5 Destinații turistice pentru oamenii creativi

 

Articol realizat de Roxana Bălan


Creativitatea este precum coca. Așa cum cea din urmă e întotdeauna frământată cu grijă și apoi lăsată la dospit în tihnă, într-un loc călduț, și cea dintâi trebuie încurajată să se dezvolte, să crească frumos.
Unii dintre noi o impulsionează răsfoind sute de pagini de beletristică, vizionând colecții întregi de filme vechi ori ascultând muzici ale căror versuri sau ritmuri trezesc acel „ceva” în ei. Alții, în schimb, preferă să-și caute inspirația aventurându-se în dialoguri fructuoase cu diverși oameni sau în plimbări solitare pe malul mării.
Cert este că, indiferent de domeniul artistic despre care vorbim – fie că e scrisul, muzica ori dansul, fie pictura sau regia - creativitatea are nevoie de un mediu propice în care să fie provocată și exersată în permanență. Și, ce poate fi mai potrivit pentru asta dacă nu călătoria ori chiar mutarea într-unul dintre orașele cunoscute deja pentru faptul că pun mereu la încercare imaginația oamenilor creativi? Curios să afli care sunt acestea? Atunci iată-le!

Destinatii creative: Amsterdam

Amsterdam, Olanda
Oraș al culorilor, al bicicletelor pe care le vezi odihnindu-se la colț de stradă și al frumoaselor canale de apă ce-l străbat în întregime, Amsterdam-ul îi primește pe toți cei cărora nu le este teamă să gândească în afara tiparelor. Grație muzeelor renumite pe care le găzduiește, dar și a arhitecturii spectaculoase, acest oraș îi face să se simtă pe cei îndrăgostiți de artă asemeni unor copii în spațiul de joacă. Considerat unul dintre cele mai liberale orașe ale Europei, Amsterdam-ul este o invitație la exprimare, mai cu seamă la cea artistică.

Destinatii creative: Melbourne

Melbourne, Australia

Melbourne este unul dintre cele mai vibrante orașe ale lumii. Îmbinând moștenirea arhitecturală cu designul futurist, orașul reprezintă o adevărată bucurie pentru ochii celor pasionați de acest domeniu. Și asta nu e tot! Indiferent că ești scriitor, muzician ori pictor, în Melbourne îți poți găsi inspirația fie că te afli la un concert sau la o piesă de teatru, fie că faci o călătorie cu tramvaiului pe deja cunoscutul circuit Art from the City ori îți faci ordine în idei pe malul râului Yarra.

Destinatii creative: Londra

Londra, Marea Britanie

Dacă îți dorești o escapadă cosmopolită, Londra este o destinație perfectă. Dincolo de peisajul arhitectural care te introduce, parcă, într-o altă epocă, Londra se laudă cu cele mai vestite muzee, teatre, galerii de artă și palate. Capitală ecletică, Londra reprezintă o oază de inspirație pentru cei care o vizitează. De la parcuri, centre istorice și cluburi private în cartiere precum Mayfair ori South Kensington și până la tot felul de pub-uri, cafenele, magazine și restaurante neconvenționale în cartiere ca Soho, Shoreditch sau Whitechapel, în acest oraș este imposibil să nu găsești ceva pe gustul tău.

Destinatii creative: New York

New York,  USA

Despre New York se pot spune foarte multe lucruri. Efervescent, vivace și nonconformist, orașul acesta este un veritabil mozaic de culturi. Grație diversității ce îl caracterizează, New York-ul oferă vizitatorilor lui un caleidoscop de experiențe unice și inedite. Pe lângă renumitul Central Park, Muzeul Metropolitan și alte obiective turistice ce merită văzute, în orice moment din zi și din noapte îți poți găsi doza de inspirație sau chiar exersa creativitatea pe străzile New York-ului. Un oraș care nu doarme niciodată, care te provoacă să devii cea mai bună versiune a ta și în care descoperi că totul este posibil.

Destinatii Creative: Barcelona

Barcelona, Spania

Atunci când spui Barcelona, te gândești automat la frumos. Desprins parcă dintr-o poveste, acest oraș este o infuzie de culori și de stări pentru oamenii creativi. Îmbinând originile medievale – dovada fiind Cartierul Gothic – cu elementele moderniste reprezentate de Sagrada Familia, Barcelona se distinge prin arhitectura ei mai puțin obișnuită. Având în vedere spectacolul vizual pe care îl oferă, arta cu accente neconvenționale și mixul de experiențe pe care doar aici le trăiești, străzile Barcelonei freamătă zilnic de oameni în căutarea rafinamentului, a ineditului și a semințelor de inspirație, numai bune de luat acasă.

Tu ce părere ai? Care dintre aceste ”destinații creative” consideri că ți potrivește? Și în care dintre ele ai porni chiar mâine?



Pe Roxana o mai găsiți și pe blogul personal: www.roxanabalan.wordpress.com

 


 

S-ar putea să-ți placă și

Comentarii

Inscrie-te la Newsletter

kreatoria

Cele mai citite articole