Mădălina Mihăilă, elevă selectată în proiectului Excepționalii: ”Aproape orice poate deveni realitate, trebuie doar să vrei cu adevărat.”

Ce înseamnă a trăi frumos și creativ viața?

A trăi frumos şi creativ înseamnă să profiţi de orice ocazie de a te dezvolta pe plan personal şi de a învăța de la oamenii cu care ai ocazia să interacţionezi, de a contribui cu ceva în vederea dezvoltării comunităţii, de a petrece timp cu oamenii dragi ţie, de a te bucura de frumuseţile vieţii, fără  a fi orbit de ceea ce nu merge tocmai pe placul tău, fără a vedea doar partea negativă. Înseamnă să pui în practică ideile, nu doar să visezi. Să-ţi doreşti să progresezi mereu şi să descoperi ceea ce este bine pentru tine. Să-ţi stabileşti un scop şi să decizi ceea ce eşti dispus să faci pentru el.

Când suntem mici tot auzim întrebarea: ”Ce vrei să fii când vei fi mare”? Ei bine, tu ce vrei să fii și să faci?

Nu m-am decis în mod concret, însă garantez că mă voi orienta spre ceva ce-mi place  cu adevărat pentru a face cu drag, multă pasiune şi implicare. Indiferent ce meserie voi urma, va exista dorinţa continuă de a evoluţie, pentru a  fi cel mai bună în domeniul respectiv.

Ai un CV plin la nici 18 ani impliniti, în ce valori crezi?

În prezent valorile spirituale sunt considerate demodate, anacronice. Societatea actuală promovează nonvalori şi creează forme fără conţinut după un anumit tipar. Valorile autentice precum empatia, integritatea, respectul, sunt înlocuite cu pseudovalori precum: aparenţă fără esenţă, vulgaritate. Valorile cele mai importante după care mă ghidez  sunt implicarea, perseverenţa, integritatea şi  profesionalismul.

Și dacă tot vorbim de valori, Școala de Valori te-a inclus într-un proiect special, poți să ne spui mai multe despre el, așa cum vezi tu acest proiect?

Proiectul a reunit un număr foarte mare de elevi „excepţionali”, dar nu pe toţi. Consider că noi, cei care am participat, fiind din toată ţara, putem împărtăşi din experienţa noastră şi altor tineri la fel de buni ca noi, sau poate chiar mai buni, sau celor care doresc să evolueze. Personal, proiectul m-a ajutat pe partea de motivaţie şi orientare în carieră. Am realizat că tinerii nu sunt doar viitorul, noi suntem şi prezentul.

Crezi că dorințele se îndeplinesc în viață? Și dacă da, care ar fi formula?

Da, cu siguranţă! Aproape orice poate deveni realitate, trebuie doar să vrei cu adevărat, să-ţi dedici timpul pentru a obţine acel lucru şi să fii dispus să faci anumite sacrificii pentru propria ta dorinţă.

Cum ai vrea să fie lumea sau e ”perfectă” așa cum e acum?

Lumea nu este perfectă, nici pe aproape. Este un subiect destul de amplu, multe domenii ar trebui să progreseze, să fie îmbunătăţie, chiar şi comportamentul şi perspectiva oamenilor. Dacă nu eşti conform tiparelor, adesea eşti privit negativ.
 

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală modernă ce are ca viziune dezvoltarea unei societăți bazate pe valori prin educație inovativă. Punem sub semnul întrebării granitțele educației tradiționale și creăm oportunitatea persoanelor de a accesa informații de valoare, experiențe de formare a caracterului, de a interacționa cu modele pozitive și de a avea expunere internațională, cu scopul de a crește responsabilitatea personală și controlul fiecăruia asupra alegerilor personale.

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole