Peste 450 de copii au cântat împreună la Gala “Nicio Școală Fără Cor” din cadrul Festivalului Corurilor Școlare

 


Peste 450 de copii au cântat aseară, pentru prima dată împreună, pe scena Operei Comice pentru Copii, în cadrul Galei “Nicio Școală Fără Cor”, care a deschis Festivalul Corurilor Școlare. Evenimentul, aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, a fost organizat de echipa Programului Național Cantus Mundi și membrii Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, în parteneriat cu Teatrul Excelsior și Primăria Municipiului București. 

Timp de 90 de minute, copiii din peste 15 coruri din București și din Brăila, Buzău, Focșani, Galați și Oradea au încântat audiența cu unele dintre cele mai frumoase colinde românești și cântece tradiționale de iarnă. Cu multă emoție și bucurie, copiii și tinerii și-au așteptat rândul pentru a intra pe scenă. Odată ajunși în fața celor peste 400 de spectatori, sub îndrumarea profesorilor lor, ei au interpretat melodii din programele proprii, dar și cântece din repertoriul comun Cantus Mundi, precum celebrele colinde “Moș Crăciun”, “Bună dimineața la Moș Ajun” sau “O, ce veste minunată!”. La final, unite sub îndrumarea Annei Ungureanu, dirijorul Corului Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin”, glasurile celor peste 450 de copii s-au împletit armonios cu vocile membrilor Corului Madrigal, într-un moment cu totul special.

Sergiu Nistor – Consilier Prezidențial, Departamentul Cultură, Culte și Centenar – a înmânat conducerii Corului Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” diploma oficială cu însemnele Înaltului Patronaj pe care Președintele României l-a acordat Galei “Nicio Școală Fără Cor”.
“Suntem foarte onorați de tot ceea ce s-a întâmplat în această seară. Programul «Nicio Școală Fără Cor» este cel mai ambițios program muzical pe care și l-a propus România pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. În programul-pilot de două luni, am reușit să înființăm 120 de coruri noi în București, în această toamnă, cu spijinul Primăriei Municipiului București. Dorim să unim România prin muzică și sperăm ca, prin acest program, la sfârșitul lui 2018, să nu mai existe nicio școală în România fără cor”, a spus Mădălin Guruianu, Directorul Programului Național Cantus Mundi.

“Cantus Mundi mi-a schimbat viața, mie și copiilor din cor, este cel mai frumos lucru care ni s-a întâmplat. Le urez ca acest proiect să nu se termine niciodată”, a spus Laurențiu Măcriș, dirijor al Corului Unison din București, prezent aseară pe scena Operei Comice pentru Copii.

Cu ocazia Galei, a fost lansat și Manualul Cantus Mundi, un îndreptar al dirijorului de cor, creat de membrii Corului Madrigal, sub îndrumarea Annei Ungureanu și a lui Emil Pantelimon – dirijorul principal, respectiv managerul Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”.

“Acest manual al dirijorului începător este instrumentul prin care orice profesor de muzică, educator sau preot poate înființa un cor, poate ajuta copiii să se integreze social prin muzică sau poate să îndrepte comunitatea spre mai bine prin cânt coral. De la dirijat până la alegerea repertoriului, la alcătuirea unui concert sau la modalitatea de promovare, toate aceste detalii sunt cuprinse în paginile manualului. Cartea este presărată cu foarte multe jocuri, care devin instrumente în mâna dirijorului, pentru a-i face pe copii să se îndrăgostească şi mai mult de ceea ce înseamnă cântatul în cor”, a declarat Emil Pantelimnon, managerul Corului Madrigal.

Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii - Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. Obiectivul Programului este ca în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, să existe coruri în fiecare școală din România.

Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, cel mai apreciat ansamblu coral profesionist autohton, este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

Biroul de presă
Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole