Creative Business Serial: Businessul unui actor. Cum gândește și cum monetizează grija față de plante.

 


Despre campanie

De ceva timp, găzduiesc pe kreatoria.ro poveștile unor business-uri potrivite pentru 2021 care aduc noul, povestea, interesantul alături de un model de business adaptat și de originalitatea matricei de marketing.
Unele sunt start-up-uri, altele sunt intrate deja în rulajul provocări - reușite.

În primii ani am căutat aceste business-uri cu neoboseala creatorului care simte că/ sau poate își dorește să vadă orizontul unei noi arhitecturi de business, iar în ultimul timp mă bucur să observ că bat la ușa Kreatoria.ro tot mai mulți astfel de tineri creativi cu business-uri inovative.

Dacă ai și tu un business creativ, putem colabora.

Povestea de astăzi
 

Oamenii fac business-urile. Îmi este din ce în ce mai clar că pasiunea, energia, starea antreprenorului inundă un întreg business. Cu atât mai mult, în cazul start-up-urilor.
 

Am terminat de vorbit cu Anton Balint și o stare de speranță și chiar bucurie că apar noi business-uri (gândite pe concepte și percepții evoluate) sunt pe cale să străpungă mediul de business. Oameni creatori, care-și pun toată inima, toate finanțele pentru afaceri cu suflet, cu inovație și încet-încet sau dimpotrivă, supersonic, și cu rezultate financiare.
Anton este actor, strămutat de la București în inima Sibiului, și își împarte zilele între Teatrul Gong Sibiu și creșterea Greenarium.


(fondatorii: Anton Balint, Paul Bondane, Raluca Mitea)

Anton Balint e co-fondator Greenarium.ro, alături de Paul Bondane și Raluca Mitea. Prin Greenarium, ei îi ajută pe oameni să își îmbunătățească atmosfera din casă și din birouri.

Se află pe un drum nou și greu, trebuind să îi învețe pe oameni ce sunt, la ce sunt bune și care e povestea terariilor, asta pe lângă munca de creare a produselor. Și ca orice muncă de pionerat (știu cât de grea este această strădanie a pionerului pentru că, de ani de zile, fac pași pentru a educa oamenii in privința serviciilor mele creative… în ultimul timp cu mari conștientizări) această presupune efort, răbdare, energie, un șir de urcușuri și coborâșuri, urmate de alți pași ascendenți.
 

Am înțeles în dialogul nostru ce sunt terariile și ce rol au ele și câtă muncă este în spatele realizării unui astfel de produs complex: un adevărat kit de frumusețe pentru casă/pentru mediu. Pietre, mușchi, licheni, felii de lemn… toate aduc un crâmpei de natură și de serenitate.

*Interviu realizat prin intermediului programului Kind Market.


1. Kreatoria.ro este site-ul creativității și de aceea, caut idei creative, vreau să descoper mereu câte un Aha din viață: fie că e o afacere, un obiect, o carte. Ce aduce în plus Greenarium ca idee creativă?

Noi, la Greenarium ne jucăm cu sticla, plante ușor de întreținut, nisip și pietricele colorate și tot de felul de decorațiuni, precum mușchi, licheni, felii de lemn, bumbac, etc. Punem la dispoziție toate aceste elemente astfel încât cel care primește un terariu de la noi să își poată lăsa liberă toată creativitatea. Poate face foarte multe combinații astfel încât terariul care stă la el pe birou să fie exact creația lui, așa cum a simțit-o el. Poate sunt niște cuvinte mari, dar detaliile acestea îmbogățesc experiența clienților noștri.
Pentru noi creativitatea se ascunde tot în detalii. Fiecare formă geometrică creată de noi este inspirată din elemente deja existente, cum ar fi solidele lui Platon. Totuși când un client corporate își dorește o comandă personalizată atunci stoarcem fiecare idee ca să găsim cel mai bun concept pentru client. Apoi pe baza conceptului creem o formă nouă sau adaptăm obiectele deja create. Încercăm să ne întoarcem pe toate părțile pentru ca primitorii de greenarii să se bucure și să simtă energia care pleacă din atelierul nostru.


2. În ce stadiu, ca business, se află Greenarium și care este modelul de business?

Greenarium.ro, chiar dacă a pornit ca idee acum 5 ani, pot spune că acum este la nivelul de start-up. Tot ce am făcut până anul trecut a fost la nivel de hobby, dar o dată cu câteva schimbări în viețile noastre am hotărât să trecem la alt nivel. Am lansat shop-ul online în decembrie 2019. Acesta este pentru clienții persoane fizice care își doresc pentru ei un terariu sau care vor să ofere un cadou.
De cealaltă parte avem colaborările cu companiile. De cele mai multe ori pregătim terarii speciale pentru evenimente clasice (Crăciun, mărțișor, etc), dar mai nou am dezvoltat și zona de Trofee sustenabile pe care aceștia le pot oferi angajaților speciali sau partenerilor. Cum spuneam ne place să găsim cel mai bun concept pentru fiecare client în parte astfel încât fiecare obiect oferit să fie o poveste.

 

3. În zona esteticului, ocupați o subnișă! Cât de greu este să faceți și afaceri și educație?

Dacă ziua ar fi mai lungă cu siguranță am putea să facem mai multe. Echipa Greenarium este formată doar din trei oameni în acest moment, iar acțiunile din fiecare zi duc și spre afaceri, dar și spre educație. Am realizat că oamenii au nevoie mai întâi să știe despre ce e vorba, au nevoie de informația scrisă, de informația vizuală. Piața de aranjamente cu plante în vase cu design special este la început în România. Primele terarii în vase de sticlă au apărut acum 5 ani în țara noastră, iar cei mai mulți care au încercat atunci să dezvolte ceva au renunțat. De obicei, e greu să duci povara „noului” pe termen lung. Noi am avut răbdare multă chiar dacă piața a crescut foarte încet.

Cel mai simplu ne-a fost să transmitem ce știm la târguri de design și handmade unde aveam interacțiune directă cu oamenii și putea să vorbim cu zeci de oameni într-o zi prezentând ce înseamnă plantele suculente și aeriene, dar și importanța sticlei în viața noastră și a plantelor. În mediul online scriem cât mai des articole pe blogul nostru și le promovăm astfel încât poveștile despre plante să ajungă la cât mai mulți oameni. Din păcate, ne luptăm de multe ori cu articolele sumar scrise de pe internet, unde curiozitățile nu sunt suficient de bine trezite.


 

4. Care e avatarul clientului și cât s-a schimbat în ultimele luni?

Clienții noștri sunt cool. De fiecare dată când povestim cu un client sau când mai primim un review ne bucurăm de cât de deșchiși sunt clienții noștri. Majoritatea sunt femei, cu venituri peste medii, din orașele mari, care au propria lor afacere sau sunt în poziții de management. Sunt oameni pasionați de design, viață sănătoasă și sport. Și am observat că mulți dintre ei se pricep la a scrie povești frumoase prin review-urile primite. Uite ultimul exemplu de review primit:

„In ciuda faptului ca si-a gasit loc pe masa si nu e suspendata cum i-a fost dat initial, piramida in care salasluiesc Iohan si Spike Lee si pe care o impart cu un bumbacel care inca isi cauta identitatea se potriveste perfect cu ambianta unei sufragerii proaspat amenajate; asta desi a ajuns la noi in mod surprinzator, din grija unor mestesugari si oameni faini care stiu cat de importante sunt povestile din spatele lucrurilor. Am prins drag de ea imediat- are muchii de cupru, nisip aramiu si pietricele sisifice. Multumim, ne face zilele mai frumoase!” Eliza B.


 

5. În plină criză provocată de pandemie, ce le-ai spune celor care spun că acum nu este timp pentru frumos, artă, obiecte migălite, ci doar pentru supraviețuire?

Acum câțiva ani am fost într-un trip cu biclete prin munți. Au fost zile în care urcam continuu și era foarte greu. Dar întotdeauna venea la un moment dat o coborâre. Iar apoi din nou o urcare și tot așa. Am realizat atunci că după fiecare deal vine o vale, apoi iar un deal și tot așa. Ca în viață. Dacă alergi continuu după nimicuri, sau după știri sau doar după pseudo-impulsuri nu mai vezi ce se întâmplă real în jurul tău. Dacă te oprești puțin o să vezi cu cresc plantele, o să auzi păsările cum cântă (chiar și în centrul orașelor mari) o să dai un telefon familiei sau prietenilor și pentru câteva secunde sau minute te vei bucura și atât.
 

6. Am analizat cu atenție site-ul și blogul vostru și abundă de idei dar și de o componentă oarecum boemă, de visare, de îndemn la o viață mai așezată. Care sunt valorile tale de viață și dacă se suprapun cu ale brandului Greenarium? Care e promisiunea de brand?

Atât eu, cât și Raluca și Paul, colegii mei, venim din lumea artistică a teatrului. Eu și Paul suntem actori, iar Raluca este organizatoare de evenimente. Desigur că ne place viața boemă, iar tot ce facem la Greenarium reflectă personalitatea noastră. Noi chiar recomandăm ca atunci când intri la noi în shop, să îți pui un pahar de vin și să te bucuri tihnit de experiență. Unii nu își oferă timpul acesta pentru ei, dar cei mai mulți se bucură să facă alegeri pentru ei.
Mie îmi place să meditez, iar fiecare obiect care pleacă de la noi oferă tocmai acest prilej. Să te oprești puțin și să te bucuri de ceea ce te înconjoară. Din întâmplare, poți fi înconjurat de plante verzi (cu care nici nu trebuie să-ți bați capul să le întreții) alături de un design special. Și pentru că oamenilor le e teamă că vor omorî plantele, noi oferim garația de 90 de zile, în care schimbăm gratuit orice plantă ofilită. Noi vrem să aducem poveștile plantelor, a sticlei și a designului în casele oamenilor.


7. Cum are loc crearea unui terariu? Dar a celor personalizate, stilizate, cu design unic?

Fiecare terariu care are deja proiectul făcut, pornește de la sticlă. Avem un stoc de câteva sute de kilograme de sticlă primită de oamenii care și-au schimbat ferestrele caselor (și care și-au pus acum termopane). Avem sticlă de la case din anii '60, dar și mai noi. Totuși pe majoritatea se pot observa mici urme de vechi, patină a timpului. Cele care au prea multe urme sau zgârâieturi le păstrăm pentru proiecte speciale. Așadar după ce am spălat și curățat sticla urmează să o tăiem. Dacă avem multe comenzi apelăm la ajutorul unul meșter sticlar sibian, un bătrânel foarte simpatic cu care împărțim deseori povești de viață.

Fiecare bucățică de sticlă tăiată primește pe margini foiță de cupru specială. Fiecare astfel de bucățică înfoliată urmează să fie lipită cu cositor. În final, patinăm marginile în cupru, vintage sau negru, iar partea finală a „căsuței” este spălarea și degresarea vasului atunci când este finalizat.
Abia apoi urmează partea cu plantele și culorile. Dacă trimitem prin curier coletul atunci ambalam individual fiecare culoare de nisip și pietricele, punem cu grijă plantele suculente sau aeriene, adăugăm certificatul de sustenabilitate, și cu toată grija trimitem către pritenii noștri ceea ce au ales ei.

 

Pentru formele personalizate am spus deja ce este important conceptul. Pentru asta povestim cât mai mult cu clientul să vedem ce nevoie are și cum ne putem apropia cât mai mult de el. Ne putem lega de sigla lui, de motto, de culorile brandului, de povestea din spate sau de orice detaliu care ne conduce către o idee. Apoi proiectăm și creem un prototip (sau două-trei). Apoi trimitem propunerea clientului și de acolo continuă discuțiile pentru a pregăti cea mai bună variantă.

 


 

8. Mic curs despre plante suculente și îngrijirea lor. Probabil unii oameni se tem pentru că se ingrijesc greu. Tu cum le-ai dizolva grijile?

Principala „dizolvare a grijilor” este garanția de 90 de zile. Dacă planta ta moare în primele 3 luni noi îți oferim gratuit una proaspătă. Și facem asta pentru că știm cât de ușor de îngrijit sunt plantele suculente și plantele aeriene.
La plantele suculente recomandăm să fie udate în medie o dată la două săptămâni cu puțină apă. Vara, când este mai cald, e bine să fie udată la 5-8 zile, dar iarna poate fi udată și o dată pe lună. Cel mai bun semn ca să îți dai seama când trebuie să le uzi este pământul. Dacă pui mâna pe el și este încă umed atunci nu pune apă! Dacă vezi că s-a uscat în totalitate pământul, mai așteaptă 1-2 zile și abia apoi oferă-i apă. De lumină are nevoie, dar să nu bată soarele direct pe ea pentru că nu am descoperit încă cremă cu protecție solară pentru plante.
La plantele aeriene este chiar mai simplu. Tot în medie o dată la 1-2 săptămâni poate fi pulverizată cu apă sau chiar scoasă din „căsuța” ei și scufundată pentru 20 de minute în apă la temperatura camerei. Semnul cel mai clar că are nevoie de apă este atunci când vârfurile frunzelor încep ușor să se usuce. Atunci plăntuța îți spune că i se face sete. Din când în când o ajută și dacă o pulverizezi cu un fertilizator. Ca și plantele suculente iubesc lumina, dar să nu fie direct pe ea în timpul verii.


9. Dacă ai avea acum în fața ta o sală cu 1000 de posibili clienți, ce le-ai spune?

Cât de des îți odihnești ochii în timp ce lucrezi? Ce obiect ai în biroul tău care să te ajute să te deconectezi măcar pentru câteva secunde și să te relaxezi? Știm cu toții (pentru că deja ne-au spus cercetătorii) că natura și plantele din jurul nostru scad presiunea sângelui și relaxează întreg corpul. Dar ajunge să știm? Oprește-te pentru câteva secunde în timp ce lucrezi și aruncă un ochi pe terariul din fața ta. Nu e doar o plantă care stă pe birou și te ajută să te deconectezi. Ai un obiect lucrat manual care a venit cu o întreagă poveste la tine. Și în fiecare zi îți poate spune ceva nou. Relaxează-te și bucură-te de ceea ce vezi.

(trofeu Greenarium)

10. Care este procesul creator din spatele Greenarium? Cât de greu îți este să fii și creator și business man?

Greenarium ne provoacă în fiecare zi. Chiar dacă procesul prin care facem „căsuțele” pentru plante este mai mult mecanic, apar zilnic alte lucruri care ne îndeamnă la creativitate. Acestea pot fi o abordare nouă a unui client, sau scrierea unui articol, sau răspunsurile pentru un interviu sau proiectarea unui obiect nou. Toată zona de producție este în fapt mai puțin creativă decât zona de marketing. Creativitatea în producție apare de cele mai multe ori când realizăm un produs nou. Și cu toate acestea este o satisfacție mai mare la finalul zilei după ce ai în mână un obiect făcut de tine (chiar dacă ai mai făcut 100 asemănătoare înainte), decât dacă am făcut un articol și cinci postări pe Social Media. Pentru că țin ceva concret în mână.

Iar partea dificilă vine din îmbinarea celor două. Eu mă ocup mai mult de zona de „telefoane și mailuri”, iar colegii mei au șansa să lucreze mai mult la producție. De multe ori, atunci când trec mai multe zile fără să fi lucrat la un obiect, simt că îmi lipsește ceva. Atunci îmi pun halatul și mă apuc de „ceva concret”, lăsând la o parte laptopul și telefonul.

Citește și povestea produselor de îngrijire masculină realizate de un Herbalist

Citește și povestea produselor altfel din lemn

 

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole