(GUEST POST) Iunieta Sandu: Am plecat cu autorulota două săptămâni și m-am întors fără frici

Am rugat-o pe Iunieta (PR & Content Creator Freelance, NO.MAD Talks Founder) să povestească despre o experiență de milioane, o călătorie cu autorulota care s-a dovedit pentru ea mai mult decât o vacanță: o incursiune inițiatică în interiorul ei, un periplu în găsirea curajului. Se definește ca o persoană liberă în imaginație și ușor temătoare în acțiuni.

De când a luat autorulota, a spus “DA” la toate propunerile care au dus-o dincolo de zona confortului. S-a dat în roller coaster, a privit de sus orașul,  a mers cu un lift în munte, apoi printre munți și cascade, a condus pentru prima dată o barcă.

Cum a ajuns de la persoana care a stătea pe margine la persoana care are zvâcul necesar călătoriilor active și acțiunilor care implică adrenalină, povestește chiar ea.


Să plec cu autorulota era visul meu de când mă știu, dar tot timpul îmi imaginam că abia după 40 de ani o să-mi permit să-l împlinesc. Iată, am 28 de ani și am plecat cu autorulota.

 

Nu-mi place aglomerația, așa că evit deseori târgurile care adună mase de oameni hipnotizați. Dar, astă iarnă când m-a invitat o prietenă să merg cu ea la Târgul de Turism de la Romexpo, am spus da, poate mai mult din dorința de a petrece timp împreună. Am intrat în pavilion, iar dintre toate standurile ale agențiilor de turism, eu am văzut o autorulotă. Îmi ieșise ochii din orbită, așa cum i se întâmpla lui Tom, când îl vedea pe Jerry. Hipnotizată de mărimea mașinii, de formă ei, și euforică, m-am dus direct către oamenii de acolo: „Bună ziua, cât de scump este să pleci cu autorulota, o să-mi permit vreodată?”

Câteva minute mai târziu plecam de la Târgul de Turism cu o autorulotă închiriată pentru două săptămâni și cu o voce nouă în minte care îmi spunea “Bravo, ai reușit”. Să plec cu autorulota era visul meu de când mă știu, dar tot timpul îmi imaginam că abia după 40 de ani o să-mi permit să-l împlinesc. Iată, am 28 de ani și am plecat cu autorulota.

Călătoria care m-a făcut mai curajoasă

Tot timpul am fost genul explorator, dar nu persoana care iese foarte mult din zona de confort.

Până la vârsta asta am plecat în vacanță mânată de două lucruri: relaxare și noutate. Tot timpul am fost genul explorator, dar nu persoana care iese foarte mult din zona de confort. Mereu îmi spuneam: până la urmă de ce să mă stresez cu ceva, sunt în vacanță? Atunci când o persoană din grup propunea să mergem într-un parc de distracții, să ne urcăm în turnuri, să mergem pe poduri suspendate, eu spuneam simplu: mergeți voi, eu vă aștept aici.

Ei bine, din ziua în care am luat autorulota și până am returnat-o am spus “DA” la toate propunerile. În Viena m-am dat în roller coaster; în Hallstatt am privit de sus orașul; în Zurich am dormit într-o parcare; în Lauterbrunnen am mers cu un lift în munte, apoi printre munți și cascade; în Italia am condus pentru prima dată o barcă.

Poate par activități ușoare, pe care tu le-ai face. Dar, dacă ești ca mine, o persoană liberă în imaginație și ușor temătoare în acțiuni, o să-ți prindă extraordinar de bine energia pe care o dobândești făcând aceste lucruri. M-am întors acasă decisă că pot face bine lucruri și pentru prima dată, mai curajoasă și cu mai multă energie pe care să o investesc în creșterea NO.MAD Talks, proiectul meu de suflet, dedicat freelancerilor și antreprenorilor.


Prima dată cu autorulota

Sunt câteva lucruri pe care este bine să le știi și pe care nu o să ți le spună nimeni înainte.

- Costul mediu a unui camping este 50 euro/noapte.
- Să pleci cu autorulota nu este mai ieftin decât dacă ai sta la un hotel.
- Doar în România poți parca lângă păduri/lacuri. În Germania, Austria, Elveția este nevoie să campezi în locuri special amenajate.
- Autorulota este dotată cu tot ce ai nevoie, dar trebuie să faci plinul la apă, să golești toaleta și apa murdară o dată la două zile.
- Poți să găsești autorulotă de două, patru, sau șase persoane. Noi am fost patru, și te sfătuiesc să mergi tot pe varianta asta, pentru că se împart costurile.

Am detaliat tot ce trebuie să știi la primul tău drum cu autorulota în E-book-ul pe care l-am scris despre călătorie, cuprinde 20 de pagini de povești, sfaturi și fotografii. Îl poți descărca de aici.

6 țări, 17 orașe, 5000 de km

Traseul nostru a cuprins așa: Ungaria – Austria – Germania – Elveția – Italia – Slovenia – România. Dintre toate cele 17 orașe pe care le-am vizitat, am trei locuri preferate:

1. Hallstatt – Austria

2. Lauterbrunene – Elveția

3. Sirmione – Italia

Da, aș repeta experiența. Merită fiecare minut în care ne-am stresat să găsim camping, să căutăm parcare, să gătim, să ne întoarcem la timp acasă. O călătorie cu autorulota te scoate din zona de confort, te face să te simți mai liber, mai încrezător, te face să vezi lumea mai frumoasă.

Iunieta Sandu este Freelancer Communication Specialist. Anul trecut a fondat NO.MAD Talks, comunitatea freelancerilor și antreprenorilor la început de drum. Organizează evenimente, scrie articole și dezvoltă proiecte pentru a crește piața de freelancing din România.


Pe Iunieta o găsești pe Facebook și pe blog.

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole