ro completează abordarea social-educațională asumată.
 

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole