Ce am facut in 2 ani de concediu de crestere copii? Bilant (I)


Si, ce ai facut in acestia 2 ani? Aceasta e intrebarea multora. Acesti doi ani au fost altfel decat mi-am imaginat, mai provocatori decat am putut cuprinde, dar mai plini in frumos, in bucurie, veselie decat mi-as fi putut vreodata schita cu inima. Am creat experiente frumoase si fericite. Am crescut mai mult si mai cuprinzator. Intens. De ce intens? Pai cand o mamica (a unui singur bebelus) schimba un scutec sau tot costumasul bebelusului de n ori pe zi, eu schimbam dublu, dadeam papici duble, potoleam plansete duble. Dar si pupici dubli si bucurii la fel.

Intrebata fiind,in primul an de mamicela, care mi s-a parut cea mai mare provocare am raspuns pur si simplu fara a ezita: a fi vesela, jucausa si bine dispusa, chiar daca fizic esti epuizata, flamanda sau nedormita. A crea momente frumoase, in tot greul situatiei existente. A nu lasa lucrurile la intamplare, a aduce un plus in orice. De la cum sa te joci cu ei, ce activitati sa le creezi, cum sa le faci camera, la ce hainute mai deosebite, unde sa mearga, la ce ii expui, cum ii construiesti ca oameni (pui de om). La mine nu merge cu merge si asa... voiam ca totul sa declare ce mult ii iubesc si ii iubim. Sa fie..da, mai deosebit, dar nu in sensul acela de eu versus altii, ci in sensul in care imi doream sa exprim si sa traiesc mai frumos, mai creativ, mai interesant.

Si, privind in urma, m-am descurcat cu mult mai bine decat mi-am acordat nota in momentul in care la ecografie ni s-a spus: aici este primul, si aici al doilea. Cumva, din trupul acesta minion de 1.67m, au iesit doi copii superbi, si glumind atat de superbi incat i-am adus acasa in rochita si in costum cu papion. Retin bine momentul, noi doi eram imbracati in tricouri pe care scria: Mother/father of twins. Stiu ca am avut maxim 7-8 minute sa facem o poza de venire acasa si sa ma schimb de hainele de la maternitate si apoi a inceput ceea ce niciun curs, film, carte nu te pregateste: un ritual la secunda de papa-schimbat scutec-baita-notat toate in carnetul lor si alte ingrijeli. Una dupa alta, zi si noapte... fara nici macar un pic de pauza. Am mancat in picioare militareste, am facut dusuri ca si cum eram in stare de alerta ( chiar si cand copiii dormeau aveam impresia ca le aud ganguritul).

 

Cum m-am simtit in acesti doi ani: am trecut de multe ori de la ipostaza de Soldat al Iubirii si Bucuriei unde inamic era timpul si oboseala la starea (lucrata) de a ma bucura pur si simplu de ceea ce este , asa cum este chiar daca atunci nu intrevedeam nicio speranta de a mai dormi sau relaxa vreodata sau de a face si alte activitati decat cele spefice ingrijirii-educarii-iubirii a doua boturi de aur. Visam sa am 5 minute de relaxare. Mamicile implicate/parintii implicati pot sti ce inseamna ca intr-o zi sa nu poti sa ai 5 minute pentru ... as fi scris pentru tine, dar de fapt nici macar 5 minute sa-ti auzi gandurile sau sa stai pur si simplu. Am avut trei vitamine: S, N si C. Sarah, Nicholas si Creativitatea. Imi puneam mintea in miscare spunandu-mi ce sa mai creez pentru ei, in timp ce faceam celalte activitati standard de ingriijire-papa-somn pentru gemeni.
 

Cum s-a vazut din exterior? Ei bine, intotdeauna se vede mai verde si starlucitoare iarba din afara. Se vedea ca imi era mai usor decat imi era si ca le faceam pe toate mai ca magicianul care scoate iepurele din palarie... ca avem experiente frumoase, altfel si ca e Oau.
Pe strada, invariabil, aceasi expresie rotita dupa starea interlocutorului: sunt gemeni? E greu dar si frumos sau daca interlocutorul era intr-o stare buna: e frumos, dar si greu. Cei care nu erau parinti sau erau parinti doar de un singur copil mic, in jurul caruia misunau multe ajutoare, 2 seturi de bunici sau alte rude, iar mamica parea in acel moment ca intr-o vacanta ne spuneau: ne uitam cu jind la voi. ne dorim si noi gemeni.
In rest, tineretul viseaza: blonde netrecute mult de 20 de ani declarau iubitului (care devenea brusc speriat) vai, iubi, ce imi doresc si eu, exact asa, imi doresc baietel si fetita. Iti dai seama ce frumoossssssss? El tacea.
O singura babuta intr-un parc, nu aveau copiii mai mult de 7 luni atunci, mi-a spus cu toata implicarea, nonsalanta si pesemne si mila caracteristica unei femei de la tara care a trecut prin multe si stie ce inseamna sa ai mai multi copii mici: valeu, greu trebuie sa iti fie maica. Nu o voi uita.

Sa fii mama de gemeni uneori inseamna sa fii si indicator de rezistenta: cand mi-e greu ma gandesc la tine, Anca. Nu stiu cum reusesti. Eu i-am raspuns, mai eu vreau sa te gandesti la mine cand ti-e usor si bine, nu cand e jale pe la tine prin zi.Hai ca stii tu ce vrei sa spun. Daca Anca poate, si eu pot-venea cumva ca mesaj pentru mine si culmea ca ma incuraja si pe mine. #Sunt mama, deci pot, #suntmamadeciinspir
Cum ma situez ca mama: creativa si realista. #Suntmamadecicreez
Pentru ca ii iubeam (si ii iubesc) atat de mult pe gemenii mei, mi-a fost f dificil sa admit ca sunt situatii in zi si dificile sau foarte dificile (cand plangeau amandoi odata si voiau la mine in brate sau voiau ceva de la mine sau cand acum se imbolnavisera in acelasi timp). Nicio zi nu seamana cu cealalta si niciuna luni la rand nu a fost roz de dimineata pana dimineata (pt ca ziua noastra nu se termina ca si pt ceialalti oameni la miezul noptii ci se infofolea una dupa alta ca foile de ceapa). Nu am avut zile perfecte aproape un an de zile. Venea o bucurie si apoi alte provocari dupa ea. Nu neaparat provocari mari, ci mici, mici, consumatoare de inima, energie. Insa, nu este o scuza, ca am gemeni, deci e ok daca nu fac asta sau asta...sau sa las standardele mai jos. Asta nu o sa occept niciodata.
Acest articol il am in minte de foarte multe luni, dar fluxul unei zile de mama de gemeni pur si simplu nu a permis sa ia forma, se treaca din emisfera mea dreapta pe hartia digitala.
Lectia: e frumos si daca nu e perfect, o lectie care a strabatut ca un fir rosu, toti cei 2 ani. Pur si simplu, nu ai timp si energie sa mai supraveghezi toate variabilele care pot strica un moment visat perfect. Dar e foarte bine si cu mai putin ca perfectul

Sentimente


Am cea mai plina inima de cand m-am nascut si pana acum. Ii iubesc enorm si nici nu mai trebuie epitete sa insir pentru a descrie cantitatea si calitatea. Am fost mai bucuroasa, mai vesela, mai jucausa ca niciodata. Nu are dex-ul cuvinte suficiente.
Simt ca am fost la cel mai complex, intensiv si sever curs de dezolvare personala. Amandoi, nu doar eu, mama. Tati s-a implicat foarte foarte mult si el.
Am avut cea mai frumoasa luna decembrie, din copilaria proprie incoace.
Am avut cea mai frumoasa si plina primavara din 1994 incoace. Am simtit totul la un alt nivel. M-am bucurat de flori, de joaca, de natura.
M-am asezat in matca mai bine si corect ca pana acum.

Corp


E mai slabit, mai obosit, mai lucrat de la cat am tinut in brate rand pe rand si uneori deodata doi bebelusi si apoi 2 toddleri.

 

Activitati. Actiuni-aici e muuuult de scris, mi-ar trebui doua zile doar sa imi amintesc si sa le enumar.
Am trecut cumva de pe setarea-femeie de cariera creativa pe setarea femeie care se ocupa de casa si copii si le construieste un inceput de viata solid,frumos, temeinic si curat. M-am resetat toata si am gasit unghiul de a trai si asa, cu putine proiecte si provocari profesionale. Cel mai mult m-am straduit sa creez experiente frumoase.
Am mers cu copiii la teatru, ateliere senzoriale, cognitive, activitati ludice si educationale, gradina de vara, festivaluri, ferme, Edenland, Comana, La Tzara, Ferma Animalelor si cate si mai cate.

Calatoriile sufletului meu: daca la 1 Iunie 2017, dupa ce am montat cortul (comandat special, cu numele lor, in roz si bleu), tocmai in living, am plecat la mare, cu masina plinaaaaaaaaa de bebelusesti lucruri, daca luna iulie 2017 a fost luna conacelor din secuime (Castelul Haller e inima mea forever, unde am mancat o inghetata calda delicioasa), luna august a fermelor, Balvanyos si Conacul Bratescu anul acesta au fost in top.
Ne-am jucat in cel mai mare mall de joaca din Romania, Superland din Brasov, am fost la festivalul
Zurlandia, Amintiri din Copilarie. Am facut ateliere de pictura in curte, si scenete de 8 martie.
Am facut cursuri de dezvoltare personala, am facut cursul de Trainer, m-am pus din nou la curent, pentru a ma pregati, de o revenire curata , cu un curs complet de Digitalizare, apoi am fost la Google Atelier Digital.
I-am dus pe copii la ateliere de cand avea 5 luni (ateliere speciale pentru copii sub 1 an) nu pentru ca voiam sa iasa Einstein sau pentru ca eram exagerata, ci pentru ca erau o metoda foarte buna pentru joaca in grup, cunoasterea celorlalti si deschidere catre lume.
Am comunicat cu mamici pe grupuri speciale, m-am lasat inspirata si am inspirat. Sunt inspirator de vocatie si am icneput de ceva timp sa-mi asum lucrul acesta. Initial, mi se parea o chestie de ingamfare, apoi am realizat ca are o componenta sociala mai interesanta: si anume ca, asa cum am scris si in revista Femeia, numarul de septembrie, uneori cand esti departe vezi mai bine de aproape.
Am comandat produse personalizate realizate de comunitatea Work at Home Moms si am daruit cadouri cu sens si altor copii.
Am creat petreceri  cu concept asa cum imi place mie: botezul care a fost pe ideea de Viata ca o calatorie, petrecerea de mot pe ideea de Expozitia de momente intr-un loc care a devenit o oaza nordica bine cunoscuta bucurestenilor, petrecerea de 1 Iunie in Culori cu nisip si apa.
Am comadat jocuri, jucarii speciale.
Ma pricep sa dau detalii despe masini si sa fac pentru fetita mea jocuri princiare.
Am folosit mai multe aplicatii (aplicatiile erau pentru informarea mea, in beneficiul copiilor, nu le-am dat lor) decat am folosit pana atunci: wonderweeks, Babysparks, Kinedu. Am aplicatii pentru gatit, pentru activitati educationale.
Am facut activitati educationale, am cantat si am invatat cantece (anul trecut lista mea de wish to do-era sa invat si sa practic 2 cantece noi pe sapt, 2 feluri de mancare, 2 activitati educationale, sa mergem intr-un loc nou frumos si intr-un atelier fain). Nu am lasat timpul sa treaca oricum. Nu am lasat sa treaca weekendurile asa, fara rost si fara ceva nou, frumos sau interesant de facut.
M-am documentat mult (carti Montessori) si cand nu a mai fost chip de documentaremi-am ascultat intuitia care (nota care propria-mi persoana-merge foarte bine cand e vorba de mamiceli, dar si alte chestii omenesti). Copiii mei nu au jucarii- simple jucarii- au jucarii care ii invata ceva.
Am comandat carti Usborne de care m-am indragostit iremediabil.
Mi-am salvat in Iphone-notes-peste 1550 de idei, linkuri, idei, ganduri.
Am facut mii de poze, sute de mini video-uri
Am scris in revista Femeia.
Am facut liste de haine, de mancaruri, de cumparaturi, de retete
Le-am facut cadouri, sedinte foto, le-am daruit tot ce puteam mai frumos.
Dar cel mai mult, m-am daruit pe mine si tot timpul meu.

va continua

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole