Jurnal de călătorie. Primele zile din Minuni pe Camino, povestite chiar de călătoarea Veronica Soare.

Redăm povestea unui proiect-călătorie: Minuni pe Camino, proiect făcut pas cu pas de Veronica Soare (inițiatoarea Minuni.ro) care acum străbate un drumul lung, anevoios și provocator, cu soare nemilos sau cu ploi, cu picioare care din ce în ce devin mai obosite...dar merită. Merită tare pentru că tot efortul este pentru a aduna cât mai multe donații pentru Asociația Inima Copiilor.

Noi toți putem să o sprijinim, cumpărând simbolic pași pe http://inimacopiilor.galantom.ro/minunipeCamino, donând astfel pentru Inima Copiilor.

 

Ziua 1: 25 de km. Durerea și frumusețea începuturilor

5:47. "Deschid ochii și văd că s-a luminat de ziuă. Azi-noapte am adormit înainte de zece, scriind un mesaj.
Aștept ziua asta de multă vreme. Să mă trezesc și să mă pregătesc pentru prima zi de #minunipeCamino. Dimineața mea începe la baie, unde mă întâlnesc cu un băiat care a sosit după ce am adormit eu. Nu-l cunosc, dar împart cu el mostra mea de pasta de dinți. Pe Camino nu aduci tot tubul, doar cât îți trebuie.
Ceilalți colegi de camera dorm, dar pe când mă întorc s-au trezit. Fiecare cotrobăie prin rucsac, e cor de foșnet de pungi. Toate lucrurile ne sunt așezate în pungi și punguțe. E amuzant și enervant.


6.45. Ies pe ușa albuergue-ului în care am înnoptat. Am emoții. În câteva minute începe drumul meu. Până la Roncesvalles există două variante de drum: una ușoară, una dificilă. Una pe soșea, alta prin munți. Una care nu îți oferă spectacol în fața ochilor, cealaltă care te răsplătește pentru efort. Ghiciți pe care am ales-o.

În fața biroului pentru pelerini din localitatea franceză Saint-Jean-Pied-au-Port, locul din care mulți pornesc pe Camino de Santiago, mă întâlnesc cu Adeline, o suedeză despre care voi afla mai multe în următoarele două ore. Ne-am cunoscut aseară pe străduțele înguste și aglomerate ale orășelului dintre dealurile Pirineilor și ne-am dat întâlnire, să pornim împreună. Are 24 de ani și a decis să vina pe Camino acum două săptămâni, când și-a dat seama că nu va găsi curând o slujba ca jurnalist și nu mai vrea să lucreze ca vânzătoare într-un magazin. E foarte veselă, sparge puțin liniștea acestei dimineți. Mergem împreună o bună bucata de vreme, apoi ea o ia înainte, ne-am găsit ore târziu, la cazarea de azi.
Începutul drumului a fost foarte greu. De la Saint-Jean-Pied-au-Port până la Roncesvalles, de unde vă scriu acum, sunt 25 de km între care există un singur popas unde poți mânca sau bea cafea, după primii 8km, la Orisson. Adevărat vă spun că îmi trecea prin minte, urcând și tot urcând, să ma opresc la Orisson. Mi-am pus singură ziduri spunându-mi că nu am să pot, dar uite că am putut.
 

Citește mai multe despre ziua 1 aici

Ziua 2: Obișnuindu-te cu durerea


Deschid ochii. E 5:47. A treia zi în care mă trezesc atât de dimineață, deși nu am fost niciodată o persoană matinală. Văd doar un fir de lumină dinspre hol, îmi scot dopurile de urechi – fără de care nu prea se poate pe Camino, hehe – și nu aud zgomot. Mulți din cei vreo patruzeci de oameni din cameră încă dorm. Mă duc să mă spăl pe ochi, să evit aglomerația de mai târziu… și bine fac. În câteva minute e deja nebunie în cameră.
Foșnet de pungi – încerc sa mă obișnuiesc cu asta.
Încerc să mă obișnuiesc și cu faptul că în fiecare dimineață trebuie să îmi aranjez lucrurile în rucsac, în modalitatea optimă.


Pornesc la drum. Azi vreau să ajung în Zubiri sau Larrasoana, 21 sau 27, depinde cât o să pot. Mergem și 3 km prin pădure până la primul sat, Roncesvalles are doar 30 de locuitori, deci nici magazin, nici bar deschis la ora asta, să vii la cafea. Suntem vreo zece, dar mergem separat, fiecare cu ale lui.
Beau o cafea și rezolv niște treburi administrative, între timp mulți vin și pleacă mai departe. Sunt la masă cu Izabela și fiul ei, Conrad. Ea e poloneză, dar locuiesc demult în Texas. Mi-a plăcut de ea mai devreme, în albergue, am întrebat-o unde își propun să ajungă azi și mi-a zis: nu știu, habar n-am ce orășele urmează, o să mă uit pe hartă și decidem. În general pare ca toată lumea e mereu cu ochii pe aplicații și hartă și își cunoaște exact destinația. Eu sunt ca Izabela."

Citește mai multe despre ziua 2 aici

Urmărește toate peripețiile călătoriei pe www.minuni.ro, pagina de Facebook Minuni și pe Kreatoria.ro

Mai jos am pregătit un puzzle din cele mai frumoase citate, gânduri ale Veronicăi, gânduri care ne-au atins inima cel mai mult. 

M-am gândit să-mi petrec ziua cadou trăind și nu dormind, așa că ceasul meu interior a sunat devreme. Singura mea mea ocupație de azi, după 16 zile și 350 de km, e să mă mut dintr-un hamac în altul, după soare. Azi sunt o floare a soarelui. Griji n-am, mâncare mi-au lăsat fetele care au plecat dimineață (și oricum există restaurant). Mereu rămâne mâncare la cină, mereu exista cineva care a doua zi se bucură de ea. Deci azi nu paste, hehe. O să-mi fac o salată imensă. Cu roșii și avocado. Poate chiar guacamole, că azi mă răsfăț. Fata de la bar a zis că-mi aduce de la magazinul din sat pepene galben. Sau poate poposește vreun italian și îmi schimbă planurile gastronomice. Azi e cu dolce far niente.

 

Te-am văzut foarte obosită și m-am gândit ca ți-ar prinde bine niște cireșe. Mai ales că se asortează cu cerceii tăi. :)

 

Burgos într-o dimineață de duminică. ‪#‎ziua14‬ în ‪#‎minunipeCamino‬. Una care începe muuult mai bine decât cea de ieri. :)
Mai explorez un pic orașul, aștept să se deschidă Muzeul Evoluției Umane și-apoi pornesc spre destinația de azi. Vreo 20 de km. Se anunță o duminică faină, ceea ce vă doresc și vouă!

 

Viață de pelerin pe Camino. Dai 5 euro pe cazare și 6 pe o porție de paste. Încolo, am impresia că menționez prea mult pastele în această călătorie.

 

Tricoul românesc face ‪#‎minunipeCamino‬. Mulțumesc Adrian Oianu pentru că opririle mele de fiecare zi sunt legendare.


‪#‎ziua12‬ ‬. Am mers pe jos 30,8 km. Ca și cum aș fi mers de acasă din Satu Mare la buni la Valea Vinului. Așa mi-am și vizualizat drumul în toate săptămânile în care am visat să vin aici. Îmi ziceam: practic voi merge zilnic până la buni. Doar că pe Camino nu mă așteaptă nimeni cu prăjituri.
 

M-am trezit azi dimineață cu gândul la o vitrină din Pamplona, în care cutiuțe muzicale așteptau cuminți să anime trecătorii. Poate că așa ar trebui să ne purtăm și unii cu alții. Con suavidad.
Siempre avanti, mereu doar înainte, cum Pietro mi-a lăsat vorbă acum câteva zile.


Donațiile pe profilul de Galantom au depășit azi 10.000 lei, așa cum mi-am dorit azi-dimineață când am pornit la drum. Tare le mulțumesc celor care au donat, voi începe zâmbind ‪#‎ziua10‬ pe Camino.

 

Efectiv nu știu ce să mai spun după ăștia 29 de km de azi. La vita e bella, după cum se vede în fotografie, but this. day. was. tough.

 

În 8 zile și 154 de km nu m-am întrebat nicio secundă de ce sunt aici, de ce am venit sau ce caut. Nici înaintând cu greu în zilele călduroase, nici în gălăgia unei seri în albergue, nici în foșnet de pungi dimineața. Doar bucurie că sunt și că mi-am urmat visurile. Noapte bună, că mâine mă așteaptă 29 de km și ceva.

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole