Genoveva Hossu pentru Kreatoria.ro: Salone del Mobile Milano 2016, noi tendințe în materie de mobilier

 

Articol realizat de Genoveva Hossu, decorator

Foto: Salone del Mobile

Milano este, în acest an, polul inovației și al creativității. A găzduit, în perioada 12-17 aprilie cel mai important eveniment internațional destinat mobilierului – Salone del Mobile, aflat la cea de-a 55-a ediție.

Pe parcursul a șase zile, peste 300.000 de vizitatori au trecut pragul Rho Fiera, pentru a se inspira din noile colecții prezentate de branduri cu tradiție și povesti impresionante în spate. Texturile naturale, accentele metalice, formele asimetrice și neregulate pun bazele noilor tendințe în materie de mobilier și accesorii de interior.

Inovația atinge cote maxime și reușește, alături de atașamentul față de natură, să creeze cele mai atipice și neconvenționale stiluri și obiecte. Am rămas cu gândul la un fotoliu de la Poliform sau la canapeaua Boa din noua colecție Edra, ce amintește de forma unui cuib imens, într-o nuanță plăcută de albastru cobalt.

În tandem cu expoziția centrală, s-a desfășurat bienala EuroCucina și evenimentul său colateral FTK (Technology for the Kitchen) și International Bathroom Exhibition, ca un răspuns la cererea în creștere pentru produse cu design elegant, aspect avangardist, opțiuni hi-tech încorporate, performanță, accesibilitate și abordare eco-friendly.

Tinerele talente (sub 35 de ani) s-au adunat, și în acest an, la Satellite. Peste 650 de designeri au explorat materiale noi, impresionând o lume întreagă cu creațiile lor atipice și inovative, sub deviza: ”New Materials – New Design”.

Să îmbin afacerile cu plăcerea a fost acum mai ușor ca niciodată. Zone pline de culoare și oameni frumoși au transformat acest design trip într-o sursă inepuizabilă de idei și inspirație.
Când simți că bați pasul pe loc, te invit și pe tine să evadezi din cotidian și să devii ”decorator” al propriei vieți, într-o lume ce respiră frumos și creativitate.

Decorate your life!

Pe Genoveva o găsiți si pe pagina ei oficială.

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole