Ana M. Marin (Om de Comunicare): A fi introvert nu doare și că a accepta și a ieși de sub eticheta asta este cel mai frumos lucru care s-ar putea întâmpla.

Pentru luna martie, am creat o campanie specială de #InterviuriKreatoria: Martie cu INSPIRAȚIE. Femei fenomenale.

Sunt interviuri cu femei speciale, femei care aduc un plus de magic în activitatea lor. Am căutat o tipologie unică, precum pătrățelele aranjate special din Cubul Rubik: acele femei, exact acele care sunt o combinație inedită, irepetabilă, iremediabil pornite spre a face bine în domeniul ales. Cu siguranță, nu sunt singurele.

Acele femei care sunt Construcție, care sunt Suflet și Rațiune, Bunătate și Performanță, cele care și-au onorat sufletul, urmându-și drumul, poate anevoios, poate fără glamour și fără reflectoare mereu, fără a se uita pe ele sau a călca pe cadavre. Aș vrea să le întind covorul roșu și să le spun: sunteți fenomenale.

Când am scris titlul m-am gândit la mama mea, pe care o iubesc dincolo de granițele vieții, când am scris fenomenale, m-am gândit la Maya Angelou și la poezia ei dedicată femeilor. Când am scris inspirație m-am gândit la tot ce am putea învăța de la ele, pentru că, nu-i așa, viața este despre a pune învățătură (conștientizare) peste învățătură, una pesta alta, ca o cărămidă peste cărămidă.

Ana M. Marin sau Ana cea cu voie bună. Este om de comunicare și trainer Academia PwC. Scrie aici și aici. Debordează de energie, ajutată ce-i drept și de cafeaua pe care o iubește, se sprijină pe desene și pe arta vorbitului.

Trainer de vise împlinite se definește ea pentru că îi place să susțină oamenii să facă planuri pentru a își îndeplini atât visele, cât și visurile.

Ana M. Marin: Cred că singura persoană care ne ține departe de potențial suntem noi înșine, așa că mereu mă uit care este următorul pas pentru creștere. Probabil că momentul în care nu voi mai face asta este clipa în care voi înceta să mai trag aer în piept.

 

1. Anul trecut ne-am cunoscut la un Atelier de Creativitate și Inspirație pe care l-am susținut cu drag, pentru bloggeri, traineri, influenceri într-un spațiu inovativ. Acolo am oferit un exercițiu: Portret în Cuvinte (și desene pentru cine dorea, așa cum ai fost și tu). Pe scurt, portretul tău pentru cine nu te cunoaște încă, ar fi…?

 

Când ne-am cunoscut m-am descris folosind notițe vizuale. Ceea ce am spus despre mine suna cam așa: Sunt un curcubeu de vise, zâmbete și idei. Mă recunoști pentru că vei vedea un nor de energie care ține o cană de cafea în mână și care ascultă oamenii din jur. În timpul liber creierul îmi țese idei pe toate planurile și pe toate foile. Când îmi e teamă, știu că am ajuns acolo unde voi crește  pentru că nimic nu se întâmplă în zona de confort. 

Mai nemetaforic sunt un om de comunicare pentru că așa s-a nimerit să fac ceea ce îmi place. Cred în oameni și în puterea viselor, beau multă cafea, desenez și mă îmbrac extrem de colorat. Și stau liniștită doar în somn :)

2. În hainele cărui domeniu te simți cel mai bine? Când lucrezi ca trainer, ca PR, când vorbești despre ceea ce faci, când scrii pe blog, când ești un om de networking?

E o întrebare bună! Nu m-am gândit niciodată la asta poate pentru că le văd ca pe un tot, ca parte din mine. Nu mă gândesc atunci când am un proiect să îl abordez din „papuci” de trainer sau de PR. Folosesc tot ce am învățat în fiecare domeniu pentru a da 110% din ce pot. Două lucruri sunt în comun la toate: creativitatea și oamenii.
Dacă ar fi să îți spun în care mă regăsesc cel mai puțin, ar fi omul de networking. E drept! Merg la evenimente, știu multă lume, scriu pe subiecte diverse - însă mă văd mai degrabă ca un conector. Ai nevoie de un designer sau de un instalator - știu pe cineva :). Vrei o organizație în care să faci voluntariat dar nu ai idee ce ți s-ar potrivi? Găsim soluții și te pun în legătură cu lumea :).

in cadrul Caravanei Bookland

3. Cum te găsește primavara proiectelor? Ești under construction sau under progress?

Sunt mereu under construction :))) într-un fel obositor pentru alții, dar care pentru mine funcționează. Caut oricând proiecte în care să mă implic, activități din care să învăț sau oportunități de a cunoaște oameni noi. Și cred că singura persoană care ne ține departe de potențial suntem noi înșine, așa că mereu mă uit care este următorul pas pentru creștere. Probabil că momentul în care nu voi mai face asta este clipa în care voi înceta să mai trag aer în piept.

4. Ce nu ai spus niciodată despre tine, Ana și ai vrea să se știe?

Că a fi introvert nu doare și că a accepta și a ieși de sub eticheta asta este cel mai frumos lucru care mi s-a putut întâmpla.
Că încă învăț să spun nu. Și vreau să învăț să fac asta pentru că vreau să dedic timp și omului din viața mea, mamei și celor dragi. Mai ales că niciodată nu mi-au reproșat când aleg să merg la o activitate sâmbăta în loc să stau acasă. Sau când seara, după birou mă duc la o ședință Toastmasters și ajung acasă târziu.
Că timpul este cel mai mare cadou pe care îl pot face cuiva la momentul acesta.

5. Defectul care te ajută cel mai tare să creezi?

Perfecționismul! :)) Asta pentru că la fiecare proiect în care mă implic, de fiecare dată caut o cale să iasă și mai bine, să fie și mai wow, să aibă mai mult zvâc, să provoace mai multe zâmbete sau lumea să învețe mai mult. Și dorința asta mă face că caut soluții, să mă dezvolt, să cercetez în permanență, să creez și să ideez.

6. Dar calitatea care îți stă frână la manifestarea inspirației?

Punctualitatea. Una dintre valorile mele persoanale este respectul. Și punctualitatea este o metodă prin care măsor respectul. Așa că de cele mai multe ori când vei discuta ceva cu mine și ai nevoie de ceva, așteaptă-te să primești întrebarea „când ai nevoie?” sau „cât timp am la dispoziție”. Dacă nu apare ceva catastrofic, voi face orice îmi stă în putință să fiu punctuală cu termenul pe care ți l-am dat. Și asta câteodată defavorizează procesul creativ. Sunt strictă, și poate aș putea livra ceva și mai bun (perfecționismul de mai sus :)) dacă aș cere o extensie. Însă, prefer să nu o fac decât dacă am un blocaj.

7. Ce i-ai spune un creator în blocaj?

Cafeaua și râsul fac minuni pentru mine. Și biroul meu plin de culori. În mod normal, pot să dezvolt idei de oriunde - însă intru în flow creativ când mă așez la mine la birou, îmi permit 2 minute de „eu și cafeaua mea” care mă fac să zâmbesc larg. Și când am blocaje, aștept să ajung acasă - deschid laptopul și lucrurile se așează. Ceea ce nu fac este să insist. Blocajul e acolo cu un scop - fie pentru că am nevoie de o pauză, fie că încă sunt idei bune care nu au ieșit la suprafață, fie că sunt alte lucruri mai importante și așa le văd, fie... cine știe? Dacă aleg să consum energie pe blocaj - îi dau putere și nu mai trec peste. Așa că respir adânc și merg mai departe. Până acum lucrurile s-au aranjat în favoarea creativității.

Ana la Toastmasters Residential Weekend, Praga, Cehia

8. Dacă ai scrie un Scurt tratat de imaginație cum l-ai începe?

Cu multe carioci, agendă magică, laptop și o cafea imensă cu aromă de caramel :)

9. Despre ce proiecte ai vrea să vorbești și să le știe țara toată?

Câte caractere am la dispoziție? :)

Despre Toastmasters - o organizație internațională dedicată vorbitului în public și leadershipului.

Despre Teach for Romania - care schimbă țara cu fiecare oră de școală pe care un copil dintr-o comunitate defavorizată o primește de la un om pasionat de educație.

Despre notițe vizuale și cum desenele care înlocuiesc cuvintele îți lucrează creativitatea.

Despre coaching și felul în care după școala de certificare am primit o multitudine de unelte pe care să le folosesc în a îmi construi și reconstrui relații sănătoase cu cei din jur, nu doar să ajut clienții să își atingă potențialul.

10. Ai ritualuri de creativitate? Daca da, care sunt?

La mine totul începe cu o cafea bună sau cumva se învârte în jurul ei :) Am avut grijă ca și la birou și acasă să fiu înconjurată de culori, post-it-uri și poze din momente fericite alături de cei dragi, să am o cană a mea.Toate acestea mă ajută să intru în starea de flow, aceea stare în care uiți de tot ce este în jurul tău și ești doar tu cu ideile tale creative care vin năvală. Când sunt la evenimente, am o agendă care este în permanență cu mine, e plină de desene - un fel de bullet journal. Acolo notez orice îmi vine în cap și când ajung la birou sau acasă dezvolt.

Un alt ritual este să mă scol dimineața devreme când abia se luminează afară și casa încă doarme, să mă duc în bucătărie cu o cafea proaspăt făcută și să lucrez la ce am de lucrat. Până când lumea e gata să întâmpine ziua eu deja am o prezentare terminată, o machetă dezvoltată, un articol scris sau scriptul pentru un clip de prezentare.
 

11. Semnatura ta creativă stă în… (completează, te rog)

Trainer de vise împlinite - pentru că îmi place să susțin oamenii să facă planuri pentru a își îndeplini atât visele, cât și visurile.

 

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole